Cartea este o marturie autentica si cutremuratoare a unui fost calugar catolic care si-a stabilit ca prioritate in viata gasirea Adevarului. Punctul lui de plecare a fost un document pe care l-a descoperit pe cand ordona si evalua cartile din biblioteca manastirii de care apartinea. Acest document a declansat inlauntrul sau o criza de constiinta, care l-a pus in conflict cu duhovnicul sau, cu prietenii, cu fratii din manastire, cu ierarhia si chiar cu Biserica sa, cu toate dogmele si "adevarurile" ei.

Considerat de critici cel mai „adult“ volum al seriei „Anne de la Green Gables“, Rilla din Ingleside ne prezintă familia Blythe în preajma izbucnirii Primului Război Mondial şi în timpul desfăşurării lui. Ca foarte mulţi alţi tineri canadieni, băieţii Annei şi ai lui Gilbert, Jem şi Walter, se înrolează voluntari şi pleacă pe front, alături de soldaţii englezi. Acasă rămân fetele, iar personajul principal al romanului e Rilla, mezina. Cu o inteligenţă la fel de vie ca a mamei sale, fetiţa, în vârstă de 15 ani, transmite cititorului adevăruri adânci despre viaţă şi despre oameni.

Aceasta carte ne aminteste astazi, intr-o lume stapanita parca mai mult ca oricand de patimi si griji de tot felul, adevarul fundamental ca singura cale a implinirii vocatiei umane ramane despatimirea, care inseamna paza mintii, dobandirea duhului neagonisirii, renuntarea la viata lumeasca si la atractiile ei.

Asadar, cartea Parintelui Georges Florovsky se constituie intr-un indreptar duhovnicesc pentru omul aflat in cautarea lui Dumnuzeu, un indreptar important mai ales prin faptul ca precizeaza limpede sensul nevointelor ascetice ale crestinului: dobandirea bucuriei celei adevarate.

Lupta dintre Duhul lui Hristos și duhurile cele rele care îl ispitesc pe om de‑a lungul vieții începe încă de la Botez, creștinul fiind asaltat de mulțime de păcate.

Duhurile pierzătoare se silesc să ne des­par­tă în fiecare ceas de Cel Preaînalt prin cele să­vârșite de noi, prin cuvânt ori chiar prin cuget. În acest cumplit război al omului cu răul şi duhurile sale nevăzute, având în ajutor pe Însuşi Dumnezeu, mulțime de creștini s‑au arătat însă biruitori, încununându‑se cu cununa cea ne­veș­tejită a sfinţeniei.

Cartea de față prezintă în chip limpede răz­boiul nevăzut al omului, fiind un îndrumar ne­pre­țuit al Părinților celor din vechime, dar și al unor nevoitori mai apropiați de zilele noastre, pe calea dobândirii Împărăției cerești.

Intr-o familie numeroasa din Silivria, in Turcia de astazi, se naste in anul 1846 micul Anastasie.  Inzestrat de Dumnezeu cu o dorinta neobosita de cunoastere, merge la studii in Constantinopol, unde devine profesor de religie, iar mai tarziu calugar intr-o manastire din insula Chios.  La numai trei ani dupa ce este hirotonit preot cu numele de Nectarie, va fi randuit mitropolit al grecilor din Egipt.  Insa multele sale daruri dumnezeiesti starnesc invidia unor preoti, care vor unelti pentru ca Sfantul sa fie indepartat din scaunul arhieresc.  Intors in Atena, Sfantul Nectarie este numit director al unui seminar teologic, unde va pregati o multime de tineri pentru slujirea de preot.  Spre sfarsitul vietii, el intemeiaza o manastire in insula Eghina, aproape de Atena.  Aici isi va da sufletul in mainile lui Dumnezeu dupa o indelungata boala.

Pentru marea sa smerenie si rabdare in prigoniri, Sfantul Nectarie va primi de la Dumnezeu, inca din viata, darul tamaduirii bolilor si al mangaierii celor aflati in felurite suferinte.

Iubirea schimba omul, abia trecandu-i pragul inimii. Atingerea iubirii schimba totul in jur, il cuprinde pe om in intregime, il face prizonier. Uneori noi ne supunem iubirii. Alteori insa cucerim prin iubirea noastra lumea si iubirea ne dezvaluie inaltimea duhului!

Patima este cea care il transforma pe om in rob al iubirii. Patima este umilitoare si distrugatoare. Patima aduce intuneric si chinuri, insufla frica si pricinuieste suferinta. Multi poeti scriu despre aceste „Suferinte zadarnice ale iubirii” (A. S. Puskin).

Acelasi poet recunoaste despre patima: „Sufletul este vatamat de tine”. Patima chiar este o vatamare, ranire, inrobire si, in cele din urma, o boala a sufletului.

Nu exista o patima mai cunoscuta decat patima iubirii. In Biblie ea este recunoscuta drept „tare”, fiind elogiata de pictori si poeti, descrisa in povesti, romane, poezii. Ea este patima cea mai de pret pentru om. De dragul ei el este gata sa sacrifice totul. Totodata, patima iubirii nu se identifica cu obiectul dorintei arzatoare, caci toti inseteaza dupa iubire, nu dupa suferinte. Toti oamenii vor sa iubeasca si sa fie iubiti, aceasta fiind una dintre nevoile de baza ale personalitatii. Cum se intampla sa ravneasca dupa dragoste si sa ajunga in capcana patimii? In loc de bucurie si fericire sa primeasca suferinta, frica, dezamagire, tristete si deprimare? Vom incerca sa gasim raspunsul la aceste intrebari deloc facile.

Viata ne arata ca nici bogatia, nici distractiile, nici puterea – nimic omenesc – nu ne pot feri de suferinta si intristare.  Desigur, cauzele suferintei sunt altele la bogati decat la saraci – dar de singuratate, de depresie, de dragostea neimpartasita, de boli grave, de conflictele cu familia, de problemele la locul de munca si de alte necazuri asemanatoare nu este scutit nimeni.  Dar de ce e atat de complicat totul?  Oare exista oameni fericiti?

Cartea aceasta examineaza felul in care patimile pacatoase dau nastere iluziilor maladive, complexelor si crizelor ce ne impovareaza viata.  Pe fondul acestora in sinea noastra apar o multime de conceptii false, dar de o vitalitate extrema, despre noi insine, despre oameni si despre lumea inconjuratoare.  De aici vin atitudinile si pretentiile gresite...  Asadar, calea spre fericire trece prin autocunoasterea care duce la invingerea acestor obstacole, si din aceasta carte putem afla cum anume sa le infruntam.

Stiti oare cine l‑a binecuvantat si l‑a povatuit spre marea nevointa a mantuirii pe preacuviosul Serafim de Sarov, sfantul aratat nu de mult in pamantul Rusiei?

Stiti oare cine i‑a poruncit lui sa se indrepte spre Manastirea Sarovului, ca, salasluindu‑se acolo, sa caute loc de rugaciune si acoperamant linistit pentru a‑si incepe nevointele calugaresti, acele nevointe de inaltimea carora s‑a minunat intreaga lume ortodoxa si care au adus acestui placut al lui Dumnezeu deosebita cinstire pe pamant si fericirea raiului cea din ceruri?

„Avand staruinta in lucrarea vietii calugaresti celei asemenea ingerilor – asa cum se canta in Acatistul preacuviosului Serafim –, ai mers la sfanta cetate a Kievului pentru a te inchina cuviosilor de la Pecerska, si, primind din gura cuviosului Dositei porunca sa‑ti indreptezi calea ta in Pustia Sarovului, ai sarutat acel loc sfant cu credinta venind de departe si, acolo salasluindu‑te, ai sfarsit viata ta cea placuta lui Dumnezeu…  Bucura‑te, preacuvioase Serafime, mare facator de minuni din Sarov!” (Icos 3)

Numele acestui staret este Dositei.  Indata dupa trecerea lui la cele vesnice s-a aflat insa ca vestitul staret a fost, de fapt, o stareta... Dositeia.

Smerita si nebagata in seama s‑a scurs binecuvantata sa viata, in stramtorarea pesterii si in zavorare calugareasca, insa pomenirea ei, ca mare nevoitoare si inainte‑vazatoare, s‑a transmis din generatie in generatie.