Parintele Arsenie Boca - Sfantul Ardealului

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-973-1801-91-9
Status: momentan indisponibil

Parintele Arsenie Boca - Sfantul Ardealului

1 recenzii (nota 5.0)

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Agnos
Numar de pagini: 192

Exista un timp cand trebuie sa traiesti, si un timp cand trebuie sa depui marturie pentru ce traiesti, spunea candva unul din marii ganditori.  Parintele Arsenie Boca, intr-o anumita vreme si intr-un anumit ceas al chemarii, a dat, intr-adevar, marturire despre felul in care trebuie sa iti traiesti atat viata, cat, mai ales, moartea.

Fie ca jertfa si pilda vietuirii sale sa ne fie leac si merinde pe Calea catre Vesnicie, adica biruinta deplina asupra mortii.

Pret: 12.00 LEI   
Momentan indisponibil


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul
Mesaje: (1) - Pagina 1 din 1
:
5.0
2013-06-10 15:57:36
192 pagini Există un timp când trebuie să trăieşti, şi un timp când trebuie să depui mărturie pentru ce trăieşti , spunea cândva unul din marii gânditori. Părintele Arsenie Boca, într-o anumită vreme şi într-un anumit ceas al chemării, a dat, într-adevăr, mărturire despre felul în care trebuie să îţi trăieşti atât viaţa, cât, mai ales, moartea. Fie ca jertfa şi pilda vieţuirii sale să ne fie leac şi merinde pe Calea către Veşnicie, adică biruinţă deplină asupra morţii. Şi aceasta, cu atât mai mult cu cât Sfântul Ardealului ne-a arătat că... se poate! Romeo Petraşciuc Cuprins Mărturie lângă mărturie Părintele Arsenie Boca. O abordare simpatetică a relaţiei tânăr - duhovnic (PS Daniil Partoşanul) Părintele Arsenie Boca, Sfântul Ardealului. "O viaţă închinată schimbării vieţii noastre) (PS Irineu Duvlea) "Pr. Arsenie a fost un om de excepţie, prin structura lui" (Pr. Teofil Părăian) Întâlnire cu Părintele Arsenie - convorbire între Mitropolitul Antonie Plămădeală şi Arhim. Teofil Părăian despre Părintele Arsenie Boca "Oameni buni, închideţi ploaierele alea, că nu plouă peste noi" (Pr. Ioan Sabău) Aburul albastru. Părintele Arsenie Boca (Pr. Crăciun Oprea) "Cu mâna asta nu vei mai da tu în nimeni, cât vei trăi!" (Pr. Nichifor Todor) "Fericit e cel care i-a apropiat pe oameni de Iisus Hristos" (Pr. Ioan Sofonea) "Ce deosebire este între smerenie şi neputinţă? Răspunde la întrebare!" (Simion Gheorghiţă) "Eu nu pot să-i spun acestui minunat om al lui Dumnezeu altfel decât aşa: Sfântul Părinte Arsenie Boca!" (Bogdan Juncu) "Ai grijă, că pe el l-a câştigat diavolul" (Sora Sanda Spânu) Răspunsuri duhovniceşti. Se întâmplă minuni? Cum le înţelegem? (Pr. Grigore Doru Gâdea) "Părintele Arsenie Boca este întruparea moralei creştine în fiinţa umană" (Gheorghe Alimpescu) (agaton.ro)

--Pagina 1 din 1--

Carti similare

Carti scrise de acelasi autor

    • Aceasta carte continua seria despre Pronia divina, inceputa de cartea arhimandritului Tihon Sevkunov Nesfintii sfinti si alte povestiri.
      Cartea Cei ce tanjesc dupa ceruri si alte povestiri, este un dar nepretuit pentru cititori.  Tematica cartii ne indeamna sa ne bucuram de lucrurile marunte, pentru a trai conform poruncilor lui Dumnezeu, in armonie cu semenii nostri si cu noi insine. Povestioarele sunt scurte, scrise cu mult umor si redau intamplari din viata oamenilor obisnuiti.  Este o proza contemporana, scrisa intr-un grai viu si captivant, ce include povestioare vanatoresti, amintiri ale fostilor combatanti si descrierea vietii de zi cu zi a preotului din mediul rural, dar si altele.  Aceste povestiri contureaza atitudinea autorului fata de eroii sai, in care nu se simte nici o umbra de judecata si nici un fel de morala.
      Parintele Iaroslav de cele mai multe ori se prezinta ca unul dintre eroi sai, nu ca un erou principal.  Autorul este naratorul inzestrat cu spirit de observatie.  Biserica sau slujbele religioase constituie de multe ori doar fundalul pentru descrierea oamenilor si a evenimentelor non-religioase.
      In povestioarele parintelui Iaroslav aflam lucruri si intamplari minunate, lipsite de mister, cunoastem oameni diferiti si buni, descoperim bucuriile si suferintele autorului despre care el ne povesteste pe indelete cu indemnarea si darul de a scrie, pe care il are, impartasindu-ne din experienta lui considerabila acumulata de lungul vietii.

    • Cartea este o surpriză plăcută pentru iubitorii de literatură religioasă, întrucât conţine o selecţie din opera unui autor creştin fascinat de libertate, de frumos, de Absolut, cunoscut în societatea literară românească încă din perioada interbelică şi elogiat de criticii vremii. 

        Vasile Militaru s-a născut la 19/21 septembrie 1886 în localitatea Dobreni-Câmpurelu, jud. Ilfov, şi a început să scrie de la vârsta de 15 ani, debutând publicistic în 1904 la revista „Literatură şi artă română”. Primul volum de poezii – „Strop de rouă” – l-a publicat în 1919, fiind urmat de alte volume care au reunit, în special, „cugetările în versuri” publicate în ziarul Universul între anii 1927-1930. Poezia lui Vasile Militaru satirizează demagogia, servilismul, ipocrizia etc.; însă de o importanţă capitală este opera sa religioasă. Un prim volum de poezii remarcat este Psaltirea în versuri (1933), premiat de Academia Română, dar opera sa de căpătâi rămâne Divina Zidire, la care a lucrat peste 25 de ani (1926-1955). 
        Comunismul nu l-a „uitat” nici pe el în tăvălugul său nimicitor de talente... Întrucât a refuzat să se conformeze principiilor ideologice ale timpului, Vasile Militaru a fost arestat şi a primit o pedeapsă totală de nu mai puţin de 32 de ani de închisoare şi 10 ani de degradare civică pentru „crimă contra uneltirii sociale”. De asemenea, Securitatea i-a confiscat averea şi i-a incendiat manuscrisele. Vasile Militaru, poet creştin şi mărturisitor al credinţei, a murit la 8 iulie 1959, în detenţie la penitenciarul de la Ocnele Mari. 
        Prezentul volum, care poate fi privit ca un omagiu adus acestui poet, căzut într-o nedreaptă uitare, a apărut prin grija domnului profesor universitar emerit N. Barbu, cu sprijinul pr. dr. Anton Despinescu şi a pr. dr. Ştefan Lupu. Acesta este un prim volum care reuneşte trei cicluri de poezii – Psalmii Vieţii fără Moarte, Şoaptele Îngerilor şi Poemele nemuririi –, păstrate până în prezent în manuscris de N. Barbu. În Cuvântul explicativ, N. Barbu prezintă odiseea acestor manuscrise pe care autorul le-a lăsat amicului său din Bucureşti Alexandru Caţichi, totodată rudă a lui N. Barbu. Manuscrisele au fost păstrate în aşteptarea unor vremuri mai bune, care aveau în cele din urmă să răsară şi peste pământul românesc. 
        Putem observa că mai multe poezii au fost scrise chiar în anii ’50, când iarna comunistă era deja instalată. Autorul parcă sfidează cutezător timpurile, fiind încrezător în adevăratul Stăpân al istoriei. Poezia lui Vasile Militaru este o strigare vibrantă după dumnezeire, un plânset pios, nemângâiat după Tatăl ceresc. Deşi era conştient de riscurile evidente la care se expunea, numai moartea a putut frânge glasul inimii sale; acel glas care dorea să cânte frumuseţea celui care se ştie iubit de Dumnezeu. 
        Această nouă apariţie editorială a Editurii Sapientia este o invitaţie caldă de a intra în intimitatea spirituală a acestui poet, aruncat într-un con explicabil de umbră, dar care a realizat o adevărată operă de răspândire a mesajului evanghelic şi care şi-a câştigat un loc de frunte în galeria poeţilor creştini români.

      A. Dumitrescu

watch series