0 - Editura Evanghelismos

Mersul regulat la biserica nu constituie pentru credincios un simplu obicei bun, o indatorire religioasa tipiconala, o obligatie comunitara sau o scapare din viata sufocanta de zi cu zi, ci dimpotriva, el reprezinta o nevoie esentiala. Adica nevoia de a trai viata cea adevarata, de a se intalni cu Creatorul sau, Izvorul vietii sale si de a se uni cu El, de a-si exprima dragostea si evlavia fata de Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu si fata de sfinti, care sunt prietenii lui Dumnezeu, de a se simti aproape de fratii sai duhovnicesti.

Multi parinti cu viata sfanta au scris sau au vorbit despre anii grei ce vor veni. Parintele Paisie in marea sa dragoste fata de oameni a fost permanent preocupat de aceasta problema si de fiecare data cand a avut prilejul a dat sfaturi despre felul in care trebuie sa ne pregatim pentru a face fata incercarilor si ispitelor vremurilor din urma. In volumul al doilea, intitulat "Trezire duhovniceasca", sunt cuprinse subiecte care se refera la realitatea contemporana, care ne cheama la neincetata trezvie si nevointa si ne pregatesc pentru situatiile grele cu care probabil ne vom cronfunta, deoarece am vazut ca deja s-a implinit ceea ce adesea ne spunea Batranul: "Vom trece prin furtuni dupa furtuni. Acum, pentru cativa ani, asa vom merge. Peste tot este o fierbere generala".

Marea majoritate a lumii epocii noastre este instruita lumeste si alearga cu o viteza lumeasca mare. Dar fiindca ii lipseste frica de Dumnezeu - inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu - ii lipseste frana, iar cu viteza, fara frana, sfarseste in prapastie. Oamenii au foarte multe probleme si cei mai multi sunt foarte ametiti. Si-au pierdut orientarea. Incet-incet vor ajunge sa nu se mai poata controla pe ei insisi. Daca cei ce vin in Sfantul Munte sunt atat de zapaciti, atat de incurcati, cu atata neliniste, ganditi-va: ceilalti care sunt departe de Dumnezeu, de Biserica, oare cum sunt?

Asa precum farurile asezate pe tarmuri povatuiesc pe cei care calatoresc pe mare, tot astfel si farurile duhovnicesti asezate de Dumnezeu povatuiesc pe cei care calatoresc pe marea acestei vieti. Un astfel de far duhovnicesc asezat intre stancile Katunakiei a fost si Staretul Efrem. Acesta, raspunzand chemarii lui Dumnezeu inca de tanar, a plecat in Sfantul Munte al Athonului, singurul loc de nevointa care se potrivea nazuintelor sale ascetice. Aici a trait in desavarsita ascultare fata de staretul sau, Nichifor, virtute care l-a ajutat sa urce foarte repede pe inalte culmi duhovnicesti. Pronia dumnezeiasca, care pe toate le randuieste cu intelepciune, a adus acest "cerb insetat" de apa Vietii sub indrumarea duhovniceasca a renumitului si mult experimentatului isihast Iosif. Desi staretul sau era batranul Nichifor, in nevointa duhovniceasca Parintele Efrem a ramas ucenic credincios al Staretului Iosif pana la moartea acestuia. De la el a invatat lucrarea tainica a rugaciunii mintii, intru care a sporit atat de mult si atat de repede, incat s-a invrednicit inca de tanar sa aiba descoperiri dumnezeisti.

Parintele Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiti parinti care au vietuit la Sfantul Munte, a carui faima a depasit cu mult hotarele Greciei. Veneau la Parintele Paisie pentru a-l vedea si a-i cere sfat oameni din cele mai diferite colturi ale lumii: Australia, America, Canada, Germania, Rusia, Romania, Franta, Africa. Si toti plecau bucurosi si impacati sufleteste dupa o intalnire cu parintele.

Arhimandritul Epifanie Teodoropulos, a trasat o cale scurta si luminoasa pe cerul Bisericii Ortodoxe, iar acum se odihneste aproape de Acela pe Care atat de mult L-a iubit in toata viata sa. Principiul de temelie al Staretului a fost dorinta de a predica Evanghelia in dar, dupa exemplul Sfantului Apostol Pavel, sa slujeasca Biserica fara cea mai mica rasplatire materiala. De aceea in toata viata sa a ramas fara subventie si asigurare, economisindu-si cele de trai, mai ales in primii ani ai slujirii sale preotesti, din corecturile publicatiilor Astir ale Fratilor Papadimitriu. Parintele Epifanie in toata viata sa si-a aruncat grija spre Domnul si filosofia lui cea mai inalta - asa cum o caracteriza - era cererea liturgica: pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam.

De la Hristos si pana azi au aparut multe si felurite erezii. Dar care erezie crestina, care eretic a sustinut vreodata ca "Toate religiile slujesc lui Dumnezeu si pe om"? Ortodocsii si ereticii credeau si propovaduiau ca numai o religie "slujeste lui Dumnezeu", iar toate celelate diavolului, deoarece insala si mint si tin pe om departe de lumina si de adevarul mantuitor. Pana si iehovistii, care au intrecut orice masura prin lipsa de evlavie si hulele lor, n-au ajuns nici macar aproape de grozavia ecumenismului. Multi monstri a nascut iadul in vremurile noastre, dar de marimea ecumenismului nu este nici unul!

Secolul al XVI-lea a fost secolul marilor prigoane. Cu toate acestea, s-au pastrat multe istorisiri si povestiri deosebite de la cei care au cunoscut indeaproape dragostea si virtutea Sfantului David, care au auzit invatatura lui si au admirat prezenta sa luminoasa. Exista asadar, multe date si povestiri care pot completa chiar cu amanunte biografia alcatuita de monahul Hristofor. Scrisa in limba greaca veche, neinteleasa astazi de oamenii simpli si de tinerii care nu o mai invata in scoli, biografia aceasta prezinta in linii generale viata Sfantului.

Experienta in arta culinara am dobandit-o in Sfantul Munte Athos, La Manastirea Sfantul Pavel si la Schitul Romanesc Lacu, dar si la Manastirea Pestera Sfantului Apostol Andrei din Romania, iar o mica parte lucrand la bucatarii din Maroc, Spania si Germania. Dintre atatea feluri de mancare pe care le-am pregatit, am ales pentru dumneavoastra ceea ce am crezut ca va intereseaza. Am eliminat carnea, deoarece in Sfantul Munte Athos si la unele manastiri din Romania nu se consuma deloc. Am eliminat, de asemenea, rantasurile si prajelile, dar si sarea de lamaie, care stim ca dauneaza.

Daca va voi cineva sa estimeze lucrarea Parintelui Nicolae Koghionis va trebui sa bata la toate usile caselor imensei parohii a Sfantului Elefterie Pediu Areos (Ghizi) din Atena pentru a intreba despre smeritul si simpaticul preot care ii vizita din cand in cand pentru a savarsi Agheasma, Sfantul Maslu, pentru a le duce Sfanta Impartasanie sau pentru a-i convinge sa se aboneze la reviste religioase; pentru a absorbi durerea sutelor de neputiinciosi pe care ii vizita in anumite rastimpuri, pentru a discuta cu nenumaratele suflete greu ranite ce si-au aflat odihna sub epitrahilul sau, pentru a asculta cu rabdare problemele semenilor nostri sensibili, cuprinsi de boli sufletesti, pe care niciodata nu-i intrerupea la marturisire si pe care, cu harisma sa, stia sa-i odihneasca.