In fiecare zi avem aceasta oportunitate, avem acces la calea sfinteniei, putem porni pe drumul spre sfintenie.

Trecem rascrucile drumurilor, alegandu-l de fiecare data pe celalalt, fara sa ne pese unde ne ducem.

Mersul nostru a pierdut calea dreapta - oricare dintre drumuri ne poate parea cel drept.  Si totusi in fiecare rascruce unul dintre drumuri este cel drept.  Nu facem altceva in fiecare zi decat sa refuzam acest drum, mai mult sau mai putin explicit, mai mult sau mai putin constient.  Refuzul sfinteniei este integral opera modernaitatii, a pseudo-modernitatii, sau poate cu o expresie mai potrivita a post-umanitatii.

Post-omul poate refuza, din vocatia sa de apartenenta la clasa sau la regnul modern sau post-modern - si nu la cel dumnezeiesc -, poate refuza - si o face - singura sa salvare: mantuirea.

O caracteristica esentiala in ce priveste geneza "Marturisirilor" mele este aceea ca eu nu m-am simţit niciodată vrednic, raportat la aceasta nemaiintalnita drama, sa scriu o astfel de carte.  Imediat dupa incetarea demascarilor, ceva care nu era in fiinta mea imi venea mereu in constiinta cu intrebarea: cine va fi in stare sa scrie o marturisire despre aceasta drama.  Si nu numai sa scrie, ci sa patrunda in esenta acestei drame.  Dupa eliberare am citit si am rascitit "Demonii (Posedatii)" lui Dostoievski.  Deosebirea intre posedatii lui Dostoievski si posedatii de la Pitesti/Gherla este ca primii erau in conditii de libertate, iar ceilalti erau privati de libertate si chiar de cele mai elementare conditii de trai.  Si apoi erau supusi unor suplicii fizice si morale nemaiintalnite.  Dupa ce am relatat aceasta drama unui mare teolog (D.P.), acesta imi da dezlegarea, zicandu-mi: Du-te si citeste vietile Sfintilor Parinti si atunci vei intelege.  Am citit pe Sfintii Parinti si atunci am inteles.  Eu intotdeauna intelegeam ca cel care este mereu in stare sa scrie despre aceasta drama este Costache Oprisan, dar Costache Oprisan a fost ucis in inchisoare.  Alte caracteristici ale genezei acestor marturisiri constau in faptul ca eu insumi am trait aceasta posedare pana pe culmile disperarii.  Daca smerenia este opusa mandriei si daca trairea uneia duce la Imparatia Cerurilor (Fericiti cei saraci cu duhul caci a acelora este Imparatia Cerurilor), iar cealalta duce la iad, se vede care este rasplata.  Nevrednicia mea (smerenia mea) mi-a fost rasplatita de Dumnezeu inscriind in destinul meu ca pe mine sa ma aleaga si sa ma ajute, din cei care au trecut pe acolo, sa scriu despre aceasta drama.  Marturisirile mele descriu o problema de metafizica.  Cine nu-i certat cu metafizica crestina si cu Sfintii Parinti, va intelege si asimila aceste marturisiri.

Dumitru Gh. Bordeianu

Omul are atata sfintenie cata rugaciune are in el. Omul nu traieste pentru sine, omul este binecuvantat sa traiasca pentru celalalt.

Cartea de fata(care valorifica texte risipite prin reviste sau din Eminesciene, 2012, altele inedite) isi propune sa faca o concesie "corectilor politici": sa arate de ce Eminescu este incorect politic.  Si asta deoarece un domn ca Patapievici s-a grabit sa puna diagnosticul, dar uitand, in izbucnirea sa in bocet, sa si-l argumenteze.  Ii venim, aici, in ajutor.

Ne cerem scuze de la parintele-scriitor Stefan Bastovoi ca am parafrazat, in oglinda, titlul unei carti a dumisale din 2010: Diavolul este corect politic.

Diavolul, da!  Insa nu si Eminescu!

O carte subţire, precum aceasta, nu poate cuprinde nici pe departe ceea ce a izbutit sa faca parintele pentru Biserica zilelor nostre.  De aceea, marturiile scrise sunt insotite de numeroase fotografii, ajungandu-se la forma unei carti ilustrate in care cuvintele si imaginile se intregesc unele pe altele, in dorinta de a face cat de cat cunoscuta aceasta pilda de lucrare crestina a calugarului si preotului lui Dumnezeu Justin Parvu.

Dacă nu treci prin suferinţă nu ştii să te rogi. Dacă nu suferi nu ştii să iubeşti, iar dacă nu ştii să iubeşti, nu vine harul lui Dumnezeu.

Aceasta carte este singura Talcuire la Pentateuh existenta in limba romana.  Lucrarea este o exegeza morala la primele cinci carti ale Sfintei Scripturi, intemeiata pe scrierile Sfintilor Parinti adunate in Catene, alcatuita de un dascal de geniu al veacului al XVIII-lea, pe care si l-ar fi dorit oricare din marile universitati ale vremii sale.

Aceasta lucrare ce nu ar trebui sa lipseasca din nici o casa de Crestin iubitor al Sfintei Scripturi si al Sfintilor Parinti.  Daca Sfanta Scriptura este cuvantul cel dumnezeiesc, talcuirile Sfintilor Parinti sunt vasele cele de pret prin care putem si noi sa ne adaptam din puterea si limpezimea Duhului Sfant.  Talcuirea la Pentateuh aduce lumina in sufletele tuturor celor care nu pot patrunde puterea mantuitoare a cuvintelor cartilor Sfantului Proroc Moisi.

Insusi Dumnezeu in porunca a VI-a a Decalogului, porunceste tuturor zicand:  Sa nu ucizi (Ies. 20,13).  Imnpotriva poruncii acesteia gresesc: cei ce omoara pe cineva trupeste, sau cu mana lor, sau prin altii, sau cu sfat, sau cu ajutorul si indemanarea lor; cei ce omoara pe cineva sufleteste, precum sunt ereticii, invatatorii cei mincinosi, care dau in lume invataturi potrivnice Ortodoxiei si toti crestinii aceia care pricinuiesc sminteala altora cu pilda vietii lor stricate si rele, cei care in vremea ciumei si a altor boli molipsitoare stiindu-se ca sunt molipsiti se amesteca cu ceilalti si ii molipsesc; cei ce se omoara singuri si in scurt: toti cei care se arunca pe sinesi in primejdii.  La acesta porunca se incadreaza si mania, zavistia si celelalte patimi care sunt pricinuitoare de ucidere.  Inca greseste si daca cineva a poftit raul aproapelui, s-a bucurat de ticalosiile lui; de l-a zavistuit si s-a mahnit de binele lui; de are vrajba cu altul si pofteste sa-i faca rasplatire; de nu a iertat pe vrajmasul sau, sau nu a cerut iertare de la el; de a izgonit pe saraci cu cuvinte ocaratoare; de a dat buruieni ca sa lepede femeia copilul; de a tinut parte celor rai; de a pus sminteala si a pricinuit vrajbe de a batut pe cineva, sau a ranit; de a mustrat pe cineva, fara dreptate, din manie si nu din dragoste; de a luat stapanire de dascal, sau de judecator, sau de doctor, sau de Preot, sau de Duhovnic, sau de Arhiereu, sau de boier, nefiind vrednic, sau a facut pe altii nevrednici de au luat; de s-au vatamat din multa mancare si betie, sau din pofte trupesti si alte necuviinte.

Protos. Nicodim Mandita

Cuvintele Sfinţilor Părinţi care sunt cuprinse în paginile acestui volum vin în sprijinul conştientizării pericolelor pe care le implică lipsa de repere sau de luciditate spirituală, şi ne povăţuiesc către o viaţă corectă, conformă cu învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos, care ne conduce către moştenirea Împărăţia Cerurilor.

Mântuirea nu se obţine însă în izolare, ci împreună cu întreaga zidire a lui Dumnezeu, prin slujirea semenilor, în special, şi a lumii întregi, în general, iar omul este responsabil întrucât este subiectul acţiunii sale şi autorul liber al ei.

Scrierile Sfantului Marcu Pustnicul au circulat in manastirile romanesti inca din veacul al XVIII-lea.  Ele se gasesc raspandite printr-o serie de manuscrise aflate in diferitele biblioteci manastiresti si in fondul de manuscrise al bibliotecii Academiei Romane.  Nu exista informatii exacte despre anul talmacirii si autorii tuturor acestor traduceri ramase in manuscris sau despre copistii care le-au raspandit.

Placinta are atat o puternica dimensiune traditionala - intotdeauna ne vom intoarce la placinta cu branza! -, dar in acelasi timp si o dimensiune ce tine exclusiv de creativitate, de imaginatie: orice ingredient, in combinatia potrivita, poate naste o placinta.  Am fost uimita de multimea combinatiilor de ingrediente, care pot constitui o umplutura pentru placinta.

Am incercat sa adun in aceasta carte un buchet cat mai bogat de retete: unele mostenite din familie sau imprumutate de la prietene mai varstinice si mai experimentate decat mine, altele inspirate si adaptate din bucataria greceasca.  Parte din ele sunt retete proprii.  Le veti afla grupate in patru capitole, in functie de anotimpul in care este cel mai potrivit sa le pregatim si in care dispunem de ingredientele necesare.