A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Boala, chiar daca slabeste trupul, totusi, intareste sufletul; trupul il omoara, dar sufletul il inviaza; pe omul dinafara il slabanogeste, dar pe cel dinauntru il innoieste. „Chiar daca omul nostru cel din afara se trece, cel dinauntru insa se innoieste din zi in zi” (2 Cor. 4, 16).
Cum se innoieste? Se deprinde cu smerenia, cu rabdarea, cu aducerea aminte de moarte si in urma acesteia cu adevarata pocainta, rugaciune, dispret fata de lume si de desertaciunile lumesti. Cine, bolnav fiind, ar mai avea chef sa se mandreasca? Cine, vazand ca prin boala i se apropie sfarsitul, si-ar mai dori slava, cinste si bogatie? Cine ar indrazni sa mai greseasca fara frica, vazand ca il cuprinde frica de judecata lui Dumnezeu? Si cand se roaga omul cu mai multa osardie daca nu in vremea bolii? O, boala, leac amar, dar sanatos! Dupa cum sarea nu lasa nici carnea, nici pestele sa se strice si sa faca viermi, tot asa si orice boala ne pazeste sufletul de stricaciunea si putreziciunea pacatului si nu lasa patimile, viermii sufletesti, sa ia nastere in el.

In sud-vestul Bulgariei, in pitorescul masiv Rila, se afla cea mai mare lavra monahala din aceasta tara - Manastirea Rila.  Manastirea a fost intemeiata in secolul al X-lea de Preacuviosul Ioan de Rila, facatorul de minuni.

Vechile documente din biblioteca acestui asezamant dau marturie despre evlavia si nevointa monahilor si sihastrilor de pe aceste locuri.  Nevointa duhovniceasca nu se va stinge la Rila nici macar in perioada comunista: pe intreg parcursului veacului al XX-lea, in Muntii Rilei au vietuit multi placuti ai lui Dumnezeu.  Ei au sporit intru sfintenie fara sa atraga atentia celor de afara, dar ochii cercetatorului duhovnicesc i-a descoperit pe acesti Cuviosi - cel mai adesea monahi simpli -, vadindu-le mireasma de sfintenie.

Aceasta carte prezinta, pentru prima oara in romaneste, chipurile unor asemenea smeriti nevoitori ai virtutii din veacul trecut, pe care lumea nu i-a cunoscut pana astazi si ale caror nume, suntem incredintati, sunt scrise in ceruri.

Lăsa-ți copiii să se joace cât mai mult în natură, învățați-i să iubească animalele și plantele, căci așa îi învăța-ți să-L iubească pe Cel ce le-a creat.

Pe cât vă stă în putință feriți-i de sminteala internetului. Învățați-i să iubească viața la țară, locurile retrase și liniștite, căci acolo în simplitate, cu animăluțe și puțin pământ îi putem ține departe de nebuniile acestei lumi.

Și nu-i părăsiți pentru banii de departe, căci banii nu o să înlocuiască niciodată lipsa mamei. Cu puțină înțelepciune ne putem mulțumi cu mai puțin și putem fi fericiți prin faptul că-L cunoaștem pe Dumnezeu.

Copii frumoşi, cărticica aceasta ne poartă spre anii de început ai secolului al XIX-lea, ani în care Ţara Românească a fost binecuvântată de Dumnezeu cu unul dintre cei mai de seamă Mitropoliţi ai ei, astăzi trecut în rândul Sfinţilor: Sfântul Grigorie, de la Mănăstirea Căldăruşani!

A fost un ierarh atât de învăţat, atât de iubitor de carte şi de rugăciune, încât a rămas în amintirea şi conştiinţa oamenilor, peste vremi, cu supranumele de Dascălu. Haideţi, să îl cunoaştem, să îi aflăm potecile pe care şi-a purtat paşii smeriţi, prin viaţă, şi, astfel, să ne putem apropia mai cu evlavie şi cu recunoştinţă de sfintele sale moaşte, la Căldăruşani, când vom merge, la închinare!