O intalnire cu Parintele Craciun era un fel de revelatie, pentru dragostea pe care o putea radia acest slujitor al lui Dumnezeu, de o verticalitate rara, dar si cu multa exigenta, demn si plin de credinta.

PS Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei

Fie ca aceste pagini sa provoace intrebarile care nasc raspunsurile adevarate, cele implinite in Dumnezeu.  Iar spatiul acesta al maidanului sa fie, cu adevarat, un spatiu al intervalului din care se cresc parghiile intalnirii cu Dumnezeu pentru inca multe generatii de acum inainte.

Romeo Petrasciuc

Exista un timp cand trebuie sa traiesti, si un timp cand trebuie sa depui marturie pentru ce traiesti, spunea candva unul din marii ganditori.  Parintele Arsenie Boca, intr-o anumita vreme si intr-un anumit ceas al chemarii, a dat, intr-adevar, marturire despre felul in care trebuie sa iti traiesti atat viata, cat, mai ales, moartea.

Fie ca jertfa si pilda vietuirii sale sa ne fie leac si merinde pe Calea catre Vesnicie, adica biruinta deplina asupra mortii.

Pogoratoare din neamul lui David, om de teatru si de televiziune, Monica Fermo Il intalneste pe Hristos, iar aceasta intalnire ii va schimba definitiv cursul vietii.

La 32 de ani, prin Taina Sfantului Botez, Monica Fermo (acum monahia Ecaterina) si-L "revendica" pe Hristos, virtutea cardinala care ii va calauzi apoi devenirile catre nordul adevaratei ajungeri.  In urma convertirii, al numai cativa ani, intra in viata monahala, reintorcandu-se intre granitele fizice ale statului Israel.

Aceasta carte e una a cuvantului rostit, a dimensiunii dialogale, infiripata pe parcursul a zece convorbiri.  Lumea fascinanta a teatrului romanesc, experienta Tarii Sfinte, agresivitatea mass-media, pacatele lumii moderne... toate acestea le puteti gasi in aceste "Metanii de dor".

Romeo Petrasciuc

(lipsa text)

Aceasta carte se vrea, in primul rand, o marturie-reper a unor adevaruri, a unor trairi de echipa care, coagulate, dau fizionomia unei personalitati duhovnicesti cu totul providentiale: Parintele Arsenie Boca.

Toti cei cuprinsi in aceasta carte - oameni care i-au fost apropiati si care l-au cautat cu vreme si fara de vreme - se recunosc pe sine doar in masura in care isi revendica dependenta de Dumnezeu prin acest "Sfant al Ardealului", in fapt, al intregului Neam romanesc. De aceea, istorisirile lor au vocatia unor apoftegme-crucix, ce cheama la recurs de sens, de valorizare.

Daca nu s-ar fi calugarit si nu s-ar fi pustnicit, autorul acestei carti ar fi ajuns cu siguranta un scriitor apreciat.  Este uimitor cum un om crescut la scoala violenta a artelor martiale, a muzicii rock, a springarilor are o sensibilitate dostoievskiana a inimii, care il ajuta sa ii portretizeze memorabil, cu har, pe "umilitii si obiditii" , pe "oamenii sarmani" violentati de mentalitatea capitalista si consumerista a Occidentului.  De neuitat raman in memoria cititorului chipul bunicii care a sadit in sufletelul nepotelului grauntele credintei, ramasitele satului tihnit de altadata, marile figuri ale duhovnicilor pe care i-a nascut monahismul romanesc, chipurile iconice ale sihastrilor nestiuti ai Romaniei.

De la prima la ultima ei pagina este o carte animata de duhul pocaintei necurmate.  Citind-o, mi-am reamintit un lucru simplu, dar care prea des cade in uitare: a fi crestin ortodox inseamna a lupta pana la moarte cu patimile tale.  Nu e suficient, ba chiar este primejdios sa te conformezi unui standard exterior, sa iti contabilizezi faptele bune sau parutele tale fapte de lauda, sa iti adormi constiinta cu gandul ca ai indeplinit faptele credintei, ca ti-ai indeplinit datoria fata de Dumnezeu.  Formalismul si legalismul pandesc viata fiecaruia dintre noi.  Singurul reper in viata duhovniceasca ramane glasul constiintei proprii, sadite in noi de Ziditorul a toate.

Sfinţii – atât cei din vechime, cât È™i cei apropiaÈ›i de zilele noastre – au avut întotdeauna ca È›el al vieÈ›ii lor mântuirea. Către aceasta trebuie să se îndrepte orice nevoinÈ›ă, orice lucrare a credinciosului. 

Într-o lume atât de complexă şi agresivă, ce asaltează la tot pasul simţurile, cum pot reuşi creÈ™tinii de astăzi să-È™i pună în acord viaÈ›a pământească cu voia lui Dumnezeu, pentru a dobândi mântuirea?

Prezenta carte se doreÈ™te un îndrumar de viaţă pentru ortodocşii zilelor noastre, încercând să răspundă într-un mod cât mai lesnicios È™i folositor – prin sfaturi ale sfinÈ›ilor – frământărilor acelora dintre contemporani care doresc să păÈ™ească fără primejdie de rătăcire pe calea măreaÈ›ă, însă deloc uÈ™oară, a mântuirii. 

Matericul de fata, cel mai vechi dintre cele cunoscute in ziua de astazi, a iesit, dupa cat se pare, de sub condeiul Avvei Isaia, duhovnicul sihastrei Teodora, fiica imparatului bizantin Isaac al II-lea Anghelos.  El este alcatuit din cuvinte adunate, dupa asemanarea Patericului egiptean, de la marile Cuvioase din vremea de aur a Parintilor pustiei, la care se adauga o suma impresionanta de sfaturi izvorate din uriasa experienta pe care duhovnicul calugaritei de neam domnesc a adunat-o intr-o viata intreaga de pustnicie.

Acest adevarat manual de isihasm a fost excelent si succint descris de catre Sfantul Teofan Zavoratul, care l-a gasit la Ierusalim intr-un manuscris medieval si s-a grabit sa il traduca pentru folosul calugaritelor: „Povetele lui sunt indreptate spre cele care duc viata sihastreasca, dar se potrivesc indeobste tuturor monahiilor care au ravna sa se desavarseasca in vietuirea calugareasca: in chilia sa, orice monahie e o sihastra, daca petrece cu dreapta intelegere."

Sa-ti fie, dar, si tie cunoscut lucrul acesta, bunule ravnitor al acestei sfinte lucrari a mintii – al rugaciunii lui Iisus –, ca nu doar in pustie sau intr-o insingurata sihastrie, ci chiar si in manastirile cele mai mari ori printre cei ce locuiesc in inima orasului, au fost invatatori si o multime de lucratori ai acestei sfinte osteneli a mintii. Si vrednic este a ne minuna cum Sfantul Patriarh Fotie, fiind luat de pe scaunul senatorial si asezat pe cel patriarhal, si fara sa fi fost monah vreodata, s-a invatat a savarsi aceasta lucrare a mintii la o masura atat de inalta si intru atata a propasit, incat stralucea fata lui asa de parca era un al doilea Moise din pricina harului Sfantului Duh Care se salasluia intru el.

Starețul Gheorghe din Zadonsk

Chipul Sfintei Paraschiva, din icoana cea veche a bunicii, ii fascineaza pe Cristofor si Veronica.  Cand bunica deapana povestea, livada bunicilor ramane departe in urma, iar Cristofor si Veronica sunt, cat ai clipi, alaturi de Sfanta Paraschiva la portile Constantinopolului ori ale Ierusalimului.  Dar miezul povestii le descopera copiilor ca drumul sfintei duce nu inspre cetati minunate, ci inspre bunatati nebanuite.