A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Fiecare pilda rostita de Mantuitorul nostru Iisus Hristos are un talc si un scop precis: constientizarea iubirii lui Dumnezeu fata de om, dar si datoria omului de a raspunde acestei iubiri paterne, in vederea mantuirii.

Aceasta carte reprezinta o incercare timida de a revaloriza, pe alta cale decat amvonul bisericii, textele pildelor.

Minunile, fenomenele supranaturale i-au atras întotdeauna pe oameni. Este minunea un mit, un vis, o speranță? Este ea un dar, o putere, o știință de Sus? Fenomenul minunii, în orice religie, ocupă un loc aparte. Religia însăși este un sistem de interconectare a lumii noastre cu lumea spirituală, minunea fiind dovada clară a prezenței „supranaturalului” în lumea „firească”.

Dumnezeu Se descoperă în chipul acesta oamenilor, minunea fiind întotdeauna o manifestare a milostivirii lui Dumnezeu față de fiii Săi, ca ajutor de Sus, ca mângâiere, spre prevenirea și îngrădirea răului.

Minunile și vindecările înseamnă, în esenţă, transformarea și renașterea ființei prin contactul cu Izvorul vieții duhovni­cești, Hristos, fiind legate de puterea cre­dinței şi de regenerarea duhovnicească, de bi­ru­ința asupra păcatului și a urmărilor lui prin lucrarea harului dumnezeiesc.

În actuala inflație de cuvinte care a potopit lumea, cuvântul duhovnicesc, cuvântul esențial se arată a fi tot mai stingher și tot mai trecut cu vederea. Părintele Melhisedec, Starețul Mănăstirii Lupșa, duhovnic odrăslit din filiația duhovnicească a Cuvioșilor Siluan Athonitul și Sofronie de la Essex, s-a format pe această linie a esenței, căutând sensurile adânci ale vieții duhovnicești, țel pe care-l pune înaintea tuturor împreună-călătorilor pe calea mântuirii. Din acest gând s-a născut și cartea de față, care nu-și dorește să fie încă un studiu de teologie academică, ci mai cu seamă o pedagogie empirică, o împărtășire de înțelegeri ale realităților veșnice, așa cum ni le-au predanisit Sfinții Părinți și le-a statornicit Biserica în structura Penticostarului, spre atingerea țelului de căpătâi: sfințirea vieții noastre prin unirea cu Dumnezeu pentru veșnicie, încă de aici, de pe pământ.

Neprihanirea este frumusetea mistica a sufletului, care se rasfrange pe chip, in purtare, in vorbe, in intreaga buna crestere a tanarului si a tinerei. La tinerii si tinerele care sunt feciorelnici poti vedea prospetime si frumusete pe chipul lor; stralucire in ochii care sunt oglinda sufletului, lumina si curatie pe frunte. Constati o vointa hotarata, uimitor de puternica, un spirit eroic autentic. Constati un cuget creativ si roditor, spirit de dreptate si maturitate in gandire, bogatie de daruri sufletesti si trupesti, pentru ca in adancurile sufletului tinerilor curati exista un ceva mistic si de nedescris care se oglindeste in exterior, in toate madularele corpului, o lumina cutezatoare si lina. Pe buna dreptate s-a scris ca „neprihanirea nu infrumuseteaza doar sufletul pe care il inconjoara cu aureola sa; este prin excelenta si pazitorul lui. Neprihanirea pazeste si sfinteste capacitatile sufletului. Neprihanirea le cuprinde pe acestea, asa cum carcasa de aur inveleste mecanismul sensibil al unui ceas“.

O carte-instrument, însoțită de jocuri care vor declanșa discuții creative între părinți și copii, menite să dezvolte gîndirea metaforică, sensibilitatea naturală și spiritul de observație, calități fără de care talentele înnăscute, pe care le are orice copil, rămîn nelucrătoare.

Scrisă pînă la convertire, în aceeași perioadă cu Iepurii nu mor, Peștele-pescar a fost editată într-un tiraj de 100 exemplare, care a circulat între prieteni. După 20 de ani, uitată în colecții particulare, cartea este redescoperită și ilustrată de autor într-un format nou și atrăgător. O extraordinară fabulă modernă cu efect terapeutic.
Tînărul student de atunci tratează cu umor și mult lirism tema inutilității, a plictisului și a lipsei de sens în care s-a adîncit omul contemporan. Un demers artistic fascinant, de factură suprarealistă, care amestecă în chip firesc limbajul artelor vizuale cu cel al literaturii, lucru posibil doar în cazul unui autor care este în aceeași măsură poet și pictor, capabil să-și ilustreze singur lumea personajelor sale închipuite. În acest sens, avem de a face cu o carte unică în literatura română.
Candoarea și tensiunea lirică pe care o degajă prieteniile stîngace și de scurtă durată dintre personaje duc cu gîndul la "Micul Prinț". Una dintre puținele cărți care pot fi citite cu aceeași plăcere, atît de părinți, cît și de copii.

Va fi, din nou și în alt sens, o carte minunată, adresată și celor mari, și celor mici, și de pe care se poate învăța și ce este, și cum se face poezia.” (Cătălina Franco)


SAVATIE BAȘTOVOI este autorul a peste 20 de cărți, premiat de Uniunea Scriitorilor în toate categoriile literare: Poezie, Proză și Eseu. Este tradus în limbile franceză, italiană, rusă și macedoneană. Este unul dintre autorii contemporani care reprezintă literatura română și România la cele mai înalte foruri culturale din Europa. Cartea sa despre educație, Antiparenting, s-a vîndut, în mai puțin de un an de la apariție, într-un tiraj de 20.000 de exemplare, fiind cea mai vîndută carte din România în anul 2017.

Zambetul launtric de neclintit al Sfantului Efrem a biruit in vremea nevointelor sale, biruieste acum si va birui in vecii vecilor, caci el este izvorat din vederea sfatului si a dragostei Preasfintei si de viata facatoarei Treimi pentru lume si pentru fiecare om in parte.  Si tocmai dintru aceasta tainica vedere, Sfantul Efrem este cunoscut ca un mare mijlocitor pentru dobandirea de prunci, caci dragostea sa nu este numai vazatoare, ci se face impreuna-lucratoare la sfatul Tatalui, dimpreuna cu Fiul si cu Sfantul Duh, iar intru negraita smerenie dumnezeiasca ii sunt incredintati Cuviosului toti cei care au fost ceruti intru numele lui.  Asa se face ca, in zilele noastre si in neamul nostru, aflam tot mai multi prunci care poarta numele Efrem ori Efremia, acestia toti fiind pecetluiti cu dragostea Marelui Mucenic, cel care atat de mult Il iubeste pe Domnul Hristos, incat ar fi vrut sa ramana de-a pururi ascuns dupa mahrama smereniei dumnezeiesti si sa ne faca bine fara a fi vreodata vadit, dupa chipul si asemanarea Domnului si Dumnezeului nostru, Cel Care intru negraita smerenie a facut cerul si pamantul, lumea si toti cei ce locuiesc in ea, iar mai apoi Si-a dat viata pentru toti si toate, deschizandu-Si bratele pe Cruce si nimicind prin dragostea Sa toata puterea iadului, a mortii si a nerodirii.