La câteva zile după moartea Mitropolitului Antonie Plămădeală, în vis, am auzit un cor de îngeri care cântau înălţător. M-am întrebat cine cântă, unde cântă? O voce mi-a răspuns: „E un alai de îngeri care îl însoţeşte pe Mitropolitul Antonie”. Eu am fost foarte mirată: „Pe Antonie?” „Da, e sub ocrotirea Părintelui Arsenie – mi-a răspuns vocea – şi au venit să-l ia.” (Preoteasa Ileana Ramba, care participase şi la slujba de călugărire a viitorului mitropolit).


La mănăstire la Sâmbăta, înainte de a începe o predică, Părintele Arsenie a zis: „Când Dumnezeu va judeca lumea eu am să fiu la dreapta Lui şi atunci ori vă sunt de folos ori vă sunt acuzator”. Atunci Dumnezeu îmi va zice: „Arsenie, de ce nu le-ai spus?”. Eu am să zic: „Doamne, eu le-am spus, dar nu m-au ascultat!”. Aşa v-am devenit acuzator, iar de folos vă sunt dacă faceţi ce vă spun”. Amin. 

Să fii refugiat din Basarabia şi despărţit de familie, să fii condamnat pe motive politice la 25 ani închisoare la vârsta de 20 ani, să-ţi vezi sfârşitul vieţii pământeşti că se apropie după 11 ani de temniţă şi să poţi afirma că eşti un om fericit, pentru cei mai mulţi dintre noi pare cu neputinţă.

Aceasta se poate prin credinţă. Prin credinţă, suferinţa se transformă în bucurie. Viaţa lui Valeriu Gafencu ne arată aceasta. Faptul că Valeriu a descoperit calea spre fericire reiese din scrisorile trimise celor dragi din care am extras aceste sfaturi  prin bunăvoinţa d-nei Eleonora Colgiu, sora lui Valeriu, şi a d-lui Neculai Trifoiu, coordonatorul cărţii “Studentul Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor din România” în care au fost publicate aceste scrisori.

Revelaţia fericirii trăită de Valeriu in infernul închisorilor, este o lecţie din care noi, care trăim în libertate, să învăţăm că nu mai avem dreptul să ne plângem de nimic când fericirea este la îndemâna oricui – Iisus Hristos, credinţa în cuvântul Său, ascultarea poruncilor Sale, urmarea virtuţilor Sale. Aceasta este viaţa fericită. Restul e deşertăciune.

Editie ingrijita de Pr. Nicolae Nicau
Profunzimea înţelepciunii părintelui Proclu Nicău este bine cunoscută de credincioşii moldoveni şi nu numai. Trăind ca simplu monah, cu o viaţă închinată întru totul ascultării de Dumnezeu, sihastrul din Munţii Neamţului aşezat la Mitocul Bălan după îndelungi ascultări din diferite mănăstiri sub povaţa părintelui Cleopa Ilie şi după ispitele şi vieţuirea în pustie, continuă să povăţuiască turma cea cuvântătoare pe calea mântuirii.

Fiind nepotul părintelui Proclu, am considerat plăsmuirea cărţii de faţă ca o datorie morală. Cunoscându-i viaţa duhovnicească îndeaproape, am căutat să conturez învăţătura curată a monahului Proclu, pe deplin folositoare sufletului şi întotdeauna ortodoxă. Nu am trecut cu vederea nici frumuseţea limbajului neaoş moldovenesc zugrăvit în cuvintele pline de înţelepciune ale părintelui, totul îmbrăcat într-o cadenţă asemănătoare Patericului.

Este foarte folositor pentru orice creştin să cunoască aceste sfaturi şi poveţe ale părintelui Proclu în legătură cu diverse probleme, întrucât va putea, astfel, să se lumineze mai mult şi va şti mai bine cum să le depăşească. Fiind o carte duhovnicească, se impune a fi citită cu luare aminte, pentru maturizarea şi progresul spiritual al credinciosului. Volumul se prezintă ca o sinteză a feluritelor sfaturi şi îndrumări ale părintelui Proclu date schivnicilor, monahilor, preoţilor şi oamenilor din lume şi tratează diferite probleme din mai multe perspective. De exemplu, progresul în dobândirea adevăratei smerenii ne va călăuzi spre progresul în dobândirea adevăratei iubiri, apoi a păcii inimii, a iertării celor care ne-au greşit etc.

Dorim din adâncul inimii ca toţi creştinii să se folosească de această lucrare în viaţa lor duhovnicească, iar atunci când o vor răsfoi şi vor găsi cuvinte folositoare şi înălţătoare de suflet, să înalţe rugăciune de iertare şi pentru noi, păcătoşii.

Fie să avem parte de rugăciunea părintelui Proclu, să-l simţim aproape, să ne mângâie şi să ne călăuzească pe drumul ce duce la Dumnezeu.

Dacă vorbim de Biserica Greco-Catolică (Unită cu Roma) din România, o realitate se impune: toţi oamenii de cultură şi politicienii români greco-catolici, în lupta lor pentru dreptate, libertate şi unitate naţională, nu au reuşit să facă atât bine ţării, cât rău şi câtă dezbinare au făcut tot ei, urmând biserica din care făceau parte! De aceea, unirea (revenirea la ortodoxie) rămâne cea mai bună soluţie, iar la porunca lor „Înapoi în staul!”, noi le răspundem şi îi rugăm „Înapoi la Hristos!”. Căci dreapta credinţă ne arată că a fi unit cu papa înseamnă a fi dezbinat cu Hristos, iar realitatea istorică ne arată că a fi unit cu Roma înseamnă a fi dezbinat cu România. Cu alte cuvinte, în problemele esenţiale, uniţii au fost şi sunt mai întâi cu papa şi apoi cu Hristos (şi cine nu-L pune pe Dumnezeu pe primul loc, nu-L pune pe nici un loc) şi au fost şi sunt mai întâi uniţi şi apoi români.

Din cuprins:

• Ce sunt ingerii?
• Ingerii in raport cu Mantuitorul Iisus Hristos
• Ceata sfintilor arhangheli
• Rolul ingerilor in Biserica
• Rolul ingerilor fata de fiecare credincios in parte, ca protectori si indrumatori
• Menirea ingerului pazitor
• Pacatul indeparteaza pe ingerul pazitor de la noi
• Ingerul cel rau (diavolul)
• Rolul ingerilor in Parusie
• Acatistul Ingerului Pazitor al vietii
• Rugaciuni catre sfantul inger pazitor

Cartea profesorului Foundoulis aduce in discutie fondul principal, unitar si comun al vietii liturgice a Bisericii Ortodoxe, insistand pe originea si evolutia istorca a celor mai diverse aspect ale acesteia. Din punctul acesta de vedere ea reprezinta si pentru cititorul roman si, mai ales, pentru preotul ortodox roman, un izvor extrem de bogat de raspunsuri si lamuriri liturgice. Dar, in egala masura, aceasta consemneaza si diferentele liturgice dintre Bisericile ortodoxe locale, pronuntandu-se deseori asupra corectitudinii si justificarii lor sau sugerand oportunitatea corectarii lor, acolo unde este cazul, cu argumente istorice si teologice. Cititorul isi va intari constiinta unitatii diacronice dar si actuale a Ortodoxiei, constatand cat de unitara a fost si a ramas viata liturgica a ortodocsilor de-a lungul istoriei, dar luand act de caracterul dinamic al acesteia, de particularitatile specifice care subliniaza personalitatea si libertatea de expresie a ortodocsilor, particularitati care nu contravin fidelitatii fata de traditia comuna a Bisericii celei Una, ci puncteaza rodirea vie si libera a Duhului lui Dumnezeu.

Prin toate minunile sale, Sfântul Columba le-a iesit si le iese în întâmpinare semenilor, slujindu-ne pe toti si straduindu-se sa ne câstige pentru Patria cea de Sus. Cu ajutorul lui Dumnezeu, a preschimbat apa de izvor în vin spre a se putea sluji jertfa euharistica, a rostit nenumarate proorocii care toate s-au împlinit la vremea lor, i-a vadit pe cei care Îi minteau lui Dumnezeu si pe cât s-a putut i-a îndrumat pe calea cea buna, manuscrisele copiate de el au cazut în apa si au ramas neatinse de puterea acestei stihii vreme îndelungata, iar un cutit binecuvântat de el si-a pierdut puterea de a mai rani vreodata. Tot el a fost vazut de mai multi ucenici stralucind întru slava luminii ceresti, a îndulcit roadele amare ale unui pom, a scos din robie, a înmultit cu masura averi numai prin puterea binecuvântarii sale, a împacat-o si a îndreptat-o pe o sotie care se lepada de dragostea sotului sau din pricina ca el era urât, a îmblânzit furtunile de pe mare numai prin cuvânt, a tamaduit boli incurabile, a biruit puterea vrajitoriilor, i-a înfrânt pe draci, a stavilit ciuma, a izbavit din morti naprasnice, a preschimbat apele vatamatoare în ape vindecatoare, pe lânga toate acestea savârsind cu dar prorocesc nenumarate alte lucrari si semne dumnezeiesti. La rugamintea unui ucenic apropiat, Sfântul Columba a destainuit despre sine, ca si cum ar fi vorbit despre altul: „Sunt unii, macar ca foarte putini, care sunt învredniciti de harul dumnezeiesc sa vada cu totul limpede si deosebit toata întinderea lumii si sa îmbratiseze înlauntrul puterii mintii lor în chip minunat largita marginile cele mai departate ale cerurilor si ale pamântului în aceeasi clipa, ca si cum toate ar fi luminate de o singura raza de soare”.

Această carte analizează factorii care contribuie la dezvoltarea relației armonioase dintre părinţi şi copii. Aparent, nu este loc pentru dileme: unul e părinte, celălalt e copil – se ştie că un copil trebuie să‐şi asculte părintele şi să‐l respecte, iar părintele, ca un bun grădinar, îl va instrui în direcţia bunelor deprinderi şi‐i va dezrădăcina toate înclinaţiile sau comportamentele rele. Totuşi, realitatea este mult mai complicată: adesea, copilul refuză să se supună şi să urmeze îndemnurile părintelui său. Iar părintele, în loc să‐l înţeleagă şi să‐l susţină, se enervează, ţipă sau îl ameninţă...
Și atunci, cum să‐ţi păstrezi dragostea faţă de copil în timp ce dai dovadă de stricteţe şi îţi impui părerile? Cum să facem în aşa fel încât părinţii şi copiii să se simtă aliați, nu luptători de părți opuse ale baricadei? La aceste întrebări şi la altele de același gen va răspunde cartea de faţă, accentuând faptul că acceptarea copilului ca pe un dar al lui Dumnezeu îi va ajuta pe părinţi să construiască relaţii cu adevărat armonioase în familie.
Elena Morozova

Prin intreaga sa stiinta terapeutica, Biserica nu urmareste sa-i asigure omului un simplu echilibru moral si social.  Scopul ei este insasi innoirea legaturii omului cu Dumnezeu si cu semenii, iar aceasta se plineste prin tamaduirea ranilor sufletesti si a patimilor, ca rod al unei vieti ascetice si in impartasire de Tainele Bisericii.

Omul fara Dumnezeu este plin de suferinte, dezamagiri, se afla intr-o stare de salbaticie sufleteasca si are inima impietrita.  Cand ajunge sa cunoasca, insa, Harul lui Dumnezeu, toate aceste stari de nesiguranta si intregul sau gol existential se risipesc.  Isi afla atunci tamaduirea sufleteasca si trupeasca.  Nu „homeostazia”, nu un echilibru al starilor psihologice si sociale, o asa-numita fericire individuala, ci transfigurarea omului intreg si indumnezeirea lui, aceasta este tinta psihoterapiei ortodoxe.  Nu suntem ziditi pentru cele mici, ci pentru a deveni dumnezei dupa Har.

Antiparenting este suma experiențelor mele: este o carte solidă, alcătuită din două părți teoretice în 33 de capitole și 10 povestiri-tablou din copilărie și adolescență. Este o abordare fenomenologică a fenomenului Parenting, cu o excursie în filosofia paternității așa cum apare ea în Biblie și Confucianism, cu multe ilustrații de caz. Ca romancier, vă asigur o lectură captivantă, ca jurnalist preocupat de anchete de mare răsunet în România, Moldova și Rusia, vă asigur o carte foarte bine documentată și responsabilă. Ca om crescut în pădure, vă dăruiesc o carte plină de culori, sunete și mirosuri. Ca om al lui Dumnezeu, vă împărtășesc sufletul meu și multă căldură. Sper să primiți acest dar al meu. Vi-l ofer din toată inima. (Savatie Baștovoi) 

Antiparenting a devenit un fenomen înainte de a fi o carte. 
Este primul experiment de acest fel, cînd o carte se scrie cu peste 10 000 de cititori în față care comentează, contrazic și completează cele scrise. Sîntem în premieră mondială. S‑ar putea ca acesta să devină un nou mod de a scrie cărți, un nou gen de literatură. Vocile cititorilor se regăsesc nu doar la nivel de idei și atmosferă, ci chiar străbat în carte la modul cel mai direct, în calitate de actori. 

www.facebook.com/groups/Antiparenting/ 

Fondatorul Antiparenting‑ului este Savatie Baștovoi, el însuși rodul unui experiment educațional. Părinții săi, tatăl – profesor universitar de filosofie și mama – regizor de teatru, se mută într‑un sat mic înconjurat de păduri, îndată după nașterea primului lor fiu. Copilăria plină de culori și aventuri va ajunge subiectul primului roman moldovenesc tradus la Paris, scris la doar 21 de ani. Obișnuit să sară prin copaci și să îmblînzească caii de pe șes, tînărul precoce va sări la fel de ușor prin literatură, adunînd numeroase premii literare. Astăzi Savatie Baștovoi este unul dintre cei mai prolifici și mai vînduți autori români în viață, tirajele cărților sale depășind 200 000 ex. Opiniile sale despre educație au provocat adevărate războaie internautice între grupurile promotoare a noilor curente de parenting și grupul Antiparenting.

Nimic nu este mai edificator pentru vie­tuirea crestineasca decat ­marturia unei credinte ­traite, modelul viu al celor care mai inainte de noi au intruchipat idealul vietii in Hristos.  Aceasta carte reprezinta un dar nepretuit si o intarire duhovniceasca, intrucat ne aduce aproa­pe figura stralucita si sfanta a staretului aghiorit Gavriil Dionisiatul (1886-1983).  ­Supranumit „staretul secolului al XX-lea”, parintele Gavriil a fost o personalitate deosebit de complexa: monah desavarsit, staret intelept, duhovnic luminat, pa­tri­ot inflacarat, scriitor inspirat.
Constient ca ­bo­gata virtute a acestui barbat sfant este imposibil de cuprins in cuvinte, ucenicul sau, monahul Teoclit ­Dionisiatul, incearca, folosindu-si talentul scriitoricesc si experienta dobandita la picioarele marelui duhovnic, sa-i zugraveasca in mod cat mai cuprinzator chipul si vietuirea sfanta, puse in slujba lui Dumnezeu si a semenilor.  Cititorul va gasi astfel in paginile cartii o adevarata hrana duhovniceasca, purtat pe nesimtite in istoria zbuciumata a Greciei veacului trecut, dar si in problemele Ortodoxiei din acea epoca – toate trecute prin filtrul unei viziuni autentic ortodoxe si marcate de sfatul si actiunile intelepte ale staretului ­Gavriil Dionisiatul din Sfantul Munte Athos.