A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Cuprinde: Acatistul Nasterii Maicii Domnului, Acatistul Intrarii in Biserica a Maicii Domnului, Acatistul Buneivestiri, Acatistul Adormirii Maicii Domnului, Acatistul Sfantului Acoperamant, Acatistul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu „Potirul nesecat”, Acatistul Maicii Domnului „Povatuitoarea copiilor”, paraclisele Maicii Domnului etc...

Intelepciunea duhovniceasca este darul sfinteniei; ea este daruita, ca o cununa, numai celui ce traieste in unire vie cu Dumnezeu si a carui viata este virtuoasa, cu adevarat crestina, traita in rugaciune, iubire si osteneala pentru Dumnezeu.

Tot materialul care a intrat in alcatuirea acestei carti este luat din ultimele jurnale ale dreptului parinte Ioan de Kronstadt si din cuvantarile rostite in anii 1905-1906 si va fi interesant si ziditor pentru vremurile de acum.

In aceasta editie sunt publicate scrisorile inedite apartinand vestitului duhovnic am Manastirii Pesterilor din Psakov, arhimandritul Ioan Kretiankin (1910-2006).

Cartea de fata reprezinta o culegere de scrisori care sunt impartite pe teme si contin indrumari pentru rugaciune, precum si sfaturi pentru alegerea caii in viata; ele vorbesc despre Dumnezeu, despre Biserica, despre lume, despre om, despre cum trebuie sa fie randuirta intreaga noastra viata potrivit poruncilor lui Dumnezeu, caci numai in acestea sta chezasia mantuirii noastre duhovnicesti.

Despartirea de omul iubit este una dintre situatiile cele mai grele din viata noastra. De multe ori suferinta aceasta ne condamna la singuratate, si putem suferi – asa cum arata nenumarate exemple – vreme indelun­gata. Nu este cazul sa speram ca durerea va trece singura sau ca timpul o va vindeca. Vindecarea depinde de noi.

Insanatosirea incepe prin invingerea gandurilor false. Cand omul, in urma efortului con­stient pe care l-a depus in acest sens, do­­­ban­­deste – sau redobandeste – viziunea lucida asupra lucrurilor, obiectivul urmator este cel de a trage invataminte din situatie, pentru a evita repetarea ei in viitor. Trecand de aceasta incercare, putem sa ne cunoastem mai bine pe noi insine, sa ne maturizam, sa scapam de „dependenta de dragoste” – in general, sa de­­­venim oameni mult mai bine pregatiti pentru dragoste si pentru viata de familie.

(lipsa text)

„Filozoful american Allan Bloom observa ca majoritatea tinerilor au relatii sexuale, dar nu (mai) traiesc o poveste de dragoste.  Si totusi, lumea animala nu ne va satisface niciodata.  Cand iubirea se infiripa, simtim ca apartinem Cerului.  In ce fel transformam, atunci, intamplarea amoroasa intr-un destin singular?

Trei scurte naratiuni, interpretate filozofic de Mihail Neamtu, surprind situatiile-cheie ale iubirii.  In zorii civilizatiei, Mowgli paraseste jungla pentru ca aude cantecul de iubire al frumoasei Shanti.  Doi romantici in plina adolescenta, Mihnea si Dora, cunosc vapaia iubirii pasionale, al carei jaratec se inteteste prin epistolarul „cuvintelor bune de mancat”.  In sfarsit, Dinu si Nelli Pillat-personalitati istorice - au cunoscut atat extazul erotic, cat si suferinta, pariind mereu pe vesnicie.

Dincolo de esec si blazare, dar fara sa propuna retete pentru fericirea conjugala, cartea ne invita sa descoperim promisiunile, capcanele si bucuriile iubirii.

...Un Aliosa Karamazov scolit — mi-am spus, de indata ce l-am vazut pe Mihai Neamtu...”
(Andrei PLESU, Colegiul Noua Europa)

„...un eseu insufletitor atat de binevenit in cuprinsul lumii de azi, „Varstele iubirii” reaseaza valorile morale care dau stralucire relațiilor umane.  Autorul ne indeamna la neuitarea iubirii adevarate.”
(Monica PILLAT, scriitoare)

„Trei varste umane, trei povesti de dragoste si un autor capabil sa desluseasca haloul iubirii sacre in filigranul celei profane.  Fictiunea copilului arhetipal, Mowgli, atins de primul fior al dragostei, se ingana cu abia voalata idila autobiografica dintre adolescentii Mihnea si Dora, iar amandurora le raspunde, climactic, epistolarul sfasietor de real al lui Dinu si Nelli Pillat.  O carte a intalnirilor admirabile, de care te poti lesne indragosti.”
(Adrian PAPAHAGI, Universitatea „Babes-Bolyai”)