(lipsa text)

(lipsa text)

Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si folositoare. Ea a fost scrisa de Duhul Sfant pentru ca sa gasim in ea, intocmai ca intr-un spital sufletesc, la care sa vina toti, doctoria potrivita pentru boala fiecaruia.  Caci este scris Doctoria este aceea care va face sa inceteze suferintele cele mari.  Intradevar, altceva ne invata Cartile Profetilor, altceva cele istorice, altceva Legea si altceva indemnurile date prin Proverbe.  Cartea Psalmilor insa cuprinde in sine tot ceea ce este mai folositor in toate.  Ea profeteste cele viitoare, insemneaza faptele istorice, da legi pentru viata, arata ce trebuie sa facem si, ca sa spunem intr-un singur cuvant, este o adevarata comoara de invataturi bune, punand la indemana fiecaruia, dupa sarguinta lui, tot ceea ce ii este de folos.  Ea vindeca ranile cele vechi ale sufletului si aduce cat se poate de grabnic insanatosirea celui de curand ranit.  Ingrijeste de cel bolnav si pastreaza intreg pe cel sanatos.  In genere, ea face ca patimile, care de-a lungul vietii omenesti cautau sa se cuibareasca in suflete, sa fie indepartate.  Iar la aceasta ajunge prin crearea ingrijita a unei stari sufletesti pline de bucurie si de placere, care face ca in suflete sa ia fiinta cugetele cele intelepte.

Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si folositoare. Ea a fost scrisa de Duhul Sfant pentru ca sa gasim in ea, intocmai ca intr-un spital sufletesc, la care sa vina toti, doctoria potrivita pentru boala fiecaruia.  Caci este scris Doctoria este aceea care va face sa inceteze suferintele cele mari.  Intradevar, altceva ne invata Cartile Profetilor, altceva cele istorice, altceva Legea si altceva indemnurile date prin Proverbe.  Cartea Psalmilor insa cuprinde in sine tot ceea ce este mai folositor in toate.  Ea profeteste cele viitoare, insemneaza faptele istorice, da legi pentru viata, arata ce trebuie sa facem si, ca sa spunem intr-un singur cuvant, este o adevarata comoara de invataturi bune, punand la indemana fiecaruia, dupa sarguinta lui, tot ceea ce ii este de folos.  Ea vindeca ranile cele vechi ale sufletului si aduce cat se poate de grabnic insanatosirea celui de curand ranit.  Ingrijeste de cel bolnav si pastreaza intreg pe cel sanatos.  In genere, ea face ca patimile, care de-a lungul vietii omenesti cautau sa se cuibareasca in suflete, sa fie indepartate.  Iar la aceasta ajunge prin crearea ingrijita a unei stari sufletesti pline de bucurie si de placere, care face ca in suflete sa ia fiinta cugetele cele intelepte.

Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si folositoare. Ea a fost scrisa de Duhul Sfant pentru ca sa gasim in ea, intocmai ca intr-un spital sufletesc, la care sa vina toti, doctoria potrivita pentru boala fiecaruia.  Caci este scris Doctoria este aceea care va face sa inceteze suferintele cele mari.  Intradevar, altceva ne invata Cartile Profetilor, altceva cele istorice, altceva Legea si altceva indemnurile date prin Proverbe.  Cartea Psalmilor insa cuprinde in sine tot ceea ce este mai folositor in toate.  Ea profeteste cele viitoare, insemneaza faptele istorice, da legi pentru viata, arata ce trebuie sa facem si, ca sa spunem intr-un singur cuvant, este o adevarata comoara de invataturi bune, punand la indemana fiecaruia, dupa sarguinta lui, tot ceea ce ii este de folos.  Ea vindeca ranile cele vechi ale sufletului si aduce cat se poate de grabnic insanatosirea celui de curand ranit.  Ingrijeste de cel bolnav si pastreaza intreg pe cel sanatos.  In genere, ea face ca patimile, care de-a lungul vietii omenesti cautau sa se cuibareasca in suflete, sa fie indepartate.  Iar la aceasta ajunge prin crearea ingrijita a unei stari sufletesti pline de bucurie si de placere, care face ca in suflete sa ia fiinta cugetele cele intelepte.

Aducerea la viață în lumea aceasta a unei lucrări de valoare, a unei creații, fie ea în plan cultural sau duhovnicesc, trece prin multe „vămi”, atât interioare autorului, cât și exterioare lui, prin care munca acestuia este înțeleasă și prețuită la adevărata valoare de către ceilalți. 
Gândurile unui om au mare valoare în sine înaintea lui Dumnezeu – „Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața”, spunea Cuviosul Tadei de la Vitovnița. Dacă te înveți să gândești profund, exploatezi tot mai mult potențialul dăruit de Făcătorul fiecăruia dintre noi. Și vedem cum gândurile multor Sfinți nu numai că i-au îmbogățit sufletește pe ei, dar au îmbogățit și lumea oamenilor, întrupându-se și împărtășindu-se celorlalți. 
Și noi, de multe ori, purtăm în sine multe gânduri minu¬nate, care, dacă reușesc să ne absoarbă întreaga ființă, ne duc pe tărâmul lor – dar, de foarte multe ori, primim gânduri pe care le pierdem, gânduri care nu știi de unde vin și unde se duc. 
Părintele Sofronie (Saharov) spunea obștii, într-o sinaxă, că omul este o ființă eterokínitos, adică „mișcată din afară”, iar Părintele Rafail (Noica) îl completa, atunci când analiza expresia populară „Mi-a venit gândul...”, spunând că omul este ființă duhovnicească și că este inspirat fie de Duhul lui Dumnezeu, fie de un duh străin. 
De unde ne vin gândurile? Care este sursa noastră de inspirație? Ce se întâmplă cu gândurile inspirate care ne părăsesc sau pe care le pierdem? Care sunt gândurile noastre, până la urmă? Avem și noi gânduri?... Gândurile devin ale noastre în momentul în care le amestecăm cu propria ființă, după ce le-am primit în noi. Ele devin lumea noastră lăuntrică, care ne hrănește și pe care o împărtășim celor pe care îi iubim. 
Astfel gândurile noastre devin vorbele noastre, devin faptele noastre, devin viața noastră. Dar şi acele gânduri care devin cuvinte ale noastre, și ele zboară în văzduh – ele pot rămâne, cel mult, în conștiința celorlalți doar în momentul în care se întrupează prin tipărire; atunci devin publice și accesibile oricui este interesat de ele, și își schimbă caracterul, iar cele care au valoare universală dăinuie peste veacuri. 
Cuvintele întrupate în cartea de față nu au pretenția a fi nici la măsura Sfinților Părinți, nici să pună în cuvinte noi învățăturile acestora. Ele nu sunt altceva decât o încercare de definire a trăirii inimii mele – nu încă matură sau desăvârșită, dar vie și sinceră – care căuta căi prin care să poată să se bucure de bogăția patristică. Câteodată căile nu duceau nicăieri – erau ca semnalele radio sau ca un fascicul de lumină emis în cosmos, care, neîntâlnind nimic, nu se întoarce înapoi –, dar alteori căile reacționau ca ceva viu, ce te cheamă să le explorezi, pentru că par să aibă consistență, iar pe acestea am căutat să le împărtășesc. În aceste cuvântări nu am împărtășit biruințe ale sufle¬tului meu, ci mai degrabă năzuințe, pe care le ofer fraților mei, în nădej¬dea că și ei se pot hrăni și mângâia în același timp de lumina Harului ascunsă în spatele acestor cuvinte, conștient fiind că doar cuvintele ce cuprind în ele experiența biruitoare concretă pot rodi cu adevărat. 
Așa cum mărturisește Sfântul Ioan Evanghelistul despre lumina lui Hristos, care „luminează în întuneric, și întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1:5), tot așa și eu nădăjduiesc ca lumina care a călăuzit și mângâiat inima mea cu noime duhovnicești să lumineze în întunericul deznădejdilor fraților mei – ca astfel, mai mult, să îndrăznim împreună a chema numele Dumnezeului Celui Viu. 

Arhimandritul Melhisedec 
Stareţul Mănăstirii Lupşa

Cartea aceasta de Dialoguri cu Părintele Valerian, unul dintre cei mai mari duhovnici ai României de astăzi, este de o frumusețe rară prin arta cuvântului și adâncimea spiritului. Lumea de azi ne sufocă spiritul dacă nu știm să ni‑l salvăm căutând mântuirea în sfatul Părinților. Chemăm binecuvântarea Domnului peste toți cititorii acestor Dialoguri duhovnicești!
Mitropolitul Serafim

Asta e pecetea cărții acesteia. O privire desprinsă dintr‑un Rai interior spre noi, agitații pelerini ai luntrei învolburate în furtuni. Nu e vorba de o carte de teologie la modul în care teologia zace pe taraba de valori a lumii de astăzi. E un soi de teologhisire șugubeață, pe alocuri, care deschide respirația spre oxigenul cuminte al Bisericii. Este cumințenia articulării nevoii de prieten, de model, de punte de cultură spre marea Cultură. Aceea a cunoașterii ori măcar re‑cunoașterii lui Dumnezeu. Avva Valerian pus în „ieșire la cuvânt” de prietenii săi. Oameni stând de vorbă. Raiul deschizându‑se. Oameni. Vorbă. Cuvânt Întrupat.
Părintele Constantin Valer Necula

În tot ceea ce spune, Avva Valerian caută cu discernământ și purtare de grijă părintească folosul duhovnicesc, spre rodirea învățăturilor lui Hristos Însuși, Căruia și‑a închinat viața, chemându‑ne și pe noi spre izvoare. Căci numai în acest mod putem spera la o înnoire reală a vieții, descoperind chipul după care am fost creați și zestrea de sfințenie ce‑și așteaptă în veșnicie rodirea.
Florin Caragiu

Tu, prietenul meu, esti unicul purtator al indumnezeirii tale in Iisus Hristos si ridici cu tine intreg neamul acesta romanesc spre culmile propriei sale invieri.

Pr. Gheorghe Calciu

Mame si tati, sa nu se tulbure inimile voastre inaintea purtarii neevlavioase a fiului vostru in perioada adolescentei, sa nu fie aceasta pricina a pierderii dragostei voastre catre el!  Sa nu lasati loc urii, rautatii si, Doamne fereste, blestemului!  Sfintii Parinti spun ca satana nu se da inapoi de la nimic in atacurile sale asupra omului si ca el se retrage doar atunci cand vede dragoste.  Nu stingeti dragostea crestina fata de fiul ratacitor, rugati-va pentru el, caci prin rabdarea voastra va veti castiga sufletele voastre…

Sarcina parintilor in aceasta perioada grea este sa nu-l lase pe fiul lor singur, ci sa pazeasca dragostea fata de el chiar si atunci cand raceala instrainarii patrunde in inima sa.

Aceasta carte este un indrumar pretios pentru parintii care au fii la varsta adolescentei.  Citind-o, nadejdea lor in privinta viitorului copiilor, aflati in cea mai sensibila perioada a vietii lor, isi va afla cu siguranta un bun temei.

Cu adevarat, vrednici de lauda erau toti fiii lui Brancoveanu si se cuvine sa-l cinstim si sa-l laudam deopotriva si pe tatal unor asemenea fii.  Neindoielnic ca voievodul isi pusese in ei atat nadejdea viitorului tarii, cat si a batranetilor sale.  Constantin, fiul cel mai mare, fiind cel intai-nascut de parte barbateasca, urma sa urce pe tronul voievodal atunci cand Brancoveanu-tatal va fi fost impovarat de ostenelile batranetilor.  Pentru aceasta, tanarul Constantin a primit invatatura aleasa, de viitor principe crestin.

Urmandu-si fratele mai mare intru ostenelile carturaresti, Stefan si Radu au alcatuit si ei cuvantari panegirice pe care le-au rostit in biserica la zi de praznic, inaintea parintilor lor si a obstii credinciosilor.

Acum aproape un secol, în Turcia de astăzi s-a născut într-o familie numeroasă micul Arsenie. ÎnsufleÈ›it de exemplul Sfântului Arsenie Capadocianul, povăÈ›uitorul său, È™i dăruit de Dumnezeu cu o minte ageră È™i cu multă credinÈ›ă, Arsenie era iubit de toÈ›i pentru mărinimia lui. Sărea în ajutorul oricui avea nevoie, iar pe copiii săraci îi învăÈ›a despre credinÈ›ă. Încă din copilărie, Arsenie È™i-a dorit să devină călugăr. Însă acest vis s-a împlinit mulÈ›i ani mai târziu în Sfântul Munte Athos, unde a primit numele de Paisie. Aici s-a arătat a fi un mare nevoitor, primind de la Dumnezeu È™i darul îmblânzirii animalelor sălbatice. Copiilor care veneau la chilia sa le dăruia dulciuri È™i îi îndemna să facă fapte bune, iar ei îl răsplăteau cu dragostea È™i recunoÈ™tinÈ›a lor.

Pentru viaÈ›a sa plină de rugăciune È™i de jertfire de sine, Cuviosul Paisie a rămas în memoria credincioÈ™ilor ca un tămăduitor al suferinÈ›elor, povăÈ›uitor al călugărilor È™i al familiilor creÈ™tine, pentru care È™i astăzi mijloceÈ™te înaintea lui Dumnezeu.