(lipsa text)

Hronograful a fost scris de Caldei, pe vremea lui Avraam, la anul 3500 de la Facerea lumii. În anul 1000 după Hristos, istoricul Gheorghe Chedrinul în Constantinopol îl traduce în limba greacă; apoi Sf. Dimitrie al Rostovului îl traduce în limba rusă; a fost copiat apoi la Iași în anul 1591, publicat în Veneția la anul 1691. În anul 1821 ăl folosește Goethe în Germania. În anul 1837 este tradus în limba chirilică de mitropolitul Veniamin Costache; după 155 de ani apare în limba română, la editura Pelerinul Român, la Oradea, în anul 1992 ediția 1, iar acum în anul 2005 ediția a 2-a

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

                 Sinodului celui dintai te-ai aratat aparator si de minuni facator, de Dumnezeu purtatorule, Parintele nostru Spiridon.  Pentru aceasta cu cea moarta in groapa tu ai vorbit si sarpe in aur ai prefacut, iar cand ai cantat tu sfintele rugaciuni, ingeri ai avut impreuna cu tine slujind, preasfintite.  Slava Celui ce ti-a dat tie putere!  Slava Celui ce te-a incununat pe tine!  Slava Celui ce lucreaza prin tine tuturor tamaduiri.

Troparul Sfantului Ierarh Spiridon

Ideea – nu înţeleg cum, poate din insuflare dumnezeiască – de a strânge materialul acesta şi de a-l publica într-o carte mi-a venit în timpul unui pelerinaj la Locurile Sfinte. Acolo l-am întrebat pe duhovnicul meu cum i s-ar părea să strâng povestiri de folos adevărate şi mi-a dat binecuvântarea de a face aceasta. Între timp am arătat textele pe care le-am cules sau înregistrat la doi prieteni de-ai mei şi m-au încurajat să înaintez. E ceva care până acum lipseşte, cel puţin în această formă, mi-au spus, şi vor fi de mare folos.

Aşadar materialul acestei cărţi este pur şi simplu o mostră a tezaurului ascuns al Ortodoxiei noastre. Aş putea spune că este un limonariu contemporan format din cazuri şi informaţii ale vieţii duhovniceşti contemporane a elementului popular, îndeosebi, ale Bisericii şi, din loc în loc, şi ale unor clerici şi ale măicuţei Gavriila. Nu vă ascund că, atunci când am citit cartea Asceta iubirii, m-am entuziasmat de simplitatea vieţii acestei măicuţe, de smerenia, de deplina ei afierosire Domnului şi de iubirea ei adevărată; o iubire care răcoreşte, odihneşte şi inspiră; o iubire curată a lui Dumnezeu!

Introducere.....................................................................

Iubire frăţească..............................................................

Iubire pentru cei de altă credinţă..................................

Răsplata iubirii................................................................

Iubire pentru cei deznădăjduiţi.....................................

Iubire pentru cei bolnavi................................................

Iubire pentru copiii nefericiţi ai lumii............................

Iubire pentru cei întristaţi..............................................

Iubire pentru cei părăsiţi................................................

Iubire nestricăcioasă......................................................

Iubire faţă de cel vinovat...............................................

Iubire faţă de duşman....................................................

Iubire pentru leproşi.......................................................

Iubire pentru o soră de mănăstire................................

Iubire pentru orfani........................................................

Iubire pentru patrie......................................................

Iubire (în război)...........................................................

Iubire pentru cei săraci................................................

Iubire pentru cei întemniţaţi........................................

Nedreptate....................................................................

Lepădarea de cele lumeşti..........................................

Lipsa iubirii...................................................................

Când iubirea părăseşte lumea....................................

Neţinerea de minte a răului........................................

Inegalităţi sociale.........................................................

Inegalităţi uriaşe ale averilor.......................................

Raportul de coşmar.....................................................

Boală.............................................................................

Înşelare în căsnicie......................................................

Lipsa milei.....................................................................

Risipirea........................................................................

Neputinţa de a face copii............................................

Neiubirea de arginţi.....................................................

Jertfa de sine................................................................

Mesajul anului 1821...................................................

Sinucidere.....................................................................

Neiubirea de arginţi.....................................................

Monezile bizantine.......................................................

Potrivit invataturii de credinta crestin-ortodoxa, mantuirea este o lucrare divino-umana.  Drept aceea, omul este chemat sa conlucreze cu Harul Preasfantului Duh pentru mantuirea sa.  Iar harul Sfantului Duh nu poate fi primit decat in Sfanta Biserica, prin Sfintele Taine.

Sfintele Taine sunt lucrari vazute ale Bisericii lui Hristos prin care, in chip nevazut, se impartaseste omului harul Sfantului Duh, spre crestere duhovniceasca si spre mantuire.  Fiecare credincios este chemat sa vegheze permanent ca trupul si sufletul sau sa fie curate, vrednice de a primi si a pastra pe Duhul Sfant, vrednice de a fi templu al Duhului Sfant.

Aceasta carte este despre cautarile eterne ale oamenilor si pretul pe care sunt nevoiti sa‑l plateasca pentru a le avea. Uneori oamenii platesc cu viata lor pretul fericirii si al iubirii, fara ca macar sa ajunga sa le traiasca. Porniti in cautarea fericirii, romanii au ajuns sa vietuiasca peste tot in lume. In aceasta carte sunt cuprinse cele cinci conferinte din Germania, sustinute la invitatia Mitropolitului Serafim al Germaniei si al Europei Centrale si de Nord in orasele Nürnberg, München, Frankfurt si Trier, precum si o conferinta din Chisinau si una din Iasi. Varianta scrisa a discuțiilor purtate in mijlocul romanilor din Germania si de acasa prezinta un text viu, usor de urmarit, care a selectat si a disciplinat principalele teme de interes, cum ar fi Unitatea, Educatia, Fericirea, Cultura, Generatia noua vs Generatia veche, Iubirea.

Aducerea la viață în lumea aceasta a unei lucrări de valoare, a unei creații, fie ea în plan cultural sau duhovnicesc, trece prin multe „vămi”, atât interioare autorului, cât și exterioare lui, prin care munca acestuia este înțeleasă și prețuită la adevărata valoare de către ceilalți. 
Gândurile unui om au mare valoare în sine înaintea lui Dumnezeu – „Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața”, spunea Cuviosul Tadei de la Vitovnița. Dacă te înveți să gândești profund, exploatezi tot mai mult potențialul dăruit de Făcătorul fiecăruia dintre noi. Și vedem cum gândurile multor Sfinți nu numai că i-au îmbogățit sufletește pe ei, dar au îmbogățit și lumea oamenilor, întrupându-se și împărtășindu-se celorlalți. 
Și noi, de multe ori, purtăm în sine multe gânduri minu¬nate, care, dacă reușesc să ne absoarbă întreaga ființă, ne duc pe tărâmul lor – dar, de foarte multe ori, primim gânduri pe care le pierdem, gânduri care nu știi de unde vin și unde se duc. 
Părintele Sofronie (Saharov) spunea obștii, într-o sinaxă, că omul este o ființă eterokínitos, adică „mișcată din afară”, iar Părintele Rafail (Noica) îl completa, atunci când analiza expresia populară „Mi-a venit gândul...”, spunând că omul este ființă duhovnicească și că este inspirat fie de Duhul lui Dumnezeu, fie de un duh străin. 
De unde ne vin gândurile? Care este sursa noastră de inspirație? Ce se întâmplă cu gândurile inspirate care ne părăsesc sau pe care le pierdem? Care sunt gândurile noastre, până la urmă? Avem și noi gânduri?... Gândurile devin ale noastre în momentul în care le amestecăm cu propria ființă, după ce le-am primit în noi. Ele devin lumea noastră lăuntrică, care ne hrănește și pe care o împărtășim celor pe care îi iubim. 
Astfel gândurile noastre devin vorbele noastre, devin faptele noastre, devin viața noastră. Dar şi acele gânduri care devin cuvinte ale noastre, și ele zboară în văzduh – ele pot rămâne, cel mult, în conștiința celorlalți doar în momentul în care se întrupează prin tipărire; atunci devin publice și accesibile oricui este interesat de ele, și își schimbă caracterul, iar cele care au valoare universală dăinuie peste veacuri. 
Cuvintele întrupate în cartea de față nu au pretenția a fi nici la măsura Sfinților Părinți, nici să pună în cuvinte noi învățăturile acestora. Ele nu sunt altceva decât o încercare de definire a trăirii inimii mele – nu încă matură sau desăvârșită, dar vie și sinceră – care căuta căi prin care să poată să se bucure de bogăția patristică. Câteodată căile nu duceau nicăieri – erau ca semnalele radio sau ca un fascicul de lumină emis în cosmos, care, neîntâlnind nimic, nu se întoarce înapoi –, dar alteori căile reacționau ca ceva viu, ce te cheamă să le explorezi, pentru că par să aibă consistență, iar pe acestea am căutat să le împărtășesc. În aceste cuvântări nu am împărtășit biruințe ale sufle¬tului meu, ci mai degrabă năzuințe, pe care le ofer fraților mei, în nădej¬dea că și ei se pot hrăni și mângâia în același timp de lumina Harului ascunsă în spatele acestor cuvinte, conștient fiind că doar cuvintele ce cuprind în ele experiența biruitoare concretă pot rodi cu adevărat. 
Așa cum mărturisește Sfântul Ioan Evanghelistul despre lumina lui Hristos, care „luminează în întuneric, și întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1:5), tot așa și eu nădăjduiesc ca lumina care a călăuzit și mângâiat inima mea cu noime duhovnicești să lumineze în întunericul deznădejdilor fraților mei – ca astfel, mai mult, să îndrăznim împreună a chema numele Dumnezeului Celui Viu. 

Arhimandritul Melhisedec 
Stareţul Mănăstirii Lupşa