Odata cu primirea sfantului botez, Pantelimon a dobandit de la Dumnezeu darul de a vindeca bolile, chiar si pe cele incurabile, precum si darul de a alina suferintele trupesti si sufletesti ale oamenilor.  Pentru toate vindecarile pe care le facea, el nu accepta nici un fel de plata, ba mai mult, dupa moartea tatalui, toata averea sa a impartit-o saracilor.  Aceste fapte ale sale i-au adus numele de doctor fara de arginti.

(lipsa text)

(lipsa text)

Preotul trebuie sa ia aminte de sine si de toata turma, ceea ce inseamna ca el trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de viata sa personala, iar in al doilea rand sa-si indeplineasca menirea de a conduce turma spre mantuire, deci sa se ingrijeasca de activitatea sa externa. Sf. Apostol Pavel aseaza aici in primul rand datoria preotului de a lua aminte la sine, nu numai pentru a-i atrage acestuia atentia asupra celei mai insemnate datorii fata de propria sa persoana, mantuirea sufletului sau, ci mai ales pentru faptul ca pastorul sufletesc inainte de toate trebuie sa fie posesorul unei vieti pline de sfintenie si curatenie, din care sa izvorasca pentru pastoritii sai roadele apostoliei sale, iar dupa aceea, prin viata sa, trebuie sa fie pentru acestia un exemplu viu, vrednic de urmat si nu o pricina de sminteala.

Cu un timp in urma, la Catedrala din Cluj, am tinut un ciclu de cateheze sub genericul "Rastignirea duhovniceasca".  Ele au fost transmise si la Radioul "Renasterea", de fapt, cum sunt transmise toate catehezele de duminica seara.

Dupa inregistrarea pe care radioul o pastreaza, Parintele Ieromonah Dr. Benedict Vesa, ajutat de studentul Bogdan Andrei Mustea, le-a transcris si ni le-a pus la indemana.

Considerand ca vor fi de folos si altora, ne-am hotarat sa le tiparim si mare ar fi bucuria duhovniceasca daca ele ar da roade.  Oricum, le punem la dispozitia tuturor credinciosilor, dar de mare folos vor fi si preotilor.

Cu binecuvantare si cu rugaciune catre Dumnezeu ca lectura sa aduca mangaiere, 

Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului

In zilele noastre foarte multi oameni sunt chinuiti de nevroze si temeri bolnavicioase.  Merg la preoti si le cer sa le citeasca vreo rugaciune care sa-i scape de aceste stari.  In aceasta brosura sunt publicate texte despre frica de Dumnezeu si fricile omului, canonul de rugaciune si cele trei rugaciuni impotriva fricii.

In sirul patimilor, slava desarta este asezata foarte corect langa mandrie, pentru ca cine este in primejdie sa cada in mandrie, daca a biruit slava desarta?  Legatura pe care o au intre ele aceste doua rele infricosatoare este ca si relatia dintre copil si omul matur, sau dintre grau si paine.  Pentru ca slava desarta inseamna inceputul, iar trufia sfarsitul.

În zilele noastre ne plângem foarte des că lupta prin care omul trăieşte după voia lui Dumnezeu este grea. Considerăm că doar atunci suntem creştini, când ţinem post, când facem rugăciuni, milostenii şi alte asemenea fapte de virtute. Şi socotind truda pe care trebuie s-o depunem pentru a săvârşi faptele virtuţii şi a trăi întru Hristos, începem să ne temem şi dăm înapoi. Însă Hristos ne-a arătat o cale foarte simplă şi uşoară pentru a ne face plăcuţi înaintea Lui şi pentru a scăpa de judecarea noastră în ziua Judecăţii de Apoi: Ne-a spus: Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.

În Sinaxarele Bisericilor Ortodoxe din Grecia şi Rusia acest mare trăitor isihast, originar din părţile Moldovei, apare trecut sub felurite nume: Cuviosul Antipa Athonitul, Sfîntul Cuvios Ieroschimonah Antipa de la Valaam sau Cuviosul Antipa Românul. Cînd Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a re­­cunoscut canonizarea sa (mai 1992), a dispus să fie trecut în ca­­­­­lendar cu titulatura de Sfîntul Cuvios Antipa de la Calapo­deşti, pomenirea sa făcîndu-se pe 10 ianuarie. În anul 2002, Sfîntul Sinod al Bisericii noastre a aprobat şi Acatistul Cuvi­o­sului, întocmit de P. S. Dr. Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului.

Apanthisma cuprinde rugaciuni prea‑frumoase, sfătuitoare şi umilincioase, adunate de la Sfinţi Părinţi.

Zorica Latcu (monahia Teodosia) s-a nascut la 17 martie 1917, intr-o familie de ardeleni refugiati in Ungaria.  Intre anii 1936-1940, a absolvit facultatea la Cluj, unde a studiat Filologie clasica si Limba si Lite­ratura franceza.  Dupa finalizarea studiilor, a lucrat ca preparator principal la Institutul Roman de Lingvis­tica din Cluj, colaborand la Dictionarul Limbii Romane, coordonat de Sextil Puscariu.  A inceput sa scrie din perioada adolescentei, iar intre 1944 si 1949 i-au aparut trei volume de poezii: Insula Alba, Osana Luminii si Poemele Iubirii.

In 1948, a intrat in monahism la Manastirea Vla­dimiresti, de langa Tecuci, primind numele Teodosia.  Dar nu a putut sta aici decat pana in 1956,  cand manastirea a fost inchisa, o parte dintre maici fiind ares­tate, iar celelalte fiind silite sa renunte la monahism.  Teodosia s-a numarat printre cele arestate, facand trei ani de detentie intr-un penitenciar din Miercurea Ciuc.  Dupa eliberare, suferind de o grava infirmitate congenitala, care nu ii permitea coordonarea miscarilor, a locuit in localitatea Gurguiesti, in apropiere de Braila, impreuna cu maica Mihaela, o fosta colega de manastire.  In aceasta perioada au aparut volumele Icoane pentru paraclis, Din pribegie, Gradina Doamnei si Alte poezii.

In 1970, monahia Teodosia s-a mutat la Brasov, unde a continuat sa scrie poezie, dar a si tradus, din lucrarile lui Origen si ale Sfantului Grigorie de Nyssa, precum si Cuvantarile as­cetice ale Sfantului Isaac Sirul, aparute postum, si ale Sfantului Simeon Noul Teolog, traduceri aflate inca in manuscris.  Dintre aceste cuvantari ale Sfantului Simeon, traduse si versificate de maica Teodosia, Cuvantul al II-lea se regaseste in prezentul volum.

Acest volum a fost editat dupa un manuscris din anul 1959, aflat in Biblioteca Ecumenica „Dumitru Staniloae” din Iasi, a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei.  Manuscrisul a apartinut Mitropolitului Moldovei, Inalt­preasfintitul Iustin Moisescu, care l-a donat bibliotecii.