Cartea este o marturie autentica si cutremuratoare a unui fost calugar catolic care si-a stabilit ca prioritate in viata gasirea Adevarului. Punctul lui de plecare a fost un document pe care l-a descoperit pe cand ordona si evalua cartile din biblioteca manastirii de care apartinea. Acest document a declansat inlauntrul sau o criza de constiinta, care l-a pus in conflict cu duhovnicul sau, cu prietenii, cu fratii din manastire, cu ierarhia si chiar cu Biserica sa, cu toate dogmele si "adevarurile" ei.

Considerat de critici cel mai „adult“ volum al seriei „Anne de la Green Gables“, Rilla din Ingleside ne prezintă familia Blythe în preajma izbucnirii Primului Război Mondial şi în timpul desfăşurării lui. Ca foarte mulţi alţi tineri canadieni, băieţii Annei şi ai lui Gilbert, Jem şi Walter, se înrolează voluntari şi pleacă pe front, alături de soldaţii englezi. Acasă rămân fetele, iar personajul principal al romanului e Rilla, mezina. Cu o inteligenţă la fel de vie ca a mamei sale, fetiţa, în vârstă de 15 ani, transmite cititorului adevăruri adânci despre viaţă şi despre oameni.

Egon Sendler îşi focalizează cercetarea în prezenta lucrare asupra iconografiei mariale bizantine, investigându‑i izvoarele biblice, patristice şi liturgice, punându‑i în lumină marile reuşite şi încercând să‑i sistematizeze – atât cât este cu putinţă – devenirea aproape de două ori milenară. 

Într‑o primă secţiune, autorul prezintă aşa‑numitele icoane mariale praznicale, legate de sărbătorile care celebrează principalele evenimente din viaţa Maicii Domnului, cu întreaga bogăţie de semnificaţii spirituale pe care reflecţia teologică bizantină le‑a ataşat – în registru dogmatic, omiletic sau imnografic – sâmburelui istorico‑biblic originar, semnificaţii care se regăsesc fidel şi în reprezentările iconografice ale respectivelor praznice. 

În cea de a doua parte, Egon Sendler degajează din impresionanta tipologie a nenumăratelor icoane închinate Prea Sfintei Fecioare cele mai semnificative tipuri iconografice, explorând în principal marea tradiţie bizantină, dar şi dezvoltările ulterioare pe care aceasta le‑a generat în iconografia răsăriteană, rusă în special, precum şi influenţele pe care le‑a putut exercita uneori în Apus. 

Privite într‑o astfel de lumină, icoanele Maicii Domnului ne apar nu numai aureolate de strălucirea aurului şi a culorilor, dar şi luminate dinlăuntru de nimbul tainic al înţelesurilor duhovniceşti, cele care le‑au dat substanţă şi chip deopotrivă. 

    Pe mine insa, ca si pe generatiile de clerici ai epocii mele, educatia teologica si viata „bisericeasca” nu au avut darul de a ma inzestra cu acea cunoastere a vietii launtrice a celor pastoriti pe care au avut-o inaintasii pomeniti, care isi asumau si traiau problemele acestora cu maxima responsabilitate pentru mantuirea lor.
Durerea profunda pe care am resimtit-o datorita acestei lipse a constituit pentru mine un imbold de a evada din stramtul tipar educativ de care am avut parte, incercand sa-i ajut si pe fratii mei clerici sa urmeze aceeasi cale ca si mine.
Acestea sunt motivele pentru care m-am hotarat sa scriu spre folosul fratilor mei intru slujire, oferindu-le anumite principii elementare, dar si practice, sensibilizandu-i in privinta starii si nevoilor omului contemporan, pe care au fost chemati sa-l slujeasca.

Atunci cand rabdam nedreptati si vatamari din partea oamenilor sa luam aminte la Im­­paratul nostru Hristos si la desavarsirea credintei noastre si sa socotim ca rabdam pentru virtute si pentru El.  Rabdarea Imparatului fata de noi sa ne faca rabdatori cu aproapele.  ­De vom cugeta la aceasta – asa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur –, toate vor fi mai usor de purtat.  Astfel, daca cineva se lauda ca a patimit pentru cei dragi, cum dara noi sa nu gustam nici un fel de necaz, rabdand pentru Domnul, Care a patimit pe Cruce?

Numeroasele cugetari despre virtutea rab­darii ale Sfintilor Parinti si ale marilor stareti din vechime ori de astazi, pe care le cuprinde aceasta carte, ne vor ajuta, cu siguranta, nu doar sa depasim mai usor necazurile ce ne impresoara la tot pasul, ci si sa constientizam faptul ca rabdarea lucreaza mai mult decat oricare alta virtute cununa mantu­i­­rii noastre.

Toata viata noastra nu este nimic altceva decat o pregatire pentru locuinta cereasca. Toata bucuria noastra nu trebuie sa insemne nimic altceva decat cum sa ne aratam bineplacuti Parintelui nostru Ceresc. El a pregatit de la facerea lumii Biserica Sa, si ne asteapta. Departe de aceasta Biserica cum vom putea sa ne odihnim? Doar inlauntrul Bisericii exista viata. Ea este copacul vietii lui Hristos. Acolo sunt toti ingerii, toti sfintii! Departe de Biserica exista doar moarte! Trebuie sa ne pregatim continuu, pentru ca toti ne vom arata in fata Judecatii drepte a lui Hristos, ca fiecare dintre noi sa se bucure de lucrurile pe care le-a savarsit prin trup. Pentru ca noi toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, ca sa ia fiecare dupa cele ce a facut prin trup, ori bine, ori rau (II Corinteni 5, 10).
De aceea amintirea mortii pune in randuiala toate lucrarile vietii noastre si orice miscare a sufletului nostru. In tot ce faci adu-ti aminte de sfarsitul tau, si nu vei pacatui niciodata (Intelepciunea lui Isus Sirah 7, 38).

„În anumite zile de sărbătoare sau Duminica, atunci când părintele vorbeşte, şi vorbeşte, şi vorbeşte într-o predică pe care nu o poţi înţelege, sau când corul sau cântăreţul de la strană par să intoneze fals o cântare care nu se mai termină – ce-ţi trece atunci prin minte? Dacă recunoşti că te plictiseşti, oare nu te va face acest lucru să nu mai vrei să mergi la biserică?

Nu, nu se va întâmpla aceasta. Nu se va întâmpla fiindcă faptul că eşti uneori plictisit spune ceva despre tine, nu despre Biserică. Iar tu te poţi schimba. Nu poţi scurta Sfânta Liturghie, dar poţi împlini ceva înlăuntrul tău care face ca timpul pe care îl petreci la Liturghie să fie o experienţă de desfătare spirituală. Folositoare. Necesară. Ceva ce aştepţi cu bucurie.”

Pr. David R. Smith