Fie ca aceste pagini sa provoace intrebarile care nasc raspunsurile adevarate, cele implinite in Dumnezeu.  Iar spatiul acesta al maidanului sa fie, cu adevarat, un spatiu al intervalului din care se cresc parghiile intalnirii cu Dumnezeu pentru inca multe generatii de acum inainte.

Romeo Petrasciuc

Exista un timp cand trebuie sa traiesti, si un timp cand trebuie sa depui marturie pentru ce traiesti, spunea candva unul din marii ganditori.  Parintele Arsenie Boca, intr-o anumita vreme si intr-un anumit ceas al chemarii, a dat, intr-adevar, marturire despre felul in care trebuie sa iti traiesti atat viata, cat, mai ales, moartea.

Fie ca jertfa si pilda vietuirii sale sa ne fie leac si merinde pe Calea catre Vesnicie, adica biruinta deplina asupra mortii.

Pogoratoare din neamul lui David, om de teatru si de televiziune, Monica Fermo Il intalneste pe Hristos, iar aceasta intalnire ii va schimba definitiv cursul vietii.

La 32 de ani, prin Taina Sfantului Botez, Monica Fermo (acum monahia Ecaterina) si-L "revendica" pe Hristos, virtutea cardinala care ii va calauzi apoi devenirile catre nordul adevaratei ajungeri.  In urma convertirii, al numai cativa ani, intra in viata monahala, reintorcandu-se intre granitele fizice ale statului Israel.

Aceasta carte e una a cuvantului rostit, a dimensiunii dialogale, infiripata pe parcursul a zece convorbiri.  Lumea fascinanta a teatrului romanesc, experienta Tarii Sfinte, agresivitatea mass-media, pacatele lumii moderne... toate acestea le puteti gasi in aceste "Metanii de dor".

Romeo Petrasciuc

(lipsa text)

Aceasta carte se vrea, in primul rand, o marturie-reper a unor adevaruri, a unor trairi de echipa care, coagulate, dau fizionomia unei personalitati duhovnicesti cu totul providentiale: Parintele Arsenie Boca.

Toti cei cuprinsi in aceasta carte - oameni care i-au fost apropiati si care l-au cautat cu vreme si fara de vreme - se recunosc pe sine doar in masura in care isi revendica dependenta de Dumnezeu prin acest "Sfant al Ardealului", in fapt, al intregului Neam romanesc. De aceea, istorisirile lor au vocatia unor apoftegme-crucix, ce cheama la recurs de sens, de valorizare.

Intr-o vreme a demisiilor tot mai frecvente din angajamente de bun simt, moralitate si buna cuviinta si a navetismului conjunctural intre fermitate si indolenta marturisitoare, Parintele Constantin Necula tine cu tot dinadinsul sa ne convinga, din nou, ca in crestinism nu există vacanţa, somaj tehnic ori teama de nelucrare.  Si ca astfel de vacantari ale spatiului nostru de lucru ne oculteaza marturisirea doar in masura in care nu stim sau nu reusim sa intelegem un lucru fundamental: ca in Biserica suntem pe liber doar din autosuficienta, din proprie ignoranta.

Aceasta carte se vrea ea insasi un pretext pentru iesirea din nelucrare, din trandavie.  Structurata ca o scrisoare de dragoste catre toti „tinerii de varste diferite ai Bisericii”, ea vine sa ne arate ca, pentru a veni la Hristos, nu exista alta conditie decat aceea de a vrea, pur si simplu, sa iesi din criza fiului risipitor, sa te intorci cu fata catre Inviere.

Mereu intre tineri, mereu atent la problemele lor, Pr. Constantin Necula e unul dintre specialistii in materie de neconventionalism, nonconformism.  Si unul din preotii Bisericii noastre care isi refuza mereu instrainarile, departarile, intr-o frumoasa incapatanare de a ramane tanar, nelinistit de dragul lui Hristos si al slujirii sale.

De aceea, aceasta carte e una care vorbeste la persoana a doua singular, fiecaruia dintre noi în parte.

Arhiepiscopul Ilarion Troitki a fost unul din stalpii pe care Dumnezeu a intarit Biserica Rusa in timpul prigoanei bolsevice.  El a fost ajutorul de incredere al Sfantului Patriarh Tihon.  Datorita energiei lui nesecate, in Moscova a fost refacuta unitatea bisericeasca.  Arestat de comunisti, este intemnitat in lagarul mortii de la Solovki.  Arhiepiscopul Ilarion privea lumea cu ochi duhovnicesti si toate le lucra spre folosul sufletesc.  El spunea ca inchisoarea este o scoala pretioasa de cultivare a virtutilor.  Mai ales multumita lui, in anii 20, lagarul de la Solovki a fost un fel de vatra duhovniceasca, langa care multi au aflat mantuirea.  Trimis in exil pe viata in Kazahstan, pe drum s-a imbolnavit grav de tifos si a murit. 

Pentru viata lui sfanta si marturisirea adevarului lui Hristos in cele mai cumplite vremuri ale prigoanei, in anul 1999 a fost proslavit de Biserica in ceata sfintilor.

Atatea lacrimi a sters maica Rahila de pe fata celor indurerati incat se poate spune fara greseala ca, de s-ar aduna la un loc, ar umple toate chiliile in care a vietuit de-a lungul timpului in manastire.  Pentru toti cei care o cinstesc, pentru toti cei pe care i-a intarit si i-a asezat pe calea cea dreapta a vietuirii crestine, va fi desigur de mare folos sa cunoasca mai multe din viata ei.

Nu ştii când a fost ultima oară când ai reuşit să te relaxezi. Nu ştii când a fost prima oară când ai avut timp pentru tine.
Muncă, plata facturilor, casă, familie, copii, bucătărie şi curăţenie, boli, şcoală, doctori… Sunt doar foarte puţine din cele pe care eşti chemat să le împlineşti în fiecare zi…
Îţi voi spune însă o povestioară, Omule…
Era odată un ulcior care îşi iubea foarte mult paharele… Şi se îngrijea mereu să le aibă pline cu apă…
Ulciorul a făcut însă o greşeală. La un moment dat a uitat să meargă el însuşi să se umple cu apă. Şi ulciorul s-a golit. S-a golit străduindu-se să scurgă şi ultima picătură în paharele lui…

Dacă nu ai timp, Omule, fă-ţi timp… Şi mai lasă unele lucruri să întârzie… Nu te simţi vinovat pentru asta, Omule. Ai nevoie de asta pentru a continua să oferi.
De altfel va veni clipa, acea clipă, Omule…, când nicio treabă nu va mai fi terminată, nicio plată nu va mai fi făcută, nicio casă nu va mai fi aranjată…
Va veni clipa când nimeni nu va fi acolo ca să aibă grijă de copiii tăi…

Sfanta Matrona din Moscova si-a prezis propria moarte cu trei zile inainte de plecarea sa la Domnul.  Pe 2 mai 1952, Sfanta a spus celor apropiați:

Toti, toti sa veniti la mine si sa-mi povestiti necazurile voastre, de parca as fi vie, caci eu va voi vedea, va voi auzi si va voi ajuta.

Dupa mutarea sa la Domnul, mormantul Cuvioasei Matrona a devenit loc de pelerinaj.  Sfintele Moaste ale Sfintei Matrona cea Oarba se pastreaza in prezent in Manastirea Acoperamantul Maicii Domnului(Pokrovsky) din Moscova si atrag zilnic numerosi pelerini care cer mijlocirea Sfintei Matrona in fata Bunului si Dreptului Dumnezeu.

Marturiile despre minunile din zilele noastre expuse in aceasta carte sunt doar o mica dovada ca prin rugaciunile catre Sfanta Matrona s-au savarsit numeroase vindecari ale celor slabi si suferinzi de pe urma bolilor trupesti si sufletesti.

"Evanghelia Divina si toate Epistolele din Dumnezeiasca Scriptura a Noului Testament ne arata clar ca Mantuitorul si Sfintii Apostoli, reintregesc si reimputernicesc in Biserica Crestina, porunca a V-a a Decalogului, zicand: Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie tie bine si sa traiesti ani multi pe pamant(Mt. 19,19).  La aceasta porunca gresesc copiii care nu cinstesc pe parintii lor cu acestea patru: cu cinste, cu dragoste, cu ascultare si cu multumire, precum si ei trebuie sa ia de la parinti alte patru: hrana, ajutor, invatatura si pilda buna; cei care nu cinstesc pe duhovnicestii lor parinți: pe Arhierei, pe Preoti, pe invatatori, pe cei care s-au facut lor stareti prin cinul calugaresc, slugile care nu cinstesc pe stapani, cei supusi pe imparatii si domnii lor si in scurt, cati li s-au facut bine si nu cinstesc pe facatorii lor de bine.  La aceasta porunca inca gresesc cei care au insurat sau au facut calugari pe copiii lor cu de-a sila, sau i-au pus pe alta treapta fara de voia lor sau nu i-au trimis la Sfanta Biserica, sau nu s-au ingrijit de ei sa aiba calitati bune, ori nu i-au pedepsit cand au gresit, sau nu i-au invatat carte, sau vreun mestesug.  Asijderea si copiii care nu ingrijesc de parinti la batranetile lor, sau nu i-au ingrijit in boala lor".

Protos. Nicodim Mandita