Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Ignoranta noastra referitoare la cunoasterea exacta a scopului vietii noastre crestine, precum si necunoasterea adevaratilor dusmani ai mantuirii noastre ne fac sa fim usor de prins in capcanele demonilor. Niciodata nu trebuie sa uitam ca cei trei dusmani ai mantuirii noastre: trupul, lumea pacatului si diavolul nu au vreo perioada de armistitiu si de aceea suntem datori cu atentie sa ne pazim cu grija pe noi insine de ei, pentru ca trecem prin multe capcane mortale ascunse. Cerand luminarea si ajutorul lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, mijlocirile Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu si Pururea- Fecioarei Maria si rugaciunile tuturor Sfintilor Ortodoxiei, suntem chemati sa luptam pentru curatirea noastra de diferite patimi pacatoase si pentru dobandirea virtutilor evanghelice si sa traim, in general, o viata cu roade vrednice de pocainta, pentru a avea nadejde de mantuire.

Patericul este una dintre cele mai cunoscute şi citite cărţi, iubită şi de cei cu înalte trăiri duhovniceşti, dar şi de cei novici în ale cunoaşterii religioase. Cuvântul „Pateric” provine de la grecescul „pater”, însemnând „părinte”. Astfel înţeles, Patericul este o carte care cuprinde cuvinte, învăţături şi fapte minunate ale Părinţilor sfinţi, ce s-au nevoit prin locuri pustii, adunate pentru folosul credincioşilor, menite să lucreze spre mântuirea sufletelor oamenilor. Era necesară o astfel de carte cu titlul Patericul copiilor pentru a se face un minunat arc peste timp între Părinţii Patericului – la care găsim cununa de aur a sfinţeniei – şi copiii de astăzi – în care Duhul Sfânt se sălăşluieşte şi lucrează roditor. Această carte arată că înțelepciunea şi credinţa lucrătoare transcend timpul, spaţiul şi nu ţin cont de vârstă. În mod plăcut, întâmplările şi evenimentele minunate din viaţa copiilor și adolescenților din zilele noastre sunt legate de Patericul Egiptean şi de Patericul românesc, semn că minunea este încă prezentă şi se manifestă, mai ales acolo unde găseşte o inimă nevinovată de copil. În aceste scrieri avem mărturia certă a acestei generaţii, a tinerilor de la începutul secolului al XXI-lea, că Dumnezeu este cât se poate de actual.Volumul de față continuă în mod firesc celelalte trei volume din „Patericul copiilor” apărute între anii 2014 – 2016. Întâmplările scrise şi relatate în acest nou volum au fost preluate din lucrările trimise de copiii și tinerii participanți la Proiectul – Concurs Naţional „Cărticica mea de suflet”. Sperăm ca prin publicarea acestei lucrări să le aducem o bucurie tuturor copiilor participanţi la această competiţie, nu numai acelora care îşi vor regăsi lucrările (eseurile, gândurile) publicate. Plecând de la conţinutul bogat şi original, există în această lucrare o premisă serioasă care conduce la ideea că nu numai adolescenții vor îndrăgi această carte.Patericul adolescenților se adresează deopotrivă tuturor acelora care indiferent de vârstă doresc să fie cu inima curată, fără prihană, smeriţi asemenea copiilor, după pilda dată nouă de Mântuitorul: „Cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 4). Când folosim cuvântul „minune”, în mintea oamenilor se formează gândul acela în care imposibilul devine posibil, când se întâmplă ceva rar sau nemaiauzit. Cred că fiecare om are propriile sale povești minunate de viață, minuni mai mari sau mai mici cu care scurtul sau lungul lor drum pe pământ a fost împodobit.            O minune este ceva mărețîn viața noastrăși fiecare vede minunile diferit așa că m-am hotărât să vă spun și eu minunea mea. Aparent este simplă sau ceva normal pentru majoritatea. Dar eu văd altfel lucrurile. Faptul că am ajuns în viață până aici, că am cunoscut persoanele din jurul meu, că am privit atâtea lucruri mărețe, că am trecut prin unele situații dificile sunt o parte din minunea vieții mele. Minune este și faptul că mă mișc liber, sunt conștient, mă bucur de viațăși poate cel mai important lucru este că sunt creștin și am simțit deplin în sufletul meu iubirea, puterea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu, iar cuvântul Lui este în inima mea. Aceasta este pe scurt povestea minunii mele.            Viața mea este însăși minunea vieții mele. Toate celelalte mici minuni formează marea minune a vieții mele. De aceea mă bucur de fiecare lucru, fiecare problemă o iau ca pe o provocare, iar fiecare durere încerc să o transform în fericire pentru a-mi face viața propria-mi minune și pentru a mă bucura de ea. Claudiu C., 15 ani, Merei, Buzău 

„Adolescentul este în pericol să uite elementele esenţiale ale vieţii, fapt ce duce la mutilarea spirituală. Întrucât societatea contemporană şi-a făcut dumnezeu din ban şi din tot felul de desfătări, luptă
cu consecvenţă şi insistenţă pentru punerea sub tăcere a întrebărilor existenţiale ale oamenilor, fiindcă acestea constituie o frână în realizarea scopurilor ei. Tinerii care iau în serios lucrurile importante din
viaţă constituie o disonanţă în cercul uriaş al consumismului. Cercul consumismului nu poate lucra cu tineri care iau viaţa în serios, fiindcă imediat asta ar duce la o oarecare simplitate în alegeri. Şi ştim cu toţii
că simplitatea este singurul drum, dacă vrem, de exemplu, ca mediul înconjurător să fie salvat. De aceea şi spunem că societatea a înnebunit şi trăieşte în contradicţii, fiindcă pe de o parte se face că luptă
pentru mediul înconjurător, iar pe de altă parte promovează consumul. Fetişismul consumului trebuie obligatoriu să crească încontinuu.
Capul de lance este televizorul care, în ceea ce priveşte conţinutul programelor lui, se comportă ca şi când n-ar exista copii şi adolescenţi. Dar îşi aminteşte de ei în reclame, unde caută să-i ademenească.
Foloseşte o caracteristică creativă prin excelenţă pentru tineret – imaginaţia –, pervertind-o într-o imaginaţie consumistă. Prin reclamă se obţine distrugerea înţelesului, astfel încât să se creeze un tineret fără istorie, fără coordonatele timp şi spaţiu, care doar să consume.

Deodată simţi că ameţeşte, că-şi iese din minţi… Un val de căldură îi năvăli în vene. Îi cuprinse inima. Cele două imagini îi jucau prin faţa ochilor. Coasta lui Iisus, care se deschidea pentru a-i mângâia pe copiii aflaţi pe moarte, şi coasta lui, omenească, neînsemnată, de lut, care dacă s-ar fi deschis i-ar fi dat viaţă unui copil aflat pe moarte.

Gândurile i s-au oprit. Nu suportau să meargă mai departe. Nu cutezau. Valuri de căldură îi străbăteau trupul. Inima îi bătea neregulat. Lacrimile i se revărsau pe faţă.

„Doamne… Doamne!”

Era Joia Mare. Dumnezeu Se răstignea. Îl lua cu el în grădina Ghetsimani. Pe el. Îl alesese să ia o parte din durerea Lui. Să-şi deschidă şi el coasta, ca să izvorască viaţă.

Nu mai suporta. Gândurile îl năpădeau iarăşi. Aceste asemănări îl înnebuneau.

„Doamne”, Îi strigă cu râvnă. „Doamne! Ia coasta mea rănită ca răsplată. «Că m-am rănit de dragostea Ta».”

Îşi aplecă trupul cu smerenie, ca şi când ar fi căutat să se facă una cu pământul.

„Doamne, primeşte puţina şi mica mea jertfă, mica mea răstignire. Viaţă din Viaţă… Dă viaţă din viaţa mea, Doamne!”





Maria Pastourmadzis lucrează ca filolog în învăţământul gimnazial. A colaborat cu diferite reviste creştine ortodoxe, unde i-au fost publicate multe articole. A scris piese de teatru pentru copii şi adolescenţi, precum şi scenariul filmelor pentru tineret Istoria se rescrie (2014 şi Îngerul mut (2014) pentru manifestări şcolare şi de altă natură. În anul 2011 a devenit larg cunoscută prin romanul ei foarte bine vândut Sfântul, care a fost transpus pe micile ecrane de canalul de televiziune 4E. În anul 2013 a urmat nuvela Cu rugăciunile ei, iar în anul 2014 romanul Dacă nu veneai Tu, care a intrat şi în lista scurtă a premiilor Public. A scris de asemenea best-seller-ul Iubeşte-mă, despre „Sfântul leproşilor” din Spinalonga. De curând a publicat cartea Artistul lui Dumnezeu, din seria pentru copii cu tema generală „Virtuţile”.

Iubirea odihneşte, lărgeşte plăcut inima şi o însufleţeşte, în timp ce ura este dureros de îngustă şi o tulbură. Cel care îi urăşte pe alţii se chinuieşte pe sine însuşi; este cel mai necioplit dintre toţi. Pentru ca să nu-ţi aminteşti de răutatea aproapelui tău, ci să-l ierţi din inimă, adu-ţi aminte că nici tu însuţi nu eşti străin de răutate, ca şi de toate celelalte patimi. Adevărata iubire suportă de bunăvoie greutăţile, necazurile şi truda; rabdă resentimentele, umilinţele, neajunsurile, defectele şi greşelile, dacă nu dăunează celorlalţi; suportă cu răbdare şi blândeţe josniciile şi răutăţile celorlalţi, lăsând totul în seama lui Dumnezeu Cel atoatevăzător, Judecătorul Cel drept, rugându-se ca Dumnezeu să aducă înţelegere celor întunecaţi de patimile nebuneşti. Este neplăcut pentru omul mândru când i se cere să se smerească în faţa celorlalţi; pentru omul invidios când i se cere să arate bunătate faţă de duşmanii săi; pentru omul răzbunător când i se cere să ierte şi să se împace. Să privim la fiecare om cu simplitate şi respect, ca la chipul lui Dumnezeu, şi să nu gândim rău despre el fără motiv. Când ne rugăm în interior sau în exterior, să avem certitudinea că Domnul este cu noi şi în noi. El aude fiecare cuvânt, chiar dacă îl rostim în gând. Să vorbim din inimă, sincer. Să ne osândim sincer pe noi înşine, fără a admite nici cea mai mică scuză. Să avem credinţă că Domnul se va îndura şi nu vom rămâne neiertaţi.