Dupa 1990, din ce in ce mai multi oameni au aflat de pustnicul de la Mitoc si au inceput sa bata la usa modestei sale casute, pentru a primi povata si a se bucura de binecuvantarea lui.  Si pe masura ce il ascultau isi dadeau seama de darurile cu care fusese inzestrat de Bunul Dumnezeu.  Cati oameni nu au marturisit ca parintele Proclu dadea in mod minunat raspunsuri la intrebari, inainte de a fi rostite?  Cati nu au simtit ca sunt diagnosticati si li se da si reteta inainte de a-si marturisi suferinta?  Cati nu au simtit darul inainte-vederii prin care parintele, in mod atat de discret descoperea lucrui din viitor?  Si mai ales, cati din cei ce au mers la parintele cu sufletul deschis si neiscoditor nu au primit mangaierea sufletesca, pace, nadejde, bucurie?  Toti cei care l-au cercetat au primit raspuns dupa nevoile si trbuintele lor si au ramas cu dorul revederii.

Nepunand nici un pret pe aceasta viata trecatoare, pe sanatatea sa, se lepada de orice iubire de sine pentru a fi de folos aproapelui.  Iar aceasta jertfa nu ramanea fara roade.  Oamenii plecau mangaiati si intariti duhovniceste dupa intalnirea cu acest om al iubirii, al milei, si al jertfei.

In seara zilei de 28 ianuarie, inconjurat de cativa ucenici, monahi si cunoscuti, parintele a trecut la Domnul.  Era un ceas al despartirii pentru noi, nu pentru el.  "Spusese candva: Eu o sa mor, dar o sa fiu viu!", aratand ca, prin rugaciune, va fi in continuare alaturi de noi.

Cartea de fata aduce ceva nou. Desigur, cea mai mare parte este rezervata marturiilor, fie ele culese prin interviu, fie trimise personal pe adresa manastirii, si care poarta, cu toata diortosirea cuvenita, pecetea originalitatii si autenticitatii cuvantului-martor plin de recunostinta. Ultimile pagini insa, sunt un mic compendiu din invatatura Parintelui Proclu, extras cu grija din doua interviuri date de parintele insusi, disponibile de altfel pe retelele media de internet. Temele recurente ale cuvintelor-apoftegma le banuiti care sunt: despre pocainta, despre rugaciune si cugetarea la moarte, despre slava desarta si leacul ei, smerenia, despre lacrimi si dragoste.

În afară de Codexul Evangheliștilor și al Epistolelor, care se referă la viața Marelui nostru Mântuitor Iisus Hristos, se mai găsesc în analele istoriei antice, unele documente care ne informează despre felul cum a fost privit Iisus Hristos de către cei care stăpâneau popoarele pe vremea Lui. Documentele pe care le publicăm, raportează despre viața și osânda la moarte a lui Iisus Hristos, cum și despre evenimentele din natură, care au avut loc la moartea și învierea Lui, evenimente pe care mulți pretinși învățați din zilele noastre tăgăduiesc.
Din aceste documente se mai pot vedea și lacunele justiției romane de pe vremuri, care L-a osândit la moarte pe Cel nevinovat și l-a eliberat în același timp pe Varava (Baraba), unul din criminalii vremii.
Greșala și nedreptatea judecătorilor care au osândit pe Hristos la moarte, constituie un avertisment înfricoșat pentru judecătorii timpurilor noastre, care se pretind a fi urmașii Celui osândit pe nedrept, de a nu repeta aceeași nedreptate, dând sentințe nedrepte împotriva celor ce n-au altă vină decât susținerea principiilor pe care le-a poruncit Hristos. Vina evreilor de atunci, stăpâniți de o ură de moarte fanatică împotriva lui Iisus Hristos, constituie de asemenea un avertisment zguduitor pentru toate confesiunile religioase și pentru toți oamenii.

O carte ce prezinta unul dintre cele mai dramatice momente din istoria crestinismului, cutremuratoarea cadere sub turci (sub comanda sultanului Mehmed al II-lea) a Constantinopolului cu care se incheie existenta multiseculara a Imperiului Bizantin; se prezinta de asemenea si luptele duse de-a lungul secolelor de Tarile Romanesti pentru pastrarea integritatii nationale, prin eroismul deosebit al unor voievozi, care prin eforturi continue au oprit expansiunea turca la nord de Dunare.  In carte sunt mentionate si putinele incercari in acest sens ale catorva state central-europene.

Acest volum este cea de-a doua editie a cartii, prima editie fiind cunoscuta sub numele de Sfarsit intunecat de Ev.

Crucea este semnul dumnezeiesc al puterii lui Dumnezeu si al biruintei Lui.  Crucea este semnul biruintei, care se va arata pe cer la sfarsitul veacurilor.  Atunci cei ce n-au cinstit-o o vor vedea si se vor cai amarnic dar va fi prea tarziu pentru ei.

Fara Cruce n-ar fi existat Jertfa si Invierea!  Fara Cruce nu exista mantuire.  La mantuire nu putem ajunge decat prin Cruce!  Crucea este tiparul care, singurul, ne ingaduie sa intelegem taina lumii si a vietii, e singura cheie de care dispunem.

Un procuror acuza este un roman despre justitie, despre instrumentele ei oficiale si chipurile ei intunecate, oculte, despre sistemul mafiot al finantarii pentru obtinerea puterii, despre conspiratia impotriva poporului roman, despre dirzenia unor oameni care nu cedeaza nici la presiuni politice, nici la amenintari cu moartea, despre calea launtrica a pocaintei pe care poate pasi oricine indrumat de duhovnicul sau.

Discernământul a fost numit virtutea de căpătâi, pentru că, numai prin intermediul său, toate celelalte pot fi săvârșite corespunzător, fără a conduce creștinul la lenevie, dar, totodată, fără a-l împinge la o lucrare peste măsura sa.

Unde-s trei, puterea creşte, 
De aceea se iveşte 
Azi al treile volum 
Despre care ştiţi de-acum 
Ce conţine: poezii 
Pentru părinţi şi copii, 
Cu păuni, căţei, pisici, 
Gâşte, viţeluşi, arici, 
Pătrunjei care stau moţ 
delicate flori de colţ 
Şi-alte lucruri de sub soare 
Ce ne-nvaţă fiecare, 
În glumă sau serios 
O lecţie de folos 
La marea şcoală a vieţii. 
Toţi, în frunte cu poeţii, 
S-ar cădea să stăm atenţi, 
Ca să nu fim corigenţi!