Editura Evanghelismos - Libraria ta virtuala!
Carti online gratuite (nou)

Sfanta Scriptura pe prima pagina face referire la facerea lumii. Asadar istoria sfanta incepe cu facerea lumii. Cu acest subiect suntem si noi indatorati sa incepem. Pentru noi toti este foarte cunoscuta povestirea Sfintei SCripturi despre facerea lumii. Povestirea este foarte simpla, insa prin aceasta povestire simpla Sfanta Scriptura vrea sa ne invete adevaruri mari si de temelie. Si tocmai pentru aceasta ne vorbeste simplu si cu imagini foarte cunoscute oamenilor, astfel incat aceste adevaruri sa fie intelese de toti oamenii din toate vremurile.

O poveste extrem de emotionanta, care se citeste pe nerasuflate, cu sufletul la gura, asteptand mereu limpezirea unor situatii greu de imaginat pentru vremurile in care traim, dar care, cu ajutorul lui Dumnezeu si al Maicii Domnului ajung la bun sfarsit, prin credinta, rugaciune, indelunga rabdare, dar, mai presus de orice, prin purtarea de grija mult milostiva a Domnului si a Precuratei Sale Maici. Aceasta carte prezinta povestea unei bunici care si-a crescut singura cei patru nepoti. Este un model de jertfa atat a bunicii, cat si a nepotilor. A fost greu, au suferit, au plans, le-a fost foame, dar au mers mai departe si, cand nu mai puteau, strigau la Dumnezeu. Si Dumnezeu le-a fost mereu alaturi si nu i-a lasat. Chiar daca au suferit, au stiut si sa se bucure si au avut multa dragoste intre ei.

Sfantul Munte al Athonului este simbolul dragostei, al deplinei afierosiri lui Dumnezeu a monahilor si al evlaviei credinciosilor Imparati bizantini, care l‐au inzestrat cu dreptul de autoguvernare, cu avatonul si cu alte privilegii legate de acesta. El ramane o continuitate vie a puternicei si stralucitei Imparatii bizantine de altadata. Prinosul lui de‐a lungul veacurilor este imens si nepretuit. Exista multe feluri de traditii in Sfantul Munte. Arhitectura, muzica, traditie tipiconala (tipicul slujbelor), pictura si altele. Toate sunt bune si insemnate, dar referirea noastra se face aici la trairea traditiei ascetice si isihaste. Aceasta nu depinde si nu se epuizeaza prin metode si asezari exterioare. Adica toti cei care traiesc in pustie sunt pustnici si isihasti, de vreme ce asceza si isihia sunt mai ales o stare, o izbanda si o nevointa duhovniceasca. Toti cei care sunt silitori ai firii lor si au trezvie si rugaciune traiesc aceasta traditie, indiferent daca se nevoiesc intr‐o chilie sau o chinovie. De aceea cele scrise nu promoveaza traditia unui Staret, a unei Chilii sau a unei Manastiri, ci o traditie vie, continua si foarte felurita a intregului Sfant Munte.

In acest al cincilea volum sunt cuprinse invataturi ale Staretului cu privire la patimi si virtuti. Aceste cuvinte nu constituie o invatatura sistematica, nici nu se refera pe larg la toate patimile si virtutile, ci ele au fost adunate din raspunsurile Staretului la intrebarile legate de "diagnosticarea" si vindecarea patimilor, precum si de lucrarea virtutii. Staretul, prin cunoscutul sau tact pastoral, prin pildele potrivite si umorul spontan, aduce insorire duhovniceasca, care ajuta sa se deschida in sufletul nostru florile pocaintei si astfel sa dam rod de virtute. Ne incurajeaza sa privim in fata pe omul nostru cel vechi si astfel sa ne scarbim de "masca lui cea hidoasa" si sa o lepadam. Credem ca vorba simpla dar luminata a Staretului ne va ajuta sa ne nevoim si mai mult, pentru a ne slobozi din robia patimilor si a trai libertatea cea in Hristos.

Pentru Staretul Paisie rugaciunea este marea posibilitate pe care ne-a dat-o Dumnezeu sa comunicam cu El, sa-I cerem ajutorul. Pe Staret il durea cand ii vedea pe oameni ca se chinuiesc, nevoindu-se "cu prea putinele lor puteri omenesti", in timp ce ar fi putut sa ceara ajutorul lui Dumnezeu, Care "poate trimite nu numai puterea dumnezeiasca, ci multime de puteri dumnezeiesti. Si atunci ajutorul Lui nu se va numi numai ajutor dumnezeiesc, ci minune a lui Dumnezeu". De aceea insista ca trebuie sa simtim rugaciunea ca pe o necesitate si se straduia sa-i ajute pe cei care inca nu stiau sa se roage, "sa puna inceput bun si inima lor sa porneasca lucrand rugaciunea". Pe cei care dobandisera obisnuinta buna a rugaciunii, ii intarea sa se roage cu mai multa marinimie si cu mai multa caldura. Insa tuturor le recomanda pocainta si smerenia, ca principale conditii pentru comuniunea cu Dumnezeu.

Cu ajutorul bunului Dumnezeu si al Maicii Domnului, m-am silit eu, nevrednicul, sa astern pe hartie cateva fapte si minuni traite personal sau auzite de la oameni vrednici de crezare. Am cautat prin ele sa arat dragostea si bunatate lui Dumnezeu, a Maicii Domnului si a sfintilor fata de noi, oamenii, care suntem atat de slabi si neputiinciosi in fata ispitelor. Poate veti observa ca cele mai multe minuni sunt facute prin mijlocirea Maicii Domnului. De aceea, sa nu deznadajduim niciodata si la orice necaza sau ispita sa ne rugam eicu dragoste si evlavie si vom vedea minuni preaslavite. Monah Pimen Vlad

Liturghia este piramida uriasa pe care a inaltat-o candva spiritul omenesc, piramida al carei fundament este pe pamant, iar cu varful strapunge cerul si trece dincolo de el, oprindu-se in sanul Dumnezeirii. Ea este rugaciunea cea mai inalta si cultul suprem datorat lui Dumnezeu. Este, daca vrei, o infatisare si o sarutare a Cerului cu pamantul. Totul este prezent in ea: om, Sfinti, Ingeri, Heruvimi, Serafimi, Dumnezeu. Prin ea, cei vii sunt uniti cu cei adormiti in Domnul. Prin ea omul dispare in Dumnezeu si Dumnezeu coboara la om. Mai mult ca orice slujire sfanta, Liturghia coboara Cerul pe pamant intre oameni, in inimi.

Invatatura Sfintilor Parinti despre patimi si vindecarea lor nu este un rezultat al cunoasterii stiintifice si psihologice, ci ea este rodul unei adanci experiente duhovnicesti dobandita in urma nevointelor aspre si a incercarilor de multi ani. Referitor la aceasta Sfantul Isaac Sirul accentueaza: Sfintii Parinti nu scriu manuale de morala, ci ei arata drumul si povatuiesc pe om la nepatimire si indumnezeire prin curaturea de patimi.

Cartea aceasta este o galerie de tablouri variate, pline de cea mai hranitoare invatatura, este un sir necurmat de scene neprihanite si miscatoare de inima. Morala cea mai curata umple toate filele ei si sfanta credinta isi arata facerile sale de bine in toate lucrurile si in faptele ce le cuprinde. Parintilor de familie, invatatorilor, dati fara frica aceasta carte in mainile fiilor si ale scolarilor vostri de amandoua sexele! Ea ii va invata sa-si cunoasca indatoririle, le va da lectii de dreptate si omenie. Inima lor cea tanara va fi miscata de multe ori la citirea nenorocirilor lui Ismail, Iacov, Iosif... Lasati sa curga aceste lacrimi de virtute; acesta este semnul ca s-au folosit din citirea cartii.

Ambele volume ale cărții de față(primul terminat în 1972, al doilea în 1973) trădează efortul disperat al părintelui Marcu de a descoperi „prezența reală a lui Dumnezeu” în „rugăciunea lui Iisus”, pe care el nu s-a mulțumit doar s-o teoretizeze, cum ar părea la prima vedere, cât mai ales s-o trăiască, ca metodă de echilibrare sufletească într-o lume profund tulburată de presiunea politică, socială și psihologică masivă exercitată de propaganda materialist-vulgară a momentului; un materialism care, spre marea durere a autorului cărții de față, pătrunsese adânc și în mediile bisericești, în special în rândurile clerului mediu și înalt, punând în umbră (dacă nu chiar aruncând în dispreț și în uitare) marea temă a „rugăciunii”.

"Cu toate evenimentele minunate pe care le traversasem alaturi de parintele Paisie, ma indoiam de el. Era posibil sa vada lucrurile intr-o maniera strict personala, iar realitatea sa-l depaseasca. Nu excludeam posibilitatea ca el sa detina numai o parte a adevarului, si sa existe si alte parti de adevar in alte sisteme de gandire si in alte religii. Poate ca ma lasam influentat prea mult de puternica sa personalitate, de mediul Sfantului Munte in general. Am hotarat, asadar, sa ofer sanse egale si yoghinilor hindusi. Ii cunoscusem, desigur, inainte de a-l intalni pe parintele Paisie, dar nu mersesem niciodata in India, in epicentrul religiei lor. Am decis, prin urmare, sa plec si sa traiesc impreuna cu ei, sa ma amestec printre ei, sa-mi deschid sufletul dinaintea lor, asa cum facusem si in cazul monahilor ortodocsi. Am trait luni de zile in diverse ashramuri, impreuna cu swami si gurusi. Faceam totul impreuna cu ei: ma sculam dimineata, mancam, munceam, discutam, aplicam exercitii yoga. Pentru a cunoaste un lucru trebuie sa-l traiesti, nu sa-l analizezi pur teoretic. In consecinta, ma hotarasem sa-mi impun o deschidere totala fata de India si tot ceea ce insemna ea. Oscilam asadar intre doua influente spirituale foarte puternice. Cea mai mica inclinare a intentiei mele avea o rezonanta imediata asupra efortului meu spiritual. Eram angrenat intr-o lupta plenara, care angaja intreaga mea fiinta. Pericolele de rigoare imi amenintau nu doar modul de viata, ci si intreaga existenta. Am fost ajutat, sau mai degraba salvat, prin interventiile lui Dumnezeu".

In nevointa sa ascetica, care a durat patruzeci de ani si care a fost pecetluita cu sange, Staretul a patimit in felurite chipuri si astfel a invatat, a cunoscut si a experimentat toate felurile de lupte ascetice. De aceea a si invatat in chip neinselat si cu multa intelepciune si discernamant pe cei care au dorit cu multa lepadare de sine sa guste din hrana cea nestricacioasa a Rugaciunii mintii si din apa cea vie a descoperirilor dumnezeiesti de care s-a invrednicit. Aceste nenumarate comori ale Harului dumnezeiesc, pe care si le invistierise in inima sa, le daruia cu imbelsugare nu numai binecuvantatilor sai ucenici, care il iubeau pana la jertfa, dar si celor care cu credinta cautau margaritarul ascuns si ceresc al DUMNEZEIESTII DRAGOSTE. Urmasilor sai duhovnicesti si fratilor in Hristos, clerici, monahi si laici, le-a lasat ca mostenire sfanta nu numai invatatura despre lucrarea practica si contemplativa a Rugaciunii mintii si a inimii, dar si nesfarsita sa dragoste si afectiune, nefatarnica lui indelunga-rabdare, povatuirea sa plina de discernamant intru intelepciunea Domnului, ingaduinta lui dusa pana la limita fata de neputinta omeneasca, pilda sa de nevoitor si toate cele care decurg in mod foarte firesc din ea.