(lipsa text)

Vremurile grele prin care trecem, feluritele stramtori care ne preseaza, obligatiile de crestini si datoriile de cetateni Romani, adeseori ne silesc sa privim inapoi la viata petrecuta si sa observam cu atentie la virtutile mult folositoare pe care sa le pastram, dezvoltandu-le si la viciile pagubitoare, contra carora sa luptam spre a le smulge din fiinta neamului nostru.

Unul dintre viciile care a pagubit mult neamul nostru, sugand ca o lipitoare agonisita si vlaga romanului, este moda cu luxul, impodobirile, inzorzonarile, slutirile si feluritele impopotonari.  Moda, luxul si impodobirile acestea desarte, au secatuit multi bogati romani, a facut pe multi functionari (si functionare) saraci, sa-si amaneteze leafa pe luni de zile inainte, spre a putea face fata in lume dupa moda zilei si asa, unii dintr-insii saracind, nealimentandu-se omeneste, au cazut in felurite boli si s-au pierdut in mizerie.

Din cuprins:

Credința deșartă în destin
Vrăjitoria sau magia neagră este oprită de Dumnezeu și Biserica Lui
Păcăleala ghicirii cu cărțile
Păcăleala ghicirii cu ghiocul
Păcăleala ghicirii în cafea
Păcăleala ghicirii cu bobii
Superstiția numărului 13
Păcăleala ghicirii în palmă
Spiritismul, necromanția sau vorbirea cu morții
Felurite superstiții strecurate în cultul și ceremoniile religioase

Rugaciuni si invataturi despre post si iesirea sufletului. 

• * Cand sa ne rugam? 
• * Cui sa ne rugam? 
• * Sa ne rugam lui Dumnezeu in orice loc, vreme si imprejurare 
• * Mesele zilei 
• * Rugaciune de calatorie 
• * Roaga-te cand pleci de acasa... 

Cărticica de faţă este alcătuită la cererea multor cititori care şi-au exprimat dorinţa de a avea o lucrare de mici proporţii din care să cunoască ce trebuie să facă atunci când moare cineva din familie, care sunt parastasele şi soroacele lor şi ce însemnătate au acestea.

In aceasta a zecea porunca a Decalogului, Dumnezeu a hotarat nici sa nu poftim ceva din bunatatile trecatoare ale aproapelui nostru, zicand: Sa nu poftesti femeia aproapelui tau, sa nu poftesti casa vecinului tau, nici tarina lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici injugatorul lui; nici o vita a lui si nici una din cate sunt ale aproapelui tau.   Primele patru porunci ale Decalogului invata datoriile cele catre Dumnezeu si erau scrise in tabla cea dintai, precum zice la Marturisirea Ortodoxa; iar cele sase dupa dansele, invata datoriile cele catre aproapele si erau scrise intru a doua tabla.  Pentru aceasta si Domnul, in dragostea cea catre Dumnezeu si in cea catre aproapele, a incheiat in Evanghelie pe cele zece porunci si pentru aceasta a si zis: O iota sau o cirta nu va trece din Lege (adica din cele zece porunci).  Si dintr-aceste sase porunci, primele cinci, care invatau datoriile cele catre aproapele, opresc pe om numai de la cuvintele cele dinafara si lucruri ale pacatului; iar aceasta porunca il opreste si de la insasi pofta cea rea dinauntru a sufletului, adica il opreste sa nu pofteasca nicidecum pacatul, nici in inima lui; adica pofta lui este pricina si radacina tuturor cuvintelor si lucrurilor celor dinafara.  Pentru aceasta si Domnul zice relativ la aceasta pofta: Tot cel ce cauta la femeie spre a pofti pe ea, iata a preacurvit cu dansa intru inima sa (Mt. 5,28).

Protos. Nicodim Mandita

"Prin porunca a III-a a Decalogului, Dumnezeu ne poruncește:Sa nu iei Numele Domnului Dumnezeului tau in desert.

La aceasta porunca gresesc: toti hulitorii si cei care fac juraminte sau care pun pe altii sa faca juraminte si cei care calca juramintele; cei care la fiecare pricina pomenesc pe Dumnezeu, zicand: Dumnezeu stie, zau, zau lui Dumnezeu, pe legea mea si altele asemenea; cei care fagaduiesc lui Dumnezeu sa faca vreun lucru bun si nu-si implinesc fagaduintele lor; proorocii mincinosi; cei care cer de la Dumnezeu cereri necuviincioase dupa voile lor, cereri potrivnice mantuirii lor; cei care intrebuinteaza cuvintele Dumnezeiestilor Scripturi la glume si rasuri; cei care nu sufera bolile trupesti, feluritele lipsuri ori ispite, cu rabdare si multumire, ci cartesc prihanind pe Dumnezeu ca pe un nedrept; cei care hulesc pe Dumnezeu, Numele Lui, Cortul sau Biserica, cele Sfinte si pe Sfintii Lui din cer si cei care fac si pe altii sa hulesca; cei care zic ca Dumnezeiasca Scriptura cuprinde basme, impotrivindu-i-se, si lauda mai mult cartile paganilor; cei care isi calca fagaduinta data la Sfantul Botez, dezertand la credinte si vietuiri anticrestinesti potrivnice Ortodoxiei."

Protos. Nicodim Mandita

"Oglinda duhovniceaca" este o lucrare cuprinsa in sase volume, ce insumeaza aproximativ 3.000 de pagini. Autorul si-a dorit ca, parcurgand textul acestei lucrari, cititorul sa-si priveasca adevaratul sau chip moral, sufletesc, ca intr-o oglinda, cu trasaturile lui bune sau rele, pentru a-si da seama de adevarata lui stare, sa poata alege calea ce si-o doreste, si sa stie ce-l asteapta la sfarsitul acestei vieti.

Dumnezeu prin porunca a VIII-a a Decalogului, a hotarat fiecarui om a nu rapi nimic din avutul aproapelui sau, zicand:  Sa nu furi.  La aceasta porunca gresesc:  Toti cati sunt furi aratati precum sunt talharii, rapitorii si cei ce iau cu sila; cati sunt furi amagitori, precum sunt negutatorii si toti cei ce se silesc sa amageasca pe altul, vanzand cu masuri viclene si facand alte mii de mestesuguri si de minciuni, pentru aceasta Domnul, furi si talhari a numit pe negutatori, zicand:  Casa Mea, casa de rugaciune se va chema, iar voi ati facut o pestera de talhari(Mt. 21, 18), precum sunt cei ce iau dobanda.  Aceasta porunca se calca prin iubirea de argint, impreuna cu patimile si pacatele care se nasc din iubirea de argint.  Inca greseste la aceasta si de va cumpara cineva lucru de furat, stiindu-l, ca sa-l ia mai cu putin decat se plateste de drept; de a dat bani falsi in loc de buni, sau pe cei ce sunt cu lipsa in loc de plini; de nu a lucrat lucratorul precum se cuvenea, sau a lucrat rau si totusi si-a luat plata sa; de nu a platit cineva celor ce i-ai slujit; de a gasit ceva si a ascuns, fara de a cerceta cine a pierdut; de nu a respectat invoiala ce a facut; de s-a lenevit de lucrurile peste care a fost mai mare si administrator; al sarmanilor, al vaduvelor, al Bisericilor, al scolilor sau al tovarasilor; de a dat lucruri judecatorului ca sa judece nedrept, sau el a luat ca sa judece etc.

Protos. Nicodim Mandita

isus Hristos pe drumul crucii

Privind în largul lumii universale, făcută în zilele creaţiei, din începutul ei până în prezent şi în viitor în vecii vecilor, vedem
strălucind luminătorul Dumnezeiesc semn al Sfintei şi de viaţă purtătoarei Cruci. Acest Dumnezeiesc semn este o bogăţie mare şi veşnică pentru cei ce îl îmbrăţişează cu înţelepciune de sus şi cu credincioşie. De acest mare şi Dumnezeiesc semn s-au folosit tainic toţi aleşii lui Dumnezeu în legea Vechiului Testament.
Prin feluritele lui însemnări ei s-au împuternicit1, au blagoslovit (Fac. 48), au biruit pe vrăjmaşii lor2, au scăpat de mânia lui
Dumnezeu (Fac. 12), de otrava ucigătoare a şerpilor, de ascuţişul sabiei, şi de alte felurite şi grele nefericiri, primejdii şi pierzări.
Deşi în Vechiul Testament acest Dumnezeiesc semn al Sfintei Cruci era ignorat şi socotit de majoritatea lumii, care zăcea
în întuneric şi în umbra morţii, numai un semn de terorizare, de torturări groaznice şi de ucidere a celor căzuţi sub pedeapsa legilor pentru vreo vinovăţie, ori în dizgrația conducătorului sau a poporului; totuşi, după crucificarea Domnului nostru Iisus Hristos, el devine un „Semn” de mare valoare şi cinste, de mare sfinţenie, împuternicire şi îndumnezeire la toată lumea credincioşilor.
Din vremea jertfirii Mielului lui Dumnezeu, pe Crucea de deasupra creştetului pleşuv al Golgotei, Dumnezeiescul semn al Sfintei Cruci devine o armă puternică, biruitoare asupra duhurilor infernale şi a slugilor lor cu chip omenesc, care ne vrăjmăşuiesc; devine un puternic tovarăş al tuturor creştinilor (uneori chiar şi al necreştinilor) în orice vreme şi în orice loc de necaz, strâmtorări şi primejdii grele.
Lumea aceasta deşartă, amăgitoare şi degrabă trecătoare, în care nimenea nu e în siguranţă, e o vale a durerilor şi a plângerii. Ori încotro ne întoarcem privirile şi urechea, adeseori vedem ori auzim: zbuciumări, gemete, oftări şi vaiete, supinuri înăbuşite şi necazuri adeseori copleşitoare. Bogaţii se tânguiesc asupra săracilor şi săracii asupra bogaţilor. Slugile cârtesc, suspină şi oftează asupra stăpânilor şi stăpânii asupra slugilor… Nimeni nu e îndestulat cu ceea ce are. Nici unul nu e mulţumit cu viaţa sa.
Adeseori săracii, slabii şi necăjiţii sunt asupriţi, mâhniţi, tulburaţi, terorizaţi şi înăbuşiţi de stăpânii lor. Cei tari îşi tem cojocul din clipă în clipă. Agonisita fiecăruia, multă, puţină, e ameninţată de felurite împrejurări să fie fărâmiţată, risipită, înghiţită ori nimicită. Viaţa aceasta pământească adeseori este drept o mare învăluită de viforul ispitelor, încât mulţi îşi pierd cumpătul, mulţi se ameţesc, mulţi se îneacă. Pentru a putea birui şi stăpâni valurile mării vieţii acesteia învăluite de atâtea amarnice porniri vrăjmaşe ne trebuie înţelepciune de sus, avem absolută trebuinţă de Iisus Cel crucificat şi de Dumnezeiescul Său semn al Sfintei şi de viaţă purtătoarei Cruci, spre a ne încuraja, înviora, întrema şi lupta cu succes spre a ieşi cu bine la liman.

Iisus Hristos pe drumul crucii