Biserica Ortodoxa a pastrat intacta o bogatie imensa in domeniul liturgicii si al gandirii patristice, dar totodata si in cel al artei sacre.  Se stie ca cinstirea icoanelor ocupa in Biserica Ortodoxa un loc foarte important.  Si asta pentru ca icoana nu este o simpla imagine, nici un obiect decorativ, nici macar o ilustrare a Sfintei Scripturi.  Ea este ceva mai mult: un echivalent al mesajului evanghelic, un obiect de cult, care face parte integranta din viata liturgica.  Asa se explica importanta pe care Biserica o atribuie imaginii; nu oricarei reprezentari, ci imaginii specifice - pe care ea insasi a elaborat-o in decursul istoriei sale, in lupta impotriva paganismului si a ereziilor - imaginii pe care a platit-o cu sangele unui mare numar de martiri si marturisitori in timpul perioadei iconoclaste, adica icoanei ortodoxe.

In adancurile fiecarei fiinte umane exista o nepotolita sete dupa Dumnezeu.  Aceasta este o forta interioara, o dorinta sau o nazuinta sfanta, care ne poate scoate din starea de apatie a vietii noastre cotidiene si ne poate inalta pana la un nivel dureros dar sublim al existentei, marcat in egala masura de tristete si de bucurie.  Tristete, deoarece stim foarte bine ca dorinta noastra nu va fi niciodata pe deplin satisfacuta in decursul acestei vieti, ca obiectul ei ne va ramane mereu de neatins.  Cu toate acestea, este o "tristete plina de bucurie", intrucat obiectul dupa care tanjim se descopera a fi o Persoana: Cel care ne aduce la fiinta, ne invita sa-I cautam chipul si ne cuprinde in imbratisarea Sa, revarsandu-Si neincetat asupra noastra indurarea, mila si dragostea.

Aceasta carte ne aminteste astazi, intr-o lume stapanita parca mai mult ca oricand de patimi si griji de tot felul, adevarul fundamental ca singura cale a implinirii vocatiei umane ramane despatimirea, care inseamna paza mintii, dobandirea duhului neagonisirii, renuntarea la viata lumeasca si la atractiile ei.

Asadar, cartea Parintelui Georges Florovsky se constituie intr-un indreptar duhovnicesc pentru omul aflat in cautarea lui Dumnuzeu, un indreptar important mai ales prin faptul ca precizeaza limpede sensul nevointelor ascetice ale crestinului: dobandirea bucuriei celei adevarate.

Traim vremuri extrem de dificile.  Daca cineva ar dori sa compuna un act de acuzare impotriva vietii noastre bisericesti, ar fi imposibila obtinerea unui verdict de nevinovatie.  Da, toti suntem vinovati.  Istoria cunoaste vremuri cand viata bisericeasca a fost la fel de dezorganizata ca si a noastra.  Au existat lupte, schisme, acuzatii reciproce, calomnii, presiuni; dar este o diferenta intre ce a fost si ce este acum: la temelia acelor tulburari despre care ne vorbeste istoria erau intotdeauna lupte dogmatice, in vreme ce acum sunt patimi omenesti, care ies la iveala fara sa se deghizeze macar in dispute doctrinare.  Viata noastra bisericeasca este intr-un impas, intrucat principii introduse demult sunt nesocotite, iar aceasta provoaca in viata bisericeasca numai probleme.  Biserica este privita ca si o organizatie supusa legilor omenesti, care serveste scopuri omenesti.  Vointa omeneasca domina ca o stapana.  Iar aceasta vointa care ii este straina Bisericii se straduieste sa transforme dumnezeiasca Biserica intr-un mijloc util pentru a atinge propriile scopuri.  Poate niciodata credinciosii insisi nu au luat atat de mult in desert "Mireasa lui Hristos".

Avem in fata o lucrare originala, intr-o excelenta prezentare, intr-un limbaj clar si precis, cu o bibliografie bogata, atat din traditia ortodoxa, cat si din lucrarile contemporane.  In ceea ce priveste partea propriu-zis iconologica a lucrarii, aceasta este pasionanta.  Este bine prezentata evolutia atitudinii celor trei ucenici, mai intai naturala, calma, iar mai tarziu, tragica.  Poblema influentei isihasmului asupra tematicii icoanei este foarte interesanta.

Aducerea aminte de moarte apare ca un prim har; Sfantul Isaac Sirul spunea: "cel care a inteles cu adevarat ca exista un capat al vietii acesteia este in stare sa puna capat greselilor sale".  Astfel, omul devine constient; mintea si inima incep sa se intoarca spre Dumnezeu.  Iar cartea lui Olivier Clement istoriseste aventura fiului risipitor care se intoarce la Tatal sau.

Acum mai bune de 2000 de ani, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a facut Om din Fecioara Maria prin lucrarea Sfantului Duh. Cand a implinit varsta de 30 de ani, dupa Botezul din apele Iordanului, a inceput sa marturiseasca lumii despre Imparatia lui Dumnezeu. Iar faptela Sale erau insotite de adevarate minuni.

Cartea cuprinde, pe scurt, istoria religioasa, culturala si diplomatica a Misiunii Bisericii Ortodoxe Ruse in China, din secolul al XVII-lea si culminand cu Revolta Boxerilor de la inceputul secoulului al XX-lea, moment istoric cand cand au fost omorati pentru credinta 222 de ortodocsi chinezi.  Cartea include un cuvant rostit tinerilor in 1981 de catre Parintele Serafim Rose despre Mintea Chineza, precum si Sinaxarul si Slujba Noilor Mucenici Chinezi, insotite de o iconita de buzunar a Soborului lor.

Inţelegerea ortodoxa despre Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, este fundamentala pentru o dreapta intelegere a lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.  Cand chipul ei este denaturat, asemenea este si chipul Fiului ei.
Aceasta carte este o expunere clasica despre cum Biserica crestina istorica a preacinstit pe Maica lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor si despre principalele greseli care s-au ivit impotriva cinstirii ei: deopotriva eresurile cele vechi si abaterile mai recente ale crestinatatii apusene.
Ea vorbeste limpede de ce Fecioara Maria se cade sa fie slavita de toate neamurile si, in acelasi timp, de ce nu poate fi socotita impreuna-rascumparatoare cu Iisus Hristos, singurul Mantuitor al lumii.  Scrisa de un sfant si facator de minuni al vremilor moderne, care a avut legatura duhovniceasca nemijlocita cu Maica lui Dumnezeu, aceasta lucrare a fost tradusa de renumitul scriitor bisericesc pr. Serafim Rose cu scopul de a-l calauzi pe omul modern pe calea cea sigura a izbavirii de patimile lumii

Pentru orice crestin, Fericirile rostite de catre Domnul Iisus Hristos in Predica de pe Munte sunt o suma esentiala de repere ale vietii duhovnicesti: citite cu luare-aminte si intelese in profunzime, ele alcatuiesc indreptarul deplin al virtutilor, calea sigura a fiecarui credincios spre fericirea sa personala in vremelnicie si in vesnicie.  Fericirile, care cuprind in putine cuvinte o invatatura atat de vasta, se inteleg fara greseala in sanul traditiei vii a Ortodoxiei, prin talcuirea celor care, in cei doua mii de ani trecuti de la venirea lui Hristos pe acest pamant, le-au inteles deplin traindu-le pe de-a-ntregul.  Sfantul Ioan din Kronstadt, unul dintre sfintii cei mai cunoscuti si cei mai iubiti ai Ortodoxiei vremurilor din urma, este unul dintre acesti traitori si invatatori ai Bisericii.  Cu limpezimea si simplitatea care-i impodobesc toate scrierile, el ne indruma, fara vorbe de prisos, spre vesnicul nostru rost pe calea cu adevarat Domneasca a Fericirilor evanghelice.

Dupa 1990, din ce in ce mai multi oameni au aflat de pustnicul de la Mitoc si au inceput sa bata la usa modestei sale casute, pentru a primi povata si a se bucura de binecuvantarea lui.  Si pe masura ce il ascultau isi dadeau seama de darurile cu care fusese inzestrat de Bunul Dumnezeu.  Cati oameni nu au marturisit ca parintele Proclu dadea in mod minunat raspunsuri la intrebari, inainte de a fi rostite?  Cati nu au simtit ca sunt diagnosticati si li se da si reteta inainte de a-si marturisi suferinta?  Cati nu au simtit darul inainte-vederii prin care parintele, in mod atat de discret descoperea lucrui din viitor?  Si mai ales, cati din cei ce au mers la parintele cu sufletul deschis si neiscoditor nu au primit mangaierea sufletesca, pace, nadejde, bucurie?  Toti cei care l-au cercetat au primit raspuns dupa nevoile si trbuintele lor si au ramas cu dorul revederii.

Nepunand nici un pret pe aceasta viata trecatoare, pe sanatatea sa, se lepada de orice iubire de sine pentru a fi de folos aproapelui.  Iar aceasta jertfa nu ramanea fara roade.  Oamenii plecau mangaiati si intariti duhovniceste dupa intalnirea cu acest om al iubirii, al milei, si al jertfei.

In seara zilei de 28 ianuarie, inconjurat de cativa ucenici, monahi si cunoscuti, parintele a trecut la Domnul.  Era un ceas al despartirii pentru noi, nu pentru el.  "Spusese candva: Eu o sa mor, dar o sa fiu viu!", aratand ca, prin rugaciune, va fi in continuare alaturi de noi.

La zece ani ani de la trecerea la cele vesnice a Parintelui Constantin Galeriu, Editura Lumea credintei, pe urma revistei care s-a straduit sa-i cultive constant memoria, ofera celor ce l-au ascultat pe Parintele si ii duc dorul, ca si celor ce, nascuti mai tarziu, nu au avut aceasta sansa, un florilegiu de suflet, cu zece predici alese din ultimul sau an de activitate pastorala curenta, mai precis din martie 2001 pana in ianuarie 2002.