O intalnire cu Parintele Craciun era un fel de revelatie, pentru dragostea pe care o putea radia acest slujitor al lui Dumnezeu, de o verticalitate rara, dar si cu multa exigenta, demn si plin de credinta.

PS Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei

Fie ca aceste pagini sa provoace intrebarile care nasc raspunsurile adevarate, cele implinite in Dumnezeu.  Iar spatiul acesta al maidanului sa fie, cu adevarat, un spatiu al intervalului din care se cresc parghiile intalnirii cu Dumnezeu pentru inca multe generatii de acum inainte.

Romeo Petrasciuc

Pogoratoare din neamul lui David, om de teatru si de televiziune, Monica Fermo Il intalneste pe Hristos, iar aceasta intalnire ii va schimba definitiv cursul vietii.

La 32 de ani, prin Taina Sfantului Botez, Monica Fermo (acum monahia Ecaterina) si-L "revendica" pe Hristos, virtutea cardinala care ii va calauzi apoi devenirile catre nordul adevaratei ajungeri.  In urma convertirii, al numai cativa ani, intra in viata monahala, reintorcandu-se intre granitele fizice ale statului Israel.

Aceasta carte e una a cuvantului rostit, a dimensiunii dialogale, infiripata pe parcursul a zece convorbiri.  Lumea fascinanta a teatrului romanesc, experienta Tarii Sfinte, agresivitatea mass-media, pacatele lumii moderne... toate acestea le puteti gasi in aceste "Metanii de dor".

Romeo Petrasciuc

(lipsa text)

Aceasta carte se vrea, in primul rand, o marturie-reper a unor adevaruri, a unor trairi de echipa care, coagulate, dau fizionomia unei personalitati duhovnicesti cu totul providentiale: Parintele Arsenie Boca.

Toti cei cuprinsi in aceasta carte - oameni care i-au fost apropiati si care l-au cautat cu vreme si fara de vreme - se recunosc pe sine doar in masura in care isi revendica dependenta de Dumnezeu prin acest "Sfant al Ardealului", in fapt, al intregului Neam romanesc. De aceea, istorisirile lor au vocatia unor apoftegme-crucix, ce cheama la recurs de sens, de valorizare.

Intr-o vreme a demisiilor tot mai frecvente din angajamente de bun simt, moralitate si buna cuviinta si a navetismului conjunctural intre fermitate si indolenta marturisitoare, Parintele Constantin Necula tine cu tot dinadinsul sa ne convinga, din nou, ca in crestinism nu există vacanţa, somaj tehnic ori teama de nelucrare.  Si ca astfel de vacantari ale spatiului nostru de lucru ne oculteaza marturisirea doar in masura in care nu stim sau nu reusim sa intelegem un lucru fundamental: ca in Biserica suntem pe liber doar din autosuficienta, din proprie ignoranta.

Aceasta carte se vrea ea insasi un pretext pentru iesirea din nelucrare, din trandavie.  Structurata ca o scrisoare de dragoste catre toti „tinerii de varste diferite ai Bisericii”, ea vine sa ne arate ca, pentru a veni la Hristos, nu exista alta conditie decat aceea de a vrea, pur si simplu, sa iesi din criza fiului risipitor, sa te intorci cu fata catre Inviere.

Mereu intre tineri, mereu atent la problemele lor, Pr. Constantin Necula e unul dintre specialistii in materie de neconventionalism, nonconformism.  Si unul din preotii Bisericii noastre care isi refuza mereu instrainarile, departarile, intr-o frumoasa incapatanare de a ramane tanar, nelinistit de dragul lui Hristos si al slujirii sale.

De aceea, aceasta carte e una care vorbeste la persoana a doua singular, fiecaruia dintre noi în parte.

Secvenţele din rândurile acestei cărţi provin din experienţa de zi cu zi, fiind întâmplări de viaţă, mărturisiri din inimă. Taxiul în care s-au urcat clienţii - povestitorul nostru fiind de profesie taximetrist în Tesalonic - devine drumul către Biserică, către Dumnezeu, drum pe care autorul însuşi l-a parcurs. Uşa taxiului este deschisă tuturor, de la femei cu moravuri uşoare la medici, preoţi, martori ai lui Iehova, tineri şi bătrâni, toţi au parte de aceeaşi cursă duhovnicească.

"AÈ™ dori să ofer iubirii voastre această foarte mică experienÈ›ă a mea, È™i anume faptul că tot secretul vieÈ›ii duhovniceÈ™ti se află în tăierea voii. Înaintarea în viaÈ›a duhovnicească constă în tăierea voii. Dacă omul îÈ™i taie voia È™i-I încredinÈ›ează căderile vieÈ›ii lui Mântuitorului Hristos, abandonându-se cu totul pe sine proniei lui Dumnezeu, atunci începe, încet-încet, să se nască în inima lui iubirea...

Aceasta noua carte a parintelui Pavel Gumerov (cunoscut deja cititorului roman prin titlurile: Conflictele familiale. Prevenire si rezolvare; El si ea. In cautarea armoniei conjugale; Cele opt pacate de moarte si lupta cu ele.  Ascetica ortodoxa pentru mireni) abordeaza o tema omniprezenta in viata noastra si esentiala pentru bunastarea trupeasca si sufleteasca a omului: cea a armoniei familiale.

Învierea confirmă răspunsul pe care l-a dat căpeteniei preoÈ›ilor iudei în timpul procesului Său la întrebarea: Au tu eÈ™ti Hristosul, Fiul Celui binecuvântat? Iisus a răspuns: Eu sunt, È™i veÈ›i vedea pe Fiul Omului È™ezând de-a dreapta puterii È™i venind pe norii cerului (Marcu 14, 61-62).

„Pavel a văzut o lumină care nu avea sfârşit nici în jos, nici în sus şi nici împrejur; o lumină fără de ho­tar i‑a apărut, strălucind în jurul lui, ca un soare infinit mai luminos şi mai mare decât universul; şi, în mijlocul acestui soare, el însuşi sta, devenit nimic altceva decât un ochi.” Aceasta este vederea slavei de care ne putem a­pro­pia prin chemarea numelui lui Iisus. Rugăciunea lui Iisus face ca strălucirea Schim­bă­rii la Faţă să pătrundă în toa­te ungherele vieţii noastre.

Mitropolitul Kallistos Ware

Prin stăruinţa în Rugăciunea lui Iisus, cugetul atinge o stare de dulce liniştire şi pace... Cu cât cade mai multă ploaie pe pământ, cu atât el devine tot mai moale; tot astfel, cu cât chemăm mai mult sfântul nume al lui Iisus, cu atât se pogoară în pă­mântul inimii noastre tot mai multă bucurie şi veselie. Când soarele răsare deasupra pământului, se face lumină; când slăvitul şi sfântul nume al Domnului nostru Iisus Hristos străluceşte neîncetat în minte, se nasc nenumărate cugetări strălucitoare ca soarele.

Sfântul Isihie Sinaitul

Patimile se mişcă înlăuntrul nostru pentru că sunt încuibate în noi, le-am dat bineÈ›e, discutăm cu ele, le îngrijim, le iubim chiar, le îndreptăţim, le socotim mai mici decât ale semenilor din preajma noastră şi astfel amânăm în mod deliberat alungarea lor. Cultivarea patimilor înseamnă totodată o primejdioasă mulţumire de sine, un narcisism stânjenitor…
Lacrimile lui Adam înaintea grădinii Raiului au fost începutul trezviei, al curăţiei, al pocăinţei, spre luminare şi nepătimire. Este de mare trebuinÈ›ă să se nască în inima omului împotrivirea asupra patimii. Potrivit Tradiţiei ortodoxe, el trebuie să se nevoiască cu răbdare, stăruitor, cu grijă, cu sinceritate şi cu smerenie pentru omorârea patimilor. Trebuie ca omul să se liniştească, să-şi adune mintea, să-şi concentreze puterile, să-şi cunoască posibilităţile, să studieze, să se roage, să plângă, să se smerească, să aibă o viaţă tainică.
În această frumoasă şi sfântă luptă a omului pentru tămăduirea de patimi, Însuşi Hristos este Înaintemergător, pe Carele suntem chemaţi să Îl urmăm cu credinţă, cu dragoste, în chip liber, cu mărinimie, cu bucurie şi cu jertfelnicie.
Monahul Moise s-a născut în Atena la anul 1952. S-a nevoit în viaÈ›a monahală, în Muntele Athos, timp de mai bine de 30 de ani. S-a îndeletnicit cu iconografia, pictura – portrete din viaÈ›a athonită, poezia, critica È™i redactarea de carte. A scris zeci de cărÈ›i È™i a susÈ›inut omilii în Grecia È™i în afara graniÈ›elor ei. A îndeplinit funcÈ›ia de prim-secretar al Sfintei Chinotite a Sfântului Munte È™i reprezentant administrativ al Schitului Sfântul Pantelimon, ce aparÈ›ine de Mănăstirea CutlumuÈ™. A fost redactor-È™ef al publicaÈ›iei athonite Protaton È™i StareÈ›ul colibei Sfântul Ioan Gură de Aur din cadrul Schitului amintit anterior.
A trecut la Domnul la data de 1 iunie 2014 după o perioadă îndelungată de suferinţă . 

Aceasta este fericirea: sa traiesti in legea aceasta a puritatii, ducand greutatile neamului.  Ca, vedeti, nobletea omului sta doar in suferinta. Fara suferinta nu-L putem cunoaste pe Dumnezeu...  Eu am simtit toata suferinta si daca nu as fi pus-o in practica aici, in vietile credinciosilor, nu m-as osteni pentru ei asa mult.  Dar am suferit si simt nevoile si greutatile lor si stau si ii ascult si ca orice lucru care iti place, nu ma oboseste.  Nu trebuie sa-l lasam pe fratele de langa noi, nu trebuie sa-l neglijam, nu trebuie sa fim indiferenti, cuvintele nu ma intereseaza sunt foarte periculoase pentru crestin.  A nu ma interesa inseamna a fi mort sufleteste, a ma ocupa de egoismul meu, de viata mea sufleteasca. Trebuie sa fiu mereu treaz.  In aceeasi masura ma realizez pe mine insumi, in care am realizat si pe cel cazut.

Arhim. Justin