Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Iată roaba Domnului, fraților, a cărei viață pe pământ cu adevărat a înfățisat o întreagă evanghelie. Această Evanghelie a Maicii Domnului s-ar putea numi: Evanghelia celei dintâi roabe a Domnului, dar inainte a ne intreba ce fel de evanghelie a fost aceea, sa ne mutăm cu duhul și cu gândul în acea zi luminată când Sfânta Maică a Domnului s-a despărțit de această lume. Noi numim acea zi- zi luminată, pentru că ea însăși a socotit-o astfel, rugându-se adesea Fiului său și lui Dumnezeu să - o grăbească, să grăbească ziua iesirii ei din această lume în care ea a îndurat pentru dreaptate mai mult decât oricare altă maică vreodată.

Cuvantul, Carele este cinstit intocmai cu Tatal si cu Duhul Sfant, Cel ce a stralucit in vremile cele de apoi pe pamant ca un soare mare din Fecioara, din dumnezeiasca fiica, Acela ca pe niste raze v-a trimis pe voi, maritilor apostoli, care luminati cu lumina credintei pe toti oamenii cei din intunericul inselaciunii, si pe aceia cu dumnezeiestile invataturi catre Dansul ii aduceti!

Noi putem cunoaste pe Domnul Hristos din cuvintele Lui, si, in masura in care Il cunoastem, trebuie sa ne modelam dupa El.  Innoirea inseamna, in primul rand, sa ai mintea lui Hristos.  Ce inseamna sa ai mintea lui Hristos?  Inseamna sa gandesti cu gandurile Domnului Hristos.  Dar unde gasim noi gandurile Domnului Hristos?  Le gasim in Sfanta Evanghelie.  Ne alcatuim mintea dupa gandurile Domnului Hristos.  Noi avem, zice Sfantul Apostol Pavel, mintea lui Hristos, sau noi avem gandul lui Hristos, pentru ca nu poti sa ai mintea lui Hristos fara sa ai gandul lui Hristos.  Gandurile lui Hristos le gasesti in Evanghelie, le impropriezi, le porti in minte si atunci ti se da mintea dupa Domnul Hristos.

Parintele Teofil Paraian

Mulţimea deprinderilor mici, imorale – este tină pentru sufletul omului dacă omul le statorniceşte în sine sau le socoteşte un rău „inevitabil”, împotriva căruia „nu merită” şi „nu trebuie” să lupte. Şi tocmai aici, iată, cade sufletul în cursa vrăjmaşului lui Dumnezeu. „Eu nu sunt sfânt”, „eu trăiesc în lume” şi „trebuie să trăiesc ca toată lumea” – se linişteşte pe sine conştiinţa cea mâhnită a omului credincios.

Omule, omule, fireşte că nu eşti sfânt, fireşte că „trăieşti în lume” şi „trebuie să trăieşti ca toată lumea” şi de aceea – te naşti ca toată lumea, mori ca ea, priveşti, asculţi, vorbeşti ca ea, dar de ce trebuie să încalci şi tu Legea lui Dumnezeu – „ca ea”? De ce trebuie şi tu din punct de vedere moral să miroşi atât de neplăcut „ca ea”? Gândeşte-te la asta, omule.

Cât de greu este să scape sufletul de o idee greşită, dar obişnuită. Psihologia acestei lumi ateiste a pătruns atât de adânc în lumea psihică a omului modern încât faţă de păcat şi de crima împotriva Legilor lui Dumnezeu aproape toţi oamenii acţionează la fel – „după tipar”. Iar, ce este cel mai trist, este faptul că răul le-a insuflat oamenilor ca cerinţele păcatului să le numească „cerinţele firii”. Cerinţele firii sunt – a respira, a mânca cu măsură, a te încălzi, a dormi, nicidecum a-ţi droga organismul, a te ataşa fără nici un sens de miraj, de fum.

Ion Moraru s-a nascut in 1929, in Mindic, Basarabia. Dupa ocuparea Basarabiei de catre URSS, a facut parte din organizatia anti-sovietica „Sabia Dreptatii” din cadrul miscarii de rezistenta „Arcasii lui Stefan”. In 1947, la 18 ani, a fost arestat, iar in 1950 a fost condamnat la 25 de ani inchisoare, dintre care 10 ani munca silnica. Dupa 1956, a fost eliberat in urma unui decret al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS de eliberare a detinutilor politici.

Dupa caderea comunismului, Ion Moraru a publicat trilogia auto-biografica „Pustiirea. Treptele infernului. Fata cu miros de busuioc”, care sta alaturi de celelalte carti ale izbanzilor demnitatii romanesti in fata colosului sovietic precum 20 de ani in Siberia a Anitei Nandris-Cudla, Patimiri si iluminari din captivitatea sovietica a lui Radu Marculescu ori marturiile adunate in volumul Sa nu ne razbunati de monahul Moise de la Manastirea Oasa.

Reeditarea Sfintei Evanghelii, carte de cult fundamentala a Bisericii Ortodoxe, reprezinta un eveniment editorial de mare importanta in spatiul cultic si cultural al acesteia.  Privita din perspectiva functiei sale liturgice, Sfanta Evanghelie are consistenta si coerenta unei singure scrieri, desi insumeaza pericope din toate cele patru Evanghelii ale Noului Testament.  Marturia apostolica arata limpede existenta, in fapt, a unei unice Evanghelii, aceea "a lui Dumnezeu [...] despre Fiul Sau" (Rom. 1,1-3), adica a lui Iisus Hristos.  Sfintii Apostoli insisi au propovaduit o singura Evanghelie, adica au transmis un singur mesaj unitar despre Hristos, consemnarea ulterioara in scris a acestui mesaj conducand la redactarea celor patru ,,versiuni" scripturistice ale sfintilor evanghelisti, scriitori diferiti, inspirati insa de acelasi Duh Sfant, unicul si adevaratul Autor al Evangheliei.  Sensul cel mai adanc al acesteia, nu doar etimologic, ramane acela de "veste buna", termenul "evanghelie" nereferindu-se asadar doar la vestea in sine, ci si la lucrarea apostolica de propovaduire a ei in vederea chemarii oamenilor la mantuire.  Sensul primar al termenului "evanghelie" trimite la faptul că Dumnezeu, prin Fiul Sau devenit Om, Iisus Hristos, a implinit promisiunea profetica vetero-testamentara a rascumpararii neamului omenesc din starea de cadere ontologica in pacat si moarte, daruindu-i mantuire si viata vesnica.

Din Cuvantul inainte al Preaferictului Parinte Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane