Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

(lipsa text)

(lipsa text)

Mantuitorul ne invata ca dobandim bucuria Lui daca suntem credinciosi peste putinul pe care ni l-a dat. Iar a fi credincios inseamna a lucra cu acest putin dat fiecaruia, cu toata bogatia de har pe care Domnul ne-o ofera gratuit in Biserica Lui. 
Acest volum este un indemn la privirea si trairea vietii in lumina acestui crez despre om si despre rostul lui in lume. 

Reeditarea volumului de versuri alese din scrierile Sf. Ioan de la Neamt (Hozevitul).

Aceasta carte cuprinde trei articole importante scrise in ruseste de profesorul Nikolai Uspensky:

I. Vecernia Ortodoxa
II. Liturghia Darurilor Inaintesfintite
III. Coliziunea a doua teologii in revizuirea cartilor liturgice rusesti din secolul al XVII-lea

Articolele au fost publicate separat, de-a lungul a saptesprezece ani, in revista academica a Patriarhiei Moscovei.

„La ora actuală, din pricina răcirii noastre aproape totale faţă de sfânta credinţă în Domnul nostru Iisus Hristos, a lipsei de atenţie faţă de lucrarea proniei Sale în ceea ce ne priveşte şi a lipsei de comuniune a omului cu Dumnezeu, am degradat atât de mult, încât putem susţine negreşit că ne-am îndepărtat aproape cu totul de o viaţă autentic creştină. De aceea acum ni se par stranii cuvintele Sfintei Scripturi, când Duhul lui Dumnezeu a spus prin gura lui Moise: Şi L-a văzut Adam pe Domnul mergând prin rai (Facerea 3, 8).
De mai multe ori şi în alte locuri ale Sfintei Scripturi se vorbeşte despre arătarea lui Dumnezeu oamenilor.
Iată că unii mai şi spun: «Aceste locuri sunt de neînţeles, oare oamenii puteau să-L vadă într-un mod atât de evident pe Dumnezeu?». Or, aici nu este nimic de neînţeles. Această necredinţă a rezultat
din cauza faptului că ne-am îndepărtat de profunzimea tainică a creştinismului primar şi, sub pretextul iluminării, am ajuns într-un asemenea întuneric al necunoştinţei, încât ni se pare de neconceput faptul
pe care cei din vechime îl înţelegeau cu claritate; lor nu li se părea straniu conceptul de vedere a lui Dumnezeu.
Oamenii aceia nu L-au inventat pe Dumnezeu şi harul Sfântului Său Duh, nici în stări de visare, nici în tulburări ale imaginaţiei, ci L-au văzut în realitate.
Am devenit mult prea neatenţi la lucrarea propriei mântuiri, de unde şi rezultă neînţelegerea multor altor cuvinte ale Sfintei Scripturi, în sensul în care ar trebui. Toate acestea sunt urmările faptului
că nu căutăm harul lui Dumnezeu, că nu Îi permitem, din pricina mândriei minţii noastre, să sălăşluiască în sufletele noastre. Or, nu facem aceasta fiindcă nu avem luminarea adevărată de la Domnul,
pe care El o trimite în inimile oamenilor care flămânzesc şi însetează cu toată inima lor după adevărul lui Dumnezeu”11.

Volumul cuprinde o serie de mărturii despre viața Părintelui Arhimandrit Teofil Bădoiu, starețul Mănăstirii Slănic din Argeș, oferite de către ierarhi, stareți și fiii săi duhovnicești, întrucât, sublinia Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, că „multe persoane au făcut parte din mediul în care Părintele Teofil a viat, s‑a mişcat, a existat. Familia în care s‑a născut, Schitul Slănic unde a trăit cea mai mare parte a vieţii, şederea sa în vremuri de bejenie la Corbi sau la Mănăstirea Dintr‑un Lemn, Ava Vitimion – stareţul de la Slănic, întâlnirea cu Părintele Boboc Mărturisitorul, prietenia sa cu Părintele Nicodim de la Crasna, Părintele Gavriil de la Zamfira, legăturile sale cu diferiţi arhierei, precum Vlădica Varsanufie, ÎPS Calinic al Argeşului, Vlădica Galaction de la Teleorman, cu Maica Gabriela de la Dintr‑un Lemn, mulţimea de ucenici dintre călugări, călugăriţe, preoţi de parohie şi credincioşi … au fost trimişii sau îngăduiţii lui Dumnezeu cu scopul de a‑l forma duhovniceşte pe Părintele Teofil în calea sa de neabătut către Împărăţie”. 

Scopul rugaciunii si vietuirii crestine este vederea slavei lui Dumnezeu si participarea, prin har, la viata lui Dumnezeu.  Drumul catre acest scop ne este deschis datorita Intruparii, mortii si Invierii Cuvantului lui Dumnezeu si salasluirii Duhului Sfant.  Dar fiecare dintre noi trebuie sa decida pentru sine daca se aventureaza sau nu pe aceasta cale ce duce la viata vesnica, dar numai prin patimire si moartea pe cruce.

Dintre sfintii romani canonizati dupa 1990, cel mai popular este Sfantul Cuvios Ioan de la Neamt - Hozevitul.  El s-a nascut in 1913 in satul Crainiceni , zona Dorohoi, primind din botez numele de Ilie.  La varsta de 20 de ani, tanarul Ilie a intrat ca frate la Manastirea Neamt, fiind primit de episcopul Nicodim, viitor Patriarh al Romaniei.  A fost calugarit la 8 aprilie 1936, primind numele de Ioan, dar dupa putin timp merge in Tara Sfanta, la Manastirea Sfantul Sava, unde vietuieste opt ani pana in 1944 cand se muta la Schitul romanesc Sfantul Ioan Botezatorul de la Iordan.  In 1947 este hirotonit ieromonah pentru acest Schit din Valea Iordanului unde ramane pana in anul 1952, cand se muta in Manastirea Sfantul Gheorghe - Hozeva.  A trecut la Domnul in ajunul sarbatorii Schimbarii la Fata a Domnului Iisus Hristos, adica in ziua de 5 august 1960, prevestindu-si ziua mortii cu mult timp inainte.