Cartea de fata, aparuta prin osardia maicilor Manastirii Paltin Petru-Voda, contine in prima parte sfaturi esentiale din invatatura Parintelui Justin ce privesc urmatoarele teme: Dreapta Credinta, Neamul romanesc, Dictatura biometrica, Cinstirea Sfintilor Mucenici din temnitele comuniste, Viata in familie, Cuvinte catre tineri, Sfaturi duhovnicești.  In partea a doua a cartii sunt incluse minuni savarsite de Preacuviosul Parinte Justin Parvu, atat din timpul vietii cat si dupa adormirea sa intru Domnul, minuni adunate din relatarile credinciosilor.

Vladut Diaconescu este un copil obisnuit al acestor zile.  Are doar o inima mare, pe care multi de varsta lui nu au dobandit-o.  Inima de copil este aceea care deschide usile indurarilor ceresti, portile milostivirii, ale iubirilor dumnezeiesti, este cheia care descuie Raiul si chezasa a toata bunatatea, si ea se poate castiga la orice varsta a vietii noastre pamantesti, de catre oricare dintre iubitorii de Adevar, Bine si Frumos.

Daca invataturile Mantuitorului sunt intelese de toti oamenii si de copii, aceasta se datoreaza pildelor si asemanarilor pe care le intrebuinta El cand vorbea.  Cand vestea o invatatura noua, El spunea si cate o pilda luata din viata fapturilor sau din lumea inconjuratoare.  Pildele si asemanarile in invataturile Domnului Iisus Hristos sunt ca si ferestrele la casa: lumineaza, lasa lumina sa patrunda in camere si sa alunge intunericul...

"Cred cu tarie ca cel mai mare duhovnic in viata este Parintele Justin Parvu de la Petru Voda.  Este si cel mai puternic om duhovnicesc.  Chiar daca nu are nici un rang ierarhic, are rangul Duhului care i s-a dat si care nu se va putea lua de la el.  As vrea ca Sfintii Arhangheli si Maica Domnului sa-i pazeasca pe ucenicii sai de ispita mandriei de a-i fi ucenici."

Parintele Gheorghe Calciu

Cuprins:

Amintiri din copilaria parintelui 
Duhovnicii unei generatii 
Minunatii "banditi" din inchisorile comuniste 
Sfanta Inviere in Mina de la Baia Sprie 
Despre povatuirea duhovniceasca 
Ce este politica 
Despre neam si despre crimele comunismului 
Despre marturisire 
Sfaturi despre... 
Sa nu ne facem partasi la erezie 
Aiudul- jertfa si sfintire 
Cine tine Ortodoxia romaneasca 
S-a ajuns la apogeul Neamului 
Noi mergem tot cu mucenicia 
Pericolul monofizismului 

Anii grei pentru mine au trecut.  Anii batranetii care mi s-au adaugat, au insemnat durerile si necazurile acestui popor.  Daca tu nu te gandesti doar la tine, atunci ajungi sa te confunzi cu nevoile si greutatile aproapelui.  Asa ca eu chiar daca sunt la 94 de ani, traiesc totodata varsta celui de langa mine, fie ca sunt 25 de ani, fie ca sunt 45 de ani.

Si anii pentru mine nu mai sunt ani…  Noi dirijam timpul in raport cu nevointa noastra fata de Dumnezeu.  Sfarsitul lumii este sfarsitul nostru, pentru ca pacatele noastre cheama mai degraba mania lui Dumnezeu.  Si cu cat te nevoiesti mai mult pentru celalalt, cu atat esti mai tanar…

Cartea este o evocare sumara a tragediei traite de parintii nostrii si chiar de catre noi, in anii ocupatiei staliniste 1940 - 1941 si in refugiul din anul 1940 si 1944.

Cartea este drama dezradacinarii, a durerilor si suferintelor care ne insotesc in fiecare zi, sunt lacrimile presarate pe drumurile bejeniei si la mormintele celor care ne-au dat viata.

Cartea este un monument de recunostinta ridicat in memoria parintilor nostri, care au lasat ocupantilor tot ce au agonisit generatiile de-a lungul anilor, numai sa traiasca in libertate, in Patria lor.

Ioan Seniuc

In ultimul timp slujba Sfantului Maslu a devenit foarte cunoscuta si intens celebrata, insa evolutia istorica si complexitatea sa liturgica sunt foarte putin cunoscute.  Ca si in cazul altor slujbe ale Bisericii, studiul liturgic al Sfantului Maslu nu poate sa se limiteze doar la textul actual din Molitfelnic, ci trebuie sa analizeze evolutia sa istorica, in decursul careia intalnim diferite forme si practici ale ungerilor cu ulei sfintit, precum si numeroase rugaciuni si randuieli care au stat la baza slujbei actuale, astazi date uitarii.  Pe langa Maslul terapeutic de astazi, traditia noastra liturgica cunoaste si un Maslu penitential si – ceea ce n-ar trebui sa ne mire – un Maslu pentru cei adormiti, fara a uita de utilizarea baptismala sau exorcista a uleiului sfintit.  In ansamblul lor, slujbele pentru bolnavi nu s-au limitat niciodata doar la Sfantul Maslu, ci au existat si mai exista multe alte rugaciuni si randuieli dedicate bolnavilor.

Aceasta carte incearca sa dezvolte aceasta problematica, propunand revenirea la doua variante distincte de Maslu pentru bolnavi si penitenti, ceea ce ne-a oferit sansa publicarii pentru prima data a textelor liturgice respective.

Este o antologie de istorisiri, evocări, cuvinte de duh, sfaturi duhovniceşti, întrebări şi răspunsuri, apoftegme şi minuni patristice din viaţa Bisericii, în 328 de pagini. Lucrarea vorbeşte despre virtuţile omeneşti care înalţă pe oameni la Dumnezeu, despre războiul necontenit al omului cu duhurile răutăţii şi despre prezenţa lucrătoare şi iubitoare a lui Dumnezeu în viaţa trăitorilor de Duh Sfânt din istoria Bisericii timpurii, cu deosebire Părinţii egipteni. 
Antologia patristică are şi un cuvânt-înainte folositor de către suflete, scris de părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul de la Mănăstirea „Sfânta Maria“ - Techirghiol, care recomandă cartea şi exprimă axiomatic douăsprezece îndemnuri şi cugetări despre viaţa creştină, necesare credicioşilor din vremea noastră. 
Citind această carte, intrăm în atmosfera de har a veacurilor sfinte, în care iubirea de Dumnezeu şi părăsirea acestei lumi erau începuturile unui drum minunat în raiul interior, acolo unde Dumnezeu-Cuvântul vorbeşte cu oamenii şi le dăruieşte Trupul Său euharistic în Sfânta Liturghie. E o lume a însingurării sfinte şi a vorbirii cu lumea întreagă prin rugăciune, a smereniei şi slavei răstignite a pustiei, o lume de virtuţi şi de cădere, de întoarcere la esenţe, dar mai ales o lume a căutării sincere, a uceniciei în har şi a simţirii lui Dumnezeu. 

"Istorii cu tâlc: Ce este tăcerea şi ce folos am de la dânsa? 
Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: 
- Avvo, ce este tăcerea şi ce folos am de la dânsa? Iar bătrânul i-a răspuns: 
- Fiule, tăcerea este aceasta: a şedea singur în chilie cu înţelepciune şi cu frica lui Dumnezeu, ferindu-ţi inima de gânduri şi cugete necuvioase. O tăcere ca aceea naşte alte bunătăţi şi-l păzeşte pe călugăr de săgeţile cele aprinse ale vrăjmaşului şi nu-l lasă să fie rănit de ele. O, linişte fără de gâlceava, scară cerească! O, fără de grijă, maica umilinţei! O, fără de grijă, luminătoarea sufletului! O, tăcere vorbitoare cu îngerii! O, tăcere, strălucitoarea inimii! O, linişte fără gâlceava, născătoare a toate bunătăţile, întărirea postirii, frâul limbii, înfrânarea pântecelui! O, linişte, îndemnarea rugăciunii şi a citirii Sfintelor Scripturi! O, tăcere îngrijorătoare numai pentru ale tale şi totdeauna cu Hristos vorbitoare şi neîncetat văzător a morţii înaintea ochilor săi şi păzitoarea luminii celei nestinse! Pe aceea, cine o păzeşte neîncetat cântă zicând: gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea, că Ţie se cuvine lauda şi slava, în veci, amin!" 

Fără iertare – aşa cum ştim din însăşi Rugăciunea Domnească – nu se poate intra în veşnicia cea fericită de dincolo.

Fără iertare nu se intră în pacea şi liniştea sufletească de aici.

Luptându-ne cu resentimentele şi cu pornirile de răzbunare, ce tulbură de atâtea ori viaţa fiecăruia, avem nevoie, pentru a ne păstra sănătatea duhovnicească şi sufletească (să nu uităm că şi cea a trupului depinde într-o măsură însemnată de cele de mai înainte), de orice mijloc care ne poate ajuta să împlinim fundamentala poruncă a iertării.

Cartea de faţă, rod al colaborării dintre un psiholog şi un filosof, abordează dificila problematică a iertării călăuzindu-se după duhul credinţei, iar totodată vorbind limba acestui secol, ţintindu-i îngrijorările şi zbuciumurile, pentru a ne uşura calea spre bucuria iertării şi împăcării.

Cartea Profetului Isaia este scrierea vechitestamentară cea mai iubită, apreciată şi cel mai frecvent citată, atât în Noul Testament, cât şi în operele Sfinţilor Părinţi. Fericitul Ieronim spunea în prologul comentariului său că Isaia este mai degrabă evanghelist şi apostol decât profet, întrucât nici o altă scriere profetică nu propovăduieşte limpede atât de multe taine despre Hristos şi despre Biserică precum această carte: activitatea Sf. Ioan Botezătorul, naşterea Domnului din Fecioară, minunile Sale, patimile, moartea şi Învierea Sa, precum şi chemarea neamurilor la credinţa în Mântuitorul. 

Comentariul la Isaia se deosebeşte de majoritatea scrierilor exegetice ale Sfântului Ioan Gură de Aur prin faptul că nu este scris în formă omiletică, ci ca o analiză sistematică, verset cu verset a textului. Între puţinele scrieri exegetice în această formă s-ar mai putea menţiona: Comentariu la Iov, recent tradus în limba română, şi Comentariu la Epistola către Galateni. Stilul comentariului este simplu, clar, precis, metodic, fără digresiuni morale, fără introduceri sau formule trinitare finale, fără atenţionări directe adresate publicului, fără nimic ce ţine de stilul oral, omiletic. 

Comentariul Sfântului Ioan Gură de Aur la Isaia este una dintre cele mai remarcabile capodopere exegetice vechi-testamentare, deosebindu-se de toate celelalte comentarii patristice prin trasăturile specifice scrierilor sale: subtilitatea, profunzimea şi logica ideilor susţinute, cursivitatea, eleganţa şi frumuseţea stilului, discernământul, prudenţa şi dragostea cu care alege bucatele potrivite pentru ospăţul duhovnicesc al cititorilor săi, maturitatea şi înălţimea duhovnicească a învăţăturilor, care sunt la fel de vii şi de mişcătoare pentru orice fiu al Bisericii din toate timpurile. 

Traducerea textului de faţă a fost efectuată după ediţia critică Sources Chrétiennes, no. 304, Jean Chrysostome, Commentaire sur Isaïe, texte critique et notes par J. Dumontier, Les Éditions du CERF, Paris, 1983. 


Omiliile despre Ozia au ca punct de pornire exegeza viziunii de la începutul capitolului al 6-lea din profeţia lui Isaia, în special Is. 6, 1-3, pe care o regăsim tâlcuită şi în comentariul Sfântului Ioan Gură de Aur la primele opt capitole din Isaia. Comparând cele două texte, se pot sesiza numeroase asemănări între ele în ce priveşte conţinutul şi învăţăturile pe care le mărturiseşte Sfântul, precum şi deosebiri, mai ales stilistice, legate de accentul care se pune pe anumite aspecte. 

Comentariul la Isaia este scris într-o manieră ştiinţifică, menit a fi o lucrare exegetică destinată lecturii, pe când omiliile la Ozia au un caracter oral, aparţinând genului omiletic. Omiliile la Ozia prezintă îndemnuri către public, apostrofări, referiri la viaţa de zi cu zi şi ample divagaţii polemice şi morale. Comentariul la Isaia, dimpotrivă, are un stil direct, scurt, concis şi mult mai elevat. 

Problemele dogmatice, dezbătute pe larg în comentariu, sunt sugerate doar în treacăt în omilii. Astfel, dacă în comentariu Sfântul demonstrează limpede, cu numeroase argumente scripturistice, că în capitolul al şaselea Profetul Isaia a văzut doar ceea ce se putea vedea prin pogorământ, nicidecum însăşi firea lui Dumnezeu – care nu poate fi cunoscută deplin nici de oameni nici de îngeri –, în omilie se limitează doar la a îndeamna pe credincioşi să nu fie curioşi cu privire la modul în care Profetul Isaia spune că L-a văzut pe Domnul. În comentariu, Sfântul identifică lămurit „tronul”, „şederea” lui Dumnezeu, poziţia serafimilor ca antropomorfisme cu semnificaţie simbolică, pe când în omilii abia menţionează că nu trebuie să socotim că acele puteri netrupeşti ar arăta în realitate cu picioare şi aripi cum le descrie profetul. În comentariu, tripla invocare a sfinţeniei lui Dumnezeu de către serafimi este explicată în sens trinitar, pe când în omilii accentul cade pe faptul că de la venirea Mântuitorului au fost învredniciţi şi oamenii să cânte acest imn al sfinţilor îngeri care stau mereu în preajma tronului lui Dumnezeu, şi că este necesar ca înaintea jertfelnicului să ne asemănăm în trăire şi evlavie cu serafimii. Comentariul analizează textul scripturistic inclusiv din punct de vedere filologic: de ce sunt utilizate anumite timpuri verbale, ce semnifică în limba ebraică anumiţi termeni sau nume mai relevante, pe când în omilii Sfântul se străduieşte să nu aglomereze memoria ascultătorilor cu prea multe date istorice sau ştiinţifice, căutând să facă discursul cât mai captivant prin jocul de imagini surprinse, îndemnuri morale şi un limbaj cât mai pe înţeles omului simplu. În comentariu, Sfântul Ioan evită tâlcuirea alegorică a cărbunelui de pe jertfelnic precum şi a altor numeroase alegorii, cel mult menţionându-le ca pe lucruri binecunoscute ascultătorilor de la alţi tâlcuitori, cu care este sau nu de acord, insistând mai ales pe înţelegerea literar-istorică a textului, pe când în omilii pune accent chiar pe semnificaţia tipologică şi liturgică a tronului, a jertfelnicului, a cărbunelui de pe jertfelnic, îndemnând credincioşii să se pregătească pentru apropierea de Sfintele Taine cu tot atâta teamă şi bucurie pe cât au văzut, cu ajutorul Profetului Isaia, că au şi serafimii. 

Ingrid Bauer

Sfantul Ioan Gura de Aur a fost numit Crainucul milosteniei si asta in chip foarte potrivit, deoarece milostenia este tema cea mai iubita a Sfantului.  Aproape ca nu exista omilie in care sa nu aminteasca despremilostenie.  Chiar si ascultatorii sai, in multe imprejurari, erau cumva nemultumiti, zicand Iar ne va vorbi despre milostenie.  In multe situatii, cuvantul sau era atat de convingator, incat auditoriul izbucnea in aplauze, dar si implinea in chip practic cele spuse.