In primavara acestui an, Manastirea Sihastria Putnei a lansat un concurs adresat elevilor din toate ciclurile de invatamant, in care acestia  erau chemati sa redacteze un eseu/o compunere despre unire si binefacerile ei.

Veti gasi aici marturii despre prietenia curata si colegialitatea devotata, sau amintiri ale experientelor din biserica satului, ori adevarate povesti de fammilie,secvente ale binecuvantarii dumnezeiesti peste camnul cald si plasmuitor de cai tefere in viata, in care sunt chemati a creste copiii.

Damaschin Dorneanul 

episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor

Dupa 1990, din ce in ce mai multi oameni au aflat de pustnicul de la Mitoc si au inceput sa bata la usa modestei sale casute, pentru a primi povata si a se bucura de binecuvantarea lui.  Si pe masura ce il ascultau isi dadeau seama de darurile cu care fusese inzestrat de Bunul Dumnezeu.  Cati oameni nu au marturisit ca parintele Proclu dadea in mod minunat raspunsuri la intrebari, inainte de a fi rostite?  Cati nu au simtit ca sunt diagnosticati si li se da si reteta inainte de a-si marturisi suferinta?  Cati nu au simtit darul inainte-vederii prin care parintele, in mod atat de discret descoperea lucrui din viitor?  Si mai ales, cati din cei ce au mers la parintele cu sufletul deschis si neiscoditor nu au primit mangaierea sufletesca, pace, nadejde, bucurie?  Toti cei care l-au cercetat au primit raspuns dupa nevoile si trbuintele lor si au ramas cu dorul revederii.

Nepunand nici un pret pe aceasta viata trecatoare, pe sanatatea sa, se lepada de orice iubire de sine pentru a fi de folos aproapelui.  Iar aceasta jertfa nu ramanea fara roade.  Oamenii plecau mangaiati si intariti duhovniceste dupa intalnirea cu acest om al iubirii, al milei, si al jertfei.

In seara zilei de 28 ianuarie, inconjurat de cativa ucenici, monahi si cunoscuti, parintele a trecut la Domnul.  Era un ceas al despartirii pentru noi, nu pentru el.  "Spusese candva: Eu o sa mor, dar o sa fiu viu!", aratand ca, prin rugaciune, va fi in continuare alaturi de noi.

Cartea de fata aduce ceva nou. Desigur, cea mai mare parte este rezervata marturiilor, fie ele culese prin interviu, fie trimise personal pe adresa manastirii, si care poarta, cu toata diortosirea cuvenita, pecetea originalitatii si autenticitatii cuvantului-martor plin de recunostinta. Ultimile pagini insa, sunt un mic compendiu din invatatura Parintelui Proclu, extras cu grija din doua interviuri date de parintele insusi, disponibile de altfel pe retelele media de internet. Temele recurente ale cuvintelor-apoftegma le banuiti care sunt: despre pocainta, despre rugaciune si cugetarea la moarte, despre slava desarta si leacul ei, smerenia, despre lacrimi si dragoste.

Cartea este dedicata celor mai importante probleme ale educatiei morale a fetei si destinata citirii in familie.  O deosebita atentie se acorda pregatirii fetei pentru viata de familie, dobandirii de catre ea a bunelor deprinderi si calitati, necesare viitoarei sotii si mame.  Sunt lamurite din punct de vedere ortodox probleme care le framanta in mod deosebit pe fete, pe adolescente prietenia si iubirea, frumusetea exterioara si cea launtrica, dreptatea si mila, alegerea caii in viata.

Alcatuita sub forma convorbirilor duhovnicesti dintre o mama si o fiica (la inceput aceasta este o fetita mica de cinci ani, iar la sfarsit are aproape cincisprezece ani), cartea este usor de citit si, nadajduim, va fi de folos atat pentru parinti, cat si pentru copii.

Se apropie Crăciunul. Copiii iau parte la un concurs literar în È™coala mănăstirii, È™i fiecare ar vrea să câÈ™tige. Unul dintre ei încearcă să afle dacă este adevărat că în Ajunul Crăciunului poÈ›i auzi animalele vorbind È™i, fără È™tirea nimănui, se furiÈ™ează în grajdul mănăstirii.

...Dar nu întotdeauna planurile noastre se potrivesc cu ceea ce este mai bine pentru noi. Din fericire, Dumnezeu veghează È™i lucrează neîncetat!

Ispravile lui Guguta este o carte cu umor subtil, de respiratie universala.

La peste zece ani de la caderea comunismului, societatea si Bisericile din Romania, intrate deja intr-un nou mileniu crestin, evolueaza in interiorul unei strategii dominate de exigentele integrarii europene si euroatlantice. Lunga paranteza rosie din trecutul imediat si ambiguitatile unei tranzitii prelungite fac ca, paradoxal, dupa decenii de regim socialist, romanii sa nu aiba o viziune sociala clara despre noul tip de societate si de comunitate religioasa si despre interactiunile dintre acestea, viziune ceruta de timpul prezent si de noua realitate la care doresc sa participe.

In orizontul generos deschis celui de al III-lea mileniu crestin de momentul simbolic pentru reconcilierea dintre Rasaritul si Occidentul crestin reprezentat de prima vizita a Papei Ioan Paul II intr-o tara ortodoxa in mai 1999, volumul de fata strange la un loc, intr-un spatiu interdisciplinar si ecumenic, teologi si economisti, filozofi si eseisti, clerici si laici, ortodocsi si catolici, animati de raspunderea comuna ce le revine fata de Evanghelie si istorie, fata de Biserica si societate, fata de Revelatie si ratiune intr-o Europa care evolueaza rapid spre uniune si integrare federala in cadrul unei umanitati tot mai globalizate. Reuniti intr-un consiliu de intelepti crestini, ei ofera Bisericilor si societatii romanesti, episcopilor, preotilor, teologilor, tuturor specialistilor interesati si crestinilor din toate confesiunile — angajate solemn prin Declaratia comuna din mai 2000 in sustinerea eforturilor de integrare europeana si euroatlantica ale Romaniei — un instrument de lucru indispensabil pentru analiza si reflectie, pentru studiu si dezbatere, dar si pentru prospectare si actiune pozitiva responsabila privind viitorul societatii si al crestinismului in noua lume plina de sanse, dar si de riscuri, in care a pasit si Romania dupa Decembrie 1989.

Premiera absoluta in cultura teologica si politica romaneasca, volumul de fata grupeaza studii si eseuri de gandire sociala a Bisericii — fundamente, documente, analize, perspective — care se vor tot atatea incitari la reflectie si responsabilitate.

De unde voi începe a plînge faptele vieţii mele celei ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tînguiri de acum? Ci ca un milostiv, dă-mi iertare greşelilor.

Alunecările mele cele de voie, şi cele fără de voie Mîntuitorule, cele vădite, şi cele ascunse, cele ştiute şi cele neştiute, toate iertîndu- le ca un Dumnezeu, milostiveşte-te, şi mă mîntuieşte.