Odata cu primirea sfantului botez, Pantelimon a dobandit de la Dumnezeu darul de a vindeca bolile, chiar si pe cele incurabile, precum si darul de a alina suferintele trupesti si sufletesti ale oamenilor.  Pentru toate vindecarile pe care le facea, el nu accepta nici un fel de plata, ba mai mult, dupa moartea tatalui, toata averea sa a impartit-o saracilor.  Aceste fapte ale sale i-au adus numele de doctor fara de arginti.

(lipsa text)

(lipsa text)

Preotul trebuie sa ia aminte de sine si de toata turma, ceea ce inseamna ca el trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de viata sa personala, iar in al doilea rand sa-si indeplineasca menirea de a conduce turma spre mantuire, deci sa se ingrijeasca de activitatea sa externa. Sf. Apostol Pavel aseaza aici in primul rand datoria preotului de a lua aminte la sine, nu numai pentru a-i atrage acestuia atentia asupra celei mai insemnate datorii fata de propria sa persoana, mantuirea sufletului sau, ci mai ales pentru faptul ca pastorul sufletesc inainte de toate trebuie sa fie posesorul unei vieti pline de sfintenie si curatenie, din care sa izvorasca pentru pastoritii sai roadele apostoliei sale, iar dupa aceea, prin viata sa, trebuie sa fie pentru acestia un exemplu viu, vrednic de urmat si nu o pricina de sminteala.

Cu un timp in urma, la Catedrala din Cluj, am tinut un ciclu de cateheze sub genericul "Rastignirea duhovniceasca".  Ele au fost transmise si la Radioul "Renasterea", de fapt, cum sunt transmise toate catehezele de duminica seara.

Dupa inregistrarea pe care radioul o pastreaza, Parintele Ieromonah Dr. Benedict Vesa, ajutat de studentul Bogdan Andrei Mustea, le-a transcris si ni le-a pus la indemana.

Considerand ca vor fi de folos si altora, ne-am hotarat sa le tiparim si mare ar fi bucuria duhovniceasca daca ele ar da roade.  Oricum, le punem la dispozitia tuturor credinciosilor, dar de mare folos vor fi si preotilor.

Cu binecuvantare si cu rugaciune catre Dumnezeu ca lectura sa aduca mangaiere, 

Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului

In zilele noastre foarte multi oameni sunt chinuiti de nevroze si temeri bolnavicioase.  Merg la preoti si le cer sa le citeasca vreo rugaciune care sa-i scape de aceste stari.  In aceasta brosura sunt publicate texte despre frica de Dumnezeu si fricile omului, canonul de rugaciune si cele trei rugaciuni impotriva fricii.

Atat in scrierile Sfantului Siluan, cat si in cele ale Parintelui Sofronie teologia principiului ipostatic este infatisata in mod catafatic, desi continutul ei este necuprins si negrait.  La amandoi predomina acelasi element pozitiv, caci amandoi vorbesc despre un Dumnezeu cunoscut si iubit, ale Carui lumina si prezenta se salasluiesc in inima omului in chip simtit.  Dumnezeu il umple pe om cu harul Duhului Sfant intr-un mod personal si unic.  Fiecare om este o persoana, un purtator al principiului ipostatic, pentru ca este zidit dupa chipul si asemanarea Ipostasului Fiului si Cuvantului lui Dumnezeu.  Omul si-a primit principiul ipostatic prin porunca plasmuitoare a lui Dumnezeu.  Fiind zidit dupa chipul si asemanarea Facatorului sau, el vine in lume purtand in sine un principiu care, precum in Fiinta dumnezeiasca, la fel si in fiinta omeneasca, nu este nicidecum un principiu limitativ, ci unul care poate sa se dezvolte si sa se desavarseasca, pana ce se umple de plinatatea fiintei divino-umane.  Numai Dumnezeu poseda principiul originar al Fiintei, iar centrul Fiintei Sale, principiul Ei cel mai launtric, este Persoana-Ipostasul, care reprezinta temelia a tot ce fiinteaza.  La randul sau, omul, fiind chipul lui Dumnezeu, se naste in aceasta viata potential ca persoana-ipostas.  Inlauntrul sau sunt tainuite adancuri: el are puterea de a impreuna-lucra cu Ziditorul sau pentru a asimila si vesnic a purta in sine viata cea nefacuta a Dumnezeirii.  Principiul ipostatic se dezvolta si se desavarseste in om prin lupta de a reinnoi inlauntrul sau chipul dumnezeiesc si de a redobandi starea fireasca a liberei sale determinari de sine.  Acest principiu constituie un dar cu care Dumnezeu inzestreaza faptura zidita si intelegatoare, invrednicindu-l pe om sa devina cu adevarat stapan pe propria-i fire.  Principiul ipostatic devine lucrator si se reinnoieste in om atunci cand acesta primeste cercetarea luminii nezidite, care purcede de la Dumnezeul personal si Cel fara de inceput.

Arhimandrit Zaharia Zaharou

…Bradul se afla deja de mult pe podea. Bătrâna-doică desfăcea pachetele, scoţând din ele franzele gustoase, covrigei împletiţi, brânză, carne, ouă. Apoi a împodobit bradul cu lumănâri şi dulciuri. Copiii tot nu puteau a crede ochilor. Ei admirau „îngerul”. Şi tăceau fără a se mişca.
„Îngerul Crăciunului” a sosit, le-a adus copiilor brad, dulciuri, bucurie şi a dispărut ca o vedenie strălucitoare…
Câte minuni se petrec în noaptea de Crăciun! Serioja auzea acest lucru şi se minuna ori de câte ori mama îi citea poveşti de Crăciun. Toate începeau cu tristeţe, dar se sfârşeau astfel încât ai fi vrut să plângi de bucurie.

In viaţa oricăruia dintre noi este prezentă, în mod inevitabil, şi moartea. Suntem nevoiţi să ne despărţim, de‑a lungul existenţei noastre pământeşti, de oameni apropiaţi şi dragi, şi aceste despărţiri ne pot adeseori traumatiza profund, pentru multă vreme. Lămurindu‑ne moartea şi doliul din tripla perspectivă teologică, psihologică şi culturologică, captivanta carte a părintelui Filoteu Faros, de o uimitoare erudiţie şi profunzime, ne ajută să trecem cu bine peste aceste momente grele din viaţa noastră, primind folos duhovnicesc şi nădejde în locul traumelor şi rănilor sufleteşti.
„Redactarea unui studiu care tratează despre moarte şi doliu se confruntă cu o mare dificultate, pentru că moartea şi doliul, care au fost dintotdeauna într‑o anumită măsură teme nedorite, în zilele noastre au devenit aproape intolerabile. Creştinismul nu numai că n‑a evitat, dar a şi biruit cu desăvârşire moartea, şi de aceea este şi singurul care poate şi trebuie să răspundă nevoii imperioase a unei înfruntări a morţii şi doliului, pe care civilizaţia contemporană a învăluit‑o într‑o tăcere discretă.”
Pr. Filoteu Faros

Mantuirea mea trece prin mantuirea celorlalti.  Nu poate fi conceputa mantuire individuala.  Hristos nu a inviat singur.  A inviat impreuna cu stramosul Adam, atunci cand a inviat din mormant.  Prin urmare, urarea Sa ai parte de inviere ar fi mai completa astfel: Impreuna buna inviere.  Raiul este o comuniune a celor impreuna - inviati.

Alarma iubirii va suna continuu in Rai.  Paradisul este comunitatea persoanelor care se iubesc si nu doar grupul de oameni buni.  Domnul Hristos spune in Rugaciunea arhiereasca: Eu intru ei si Tu intru Mine, ca toti sa fie desavarsiti intru Una (Ioan 17, 23).  Nu poate fi conceputa o desavarsire singulara.  Perfectiunea se atinge atunci cand simtim ca suntem una cu ceilalti.  De fapt, desavarsirea este unitatea.

Psaltirea diortosita si lecturata de Ierom. Stefan Nutescu