Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Lucrarea de fata este o culegere de cantari bizantine ale unor renumiti cantareti greci si romani, mai putin cunoscute fratilor nostri romani.

De asemenea au fost incluse si lucrari ale cantaretilor contemporani, pastratori fideli ai vechii traditii muzicale athonite.  La alcatuirea cartii noastre ne-am folosit, in cea mai mare parte, de lucrarea Prea Cuviosului Parinte Ieromonah Ierotei Filoteitul, caruia ii multumim calduros si pentru indemnul la alcatuirea cartii noastre si pentru bunavointa de a folosi lucrarea Sfintiei Sale ca model.

Aceasta editie a Cantarilor Sfintei Liturghii apare sub numele Dumnezeiasca Liturghie.  Continutul lucrarii a fost imbunatatit si imbogatit cu heruvice, raspunsuri, axioane si chinonice.

Notatie psaltica.

Zgomotul de fond al lumii ne-a făcut să credem că libertatea noastră e-n altă parte! Libertatea noastră se află în noi, nu trebuie să o căutăm mai departe, ea e-n adâncul nostru, în inimă.

- Părintele Necula

Cuvintele Părintelui Necula transcend diferențele dintre religii, dintre credincioși și atei, tălmăcind pe înțelesul omului modern și grăbit marile adevăruri ale învățăturilor creștine. Cu un mesaj al speranței și smereniei, într-o epocă a descurajării și a axeacerbării ego-ului, dialogul dintre Mihai Morar și Părintele Constantin Necula nu pretinde să ofere soluții universale, însă nici nu dă înapoi din fața subiectelor dificile ale actualității. Fiecare răspuns oferit la întrebările adresate de Mihai Morar dezvăluie perspectiva plină de toleranță și iubire a unui om cu o încredere nesfârșită în puterea și frumusețea lui Dumnezeu.

Mulțumită cuvintelor încărcate de sens și lumină ale Părintelui Necula, această carte are un ecou aparte în inima cititorilor, oferindu-le repere stabile pentru propriul lor drum prin lume și viață.

Acum știu, momentele care mă pot împlini sunt acelea.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a declarat anul 2015 drept An omagial al misiunii manastirii  si parohiei azi si An comemorativ al Sfantului Ioan Gura de Aur si al marilor pastori de suflete din eparhii, in vederea cercetarii, cunoasterii si pretuirii exemplelor de monahi si preoti de mir care au stralucit prin virtutile lor in manastiri si in parohii. In acest sens, in Arhiepiscopia Bucurestilor s-a desfasurat un amplu proces de cercetare si prezentare a vietii si faptelor duhovnicesti, mai intai a monahilor, concretizat in primul volum intitulat Chipuri de lumina, dedicat monahilor renumiti din trecutul Arhiepiscopiei Bucurestilor, respectiv in cel de-al doilea volum, inchinat preotilor de mir care, in cuprinsul Arhiepiscopiei Bucurestilor, au ramas in constiinta comunitatilor pastorite ca modele vii, exemple de jertfelnicie, de lucrare misionara neintrerupta si de indelunga-rabdare in fata diverselor provocari si suferinte la care au fost supusi in timpul  vietii. [...]

Avand constiinta ca preotii de mir evocati in aceasta carte reprezinta numai o mica parte din trecutul lucrarii misionare a Bisericii, ii cinstim cu recunostinta  pe toti cei care, prin misiunea infaptuita, au stralucit ca adevarate chipuri de lumina in bisericile din Arhiepiscopia Bucurestilor.

In chilia Cinstitei Cruci a mănăstirii Stavronikita, în ultimii ani ai vieţii sale, stareţul Tihon primea monahi de pe întregul Munte Athos, printre ei – şi pe viitorul sfânt Paisie Aghioritul. Înainte de a muri, stareţul Tihon i-a lăsat moştenire Cuviosului Paisie chilia sa, promiţându-i că „va veni să se vadă cu el”. Cuviosul Paisie îşi amintea mai târziu: „Era 10 septembrie 1971, miezul nopţii. Eu mă rugam şi deodată am văzut cum intră în chilie Stareţul meu! Am sărit, i-am prins picioarele şi le-am sărutat cu evlavie. Nu am înţeles cum s-a desprins din mâinile mele, a intrat în biserică şi a dispărut. Desigur, nimeni nu înţelege cum se petrec asemenea întâmplări. Şi acestea nu se pot explica logic, de aceea se şi numesc minuni. Am aprins îndată o lumânare (în timpul în care s-a întâmplat aceasta, ardea doar candela), pentru a însemna în calendar ziua în care mi s-a arătat Stareţul, ca să nu uit. Când am văzut că aceea era ziua adormirii lui (10 septembrie), m-am întristat foarte tare că această zi trecuse pe neobservate pentru mine. Mă gândesc că bunul părinte mă va ierta, pentru că în ziua aceea, de la răsărit până la apus, am avut mulţi vizitatori, obosisem mult, eram la capătul puterilor şi uitasem absolut de toate. Altfel, aş fi înfăptuit ceva, ca să-mi aduc şi mie folos, şi pe stareţ să-l bucur cu o priveghere de noapte”.