Sunt adunate in acest volum o seama de cuvinte duhovnicesti culese din predicile parintellui, ordonate tematic, precum si cateva interviuri si conferinte din Romania si America. Citind "Cuvinte vii" vom vedea ca nu intru intelepciunea omeneasca a vorbit parintele, desi agonisise o cultura laica si teologica demna de invidiat, precum si o mare experienta de viata.
"N-am urmarit sa fac predici teologice, ci am vrut sa intru in inima voastra. Si nu eu, ci sa deschid inima voastra, si urechile, si mintea pentru invatatura lui Hristos..." (Pr. Gheorghe Calciu)

Deţinutul simte că într-un viitor previzibil puterea comunistă va fi anihilată.Şi totuşi el e trist şi îngrijorat.Trist este pentru că vede că aceia care au avut puterea comunizării ţării se profilează ca stăpâni şi ai lumii ce va veni.
Este îngrijorat pentru că înţelege că se deschid perspectivele unei tiranii mondiale fără oponenţi şi fără precedent. Viţelul de aur, zeul străvechi se arată azi ca o uzină atotputernică în spiritul omenirii. Lumea se închină maşinii. E o pseudo-religie a dogmelor materiale, a sensului material şi a finalităţii neantice. Statul care va avea monopolul armelor sofisticate, al ingineriei genetice şi al tehnicii de determinare a conştiinţelor va fi atotputernic şi va nimici omenirea. Nimeni nu garantează libertatea oamenilor în această civilizaţie, nimeni nu poate guverna forţele tehnologice în această civilizaţie.
De aceea omenirea trăieşte pe culmile disperării. Toate problemele lumii se află în Crucea lui Hristos şi a creştinilor, câte ori vom rătăci drumul, ori vom lenevi pe cale, să ne înapoiem la Evanghelie şi la Duhul Sfânt. Suferinţele ce ni se pricinuiesc au menirea biciuiască lenea noastră şi să ne lumineze minţile.

Hristos în mijlocul nostru!

Vă anunțăm cu bucurie că a ieșit de sub lumina tiparului, la împlinirea a 40 de ani de la scrierea acestor minunate mărturii, ediția omagială a volumului ”Întoarcerea la Hristos” de Ioan Ianolide,. De o calitate și grafică deosebită, cartea conține și poze noi ale mărturisitorului Ioan Ianolide.

Recomandăm ca acest volum să fie în casele tuturor celor care-și doresc să iasă măcar pentru o vreme din mlaștina acestei vieți și să urce spre Soarele Dreptății, spre Răsăritul cel de Sus care este Hristos, și a tuturor iubitorilor mărturisitorilor din temnițele comuniste.

Cartea zugrăveşte chipul aureolat de sfinţenie al Părintelui Constantin Sârbu, unul dintre sutele de preoţi martiri din timpul regimului comunist. Viaţa lui, urzită din lacrimi şi har, a fost o jertfă neîncetată pentru Dumnezeu şi semeni. Condamnat în 1954 la 8 ani de închisoare, a trecut prin Jilava, Aiud şi Gherla, primind şi 2 ani de domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Eliberat în 1964, a fost numit paroh la Biserica Sapienţei din Bucureşti, pe care a transformat-o în scurt timp într-o adevărată oază de credinţă şi mărturisire în mijlocul deşertului comunist. Iritată, Securitatea i-a înscenat Părintelui o moarte „umanitară”, la 23 octombrie 1975. Duhul Părintelui a rămas însă viu şi lucrător prin fiii săi duhovniceşti, prin predicile şi sfaturile sale pline de înţelepciune şi har. Viaţa şi învăţăturile Părintelui Constantin Sârbu, adunate în cartea de faţă, sunt un îndreptar preţios astăzi, când creştinilor li se cere din nou examenul credinţei şi al mărturisirii creştine.

Măria Sa Neagoe Basarab... nu este in totalitate, asa cum poate o sugerează titlul, o lucrare de istorie, nici o fictiune literală și cu atât mai putin o scriere aghiografică. Nefiind exclusiv vreuna din acestea, cuprinde totuși câte ceva din fiecare.

Lucrarea de istorie poate fi socotită în măsura în care urmărește firul cronologic al domniei lui Neagoe Basarab, așa cum l-am găsit înfățișat - cu controversele de rigoare - în cele două vechi izvoare, Letopisețul Cantacuzino și Viața Sfântului Nifon scrisă de Gavriil Protul, precum și în alte documente și studii de specialitate, toate indicate în bibliografia orientativă de la sfârșitul cărții. Scriere aghiografică nu cutezăm a o numi, căci cele sfinte se cuvin a fi scrise de cei sfinți. Gândul nostru a fost doar acela de a înfățișa - într-o societate a modelelor de tot felul - chipul unui domn român care a trăit în mod isihast.

Aici, sursa principala de inspirație ne-a fost cartea Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, o scriere în felul ei autobiografică, fiindcă toate sfaturile date prințului moștenitor au în ele greutatea cuvântului cercat cu fapta. Învățăturile ne arată că viața voievodului muntean a cuprins cele trei dimensiuni nedespărțite ale spiritualității ortodoxe, așa cum ni le înfățișează teologia răsăriteană: dogmatica, eclesiastica si ascetica. Domnul Neagoe a cunoscut dogmele credintei pravoslavnice si le-a pazit cu sfintenie. De asemenea, a avut nemarginita evlavie si dragoste pentru Biserica, pentru randuielile si slujitorii ei adevarati, episcopi, preoti sau monahi. Si nu in ultimul rand a dus o viata de asceza, unind nevointele trupesti cu trezvia mintii.

Invataturile cuprind pagini minunate de Filocalie privind stiinta duhovniceasca a curatirii omului de patimi si a unirii sale cu Dumnezeu.

(lipsa text)

In aceasta carte, parintele Pavel Gumerov – unul dintre cei mai apreciati autori ortodocsi rusi care trateaza tema relatiilor de familie – ne arata care sunt cheile intelegerii reciproce dintre sot si sotie, problemelor care apar inevitabil in orice casnicie (si, prin urmare, a prevenirii si rezolvarii acestora), delicatelor relatii cu socrii si altor lucruri indispensabile pentru o viata de familie fericita.

In aceasta lucrare extrem de accesibila fiecare cititor – indiferent daca este proaspat casatorit, familist „cu stagiu” sau doar in pragul intemeierii unei familii – va gasi cunostintele pretioase care pot face diferenta intre o casnicie armonioasa si una afectata de permanente frictiuni si zbuciumuri.

Norul necunoasterii este una dintre cele mai faimoase lucrari ale misticii crestine apusene, aparuta in a doua jumatate a secolului al XIV-lea, in Anglia.

Ghid al rugaciunii contemplative, tradus in mai multe limbi, lucrarea abordeaza calea apofatica de apropiere de Dumnezeu (via negativa in termenii teologiei catolice), aflat – in viziunea autorului – dincolo de un „nor al necunoasterii”, acolo unde mintea discursiva si abilitatile cognitive uzuale isi pierd semnificatia in favoarea unei cunoasteri integratoare, realizata din centrul esential al fiintei. Aceasta experienta nu se obtine aici prin asceza, prin izolarea de lume sau prin efort intelectual, ci, asa cum spune un psiholog modern, printr-o „sinteza dintre iubire si vointa”.

Desi a circulat in randul contemplativilor vremii, textul a fost publicat abia in 1871.

Autorul ei este necunoscut, se presupune ca apartine mediului monastic englez al vremii, posibil din ordinul cartuzian. Sursa sa de inspiratie precede cu aproximativ 900 de ani aparitia „Norului”, lucrarea noastra fiind asociata curentului
crestin neoplatonician, coborand de la pseudo-Dionisie Areopagitul.

*

„Asadar, sa nu faci altceva decat sa vrei sa te ostenesti in aceasta lucrare pana cand vei simti ca doresti sa o faci. Pentru ca, atunci cand vei purcede la aceasta, nu vei afla decat un intuneric, ca si cum ar fi un nor de necunoastere, ceva ce nu stii ce este, in afara de faptul ca simti in vointa ta o intentie goala ce tinde spre Dumnezeu. Acest intuneric si acest nor sunt, orice ai face, intre tine si Dumnezeul tau, impiedicandu‑te sa‑L vezi limpede prin lumina intelegerii in cugetul tau ori sa‑L simti prin dulceata iubirii in inima ta.

Asa ca pregateste‑te sa ramai in acest intuneric pe cat de mult vei putea, neincetat strigand dupa Cel pe care‑L iubesti. Iar, daca este sa‑L simti ori sa‑L vezi, atat pe cat ne este cu putinta in aceasta viata, trebuie ca aceasta sa se petreaca intotdeauna in acest intuneric. Si, daca te vei stradui asiduu dupa cum iti si cer, ma‑ncred in mila Lui pana aici.” (Extras din Capitolul III)



„Prin urmare, sileste-te fara sovaire cu acest nimic si cu acest nicaieri si lasa-ti afara toate simturile tale trupesti impreuna cu lucrarile lor, caci adevarat iti spun, lucrarea contemplatiei nu poate fi inteleasa de ele.” (Extras din Capitolul LXX)



„Si, precum acest cuvant simplu «foc» impunge mai tare si strapunge mai iute urechile ascultatorilor, tot asa face si un simplu cuvant de o singura silaba cand nu este doar rostit sau gandit, ci si inteles in mod tainic in adancimea duhului, care este totuna cu inaltimea, caci in cele duhovnicesti toate sunt una, inaltimea si adancimea, lungimea si largimea. […] de aceea este scris ca rugaciunea scurta strapunge cerul.” (Extras din Capitolul XXXVII)

Nihilismul – credinta ca nu exista un Adevar absolut, ca tot adevarul este relativ – este filosofia de baza a secolului al XX-lea.  El a devenit atat de raspandit si de omniprezent in vremurile noastre, a patruns atat de adanc in mintile si in inimile tuturor oamenilor din ziua de azi, incat combaterea lui cere un efort supra­omenesc.  Miezul acestei filosofii a fost exprimat foarte limpede de catre Nietzsche in cuvintele: „Dumnezeu a murit, deci omul devine Dumnezeu si totul este posibil.”

Numai Dumnezeul crestin este in acelasi timp putere deplina si iubire deplina; numai Dumnezeul crestin, prin iubirea Lui, i‑a fagaduit omului nemurirea si, prin puterea Lui de a implini acea fagaduinta, a pregatit o Imparatie in care oamenii vor trai in Dumnezeu ca dumnezei, dupa ce vor fi fost inviati din morti.

Adevarul cel mare al creşstinismului este ca nu exista nimicire si nu exista incoerenta, ca tot nihilismul si absurdismul sunt za­darnice.  Trebuie sa redevenim crestini.  Este zadarnic, de fapt este chiar absurd, sa vorbim de reformarea societatii, de schimbarea cursului istoriei, de iesirea din epoca absurditaţii, daca nu Il avem in inimi pe Hristos; iar daca il avem, nimic altceva nu mai conteaza.

Îndrăgostirea este o boală, o stare bolnăvicioasă. Pe această temă s-a vorbit și s-a scris, pesemne, mai mult decât pe oricare alta. Dar foarte important este totodată să înțelegem că îndrăgostirea în sinea ei poate fi și neînsoțită de atracția bărbatului către femeie și a femeii către bărbat, de instinctul nostru sexual. În multe cazuri relațiile de rudenie sau de prietenie, indiferent de sex, capătă însușirile bolnăvicioase ale îndrăgostirii: bunicii și bunicile se îndrăgostesc de nepoții și nepoatele lor capricioase. Băieții și fetele se îndrăgostesc de profesori și profesoare, iar nu rareori și de portretul împăratului. În condiții normale, totuși, boala îndrăgostirii duce la un lucru bun și îmbucurător – la căsătorie. Și toată acea încărcătură emoțională, care a umplut sufleteleîndrăgostite, devine o puternică forță creatoare în procesul construirii iubirii conjugale.