Traditie si noutate in cultura si spiritualitatea epocii brancovenesti

Format: 17x24 cm
ISBN: 978-606-8435-26-8
Status: in stoc

Traditie si noutate in cultura si spiritualitatea epocii brancovenesti

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Praxis

Epoca brâncovenească s‑a caracterizat prin străduințe depuse în această direcție. Brâncoveanu a pus temei Academiei domnești în 1693 și tot el a fost cel dintâi sprijinitor al tiparului care a luat un apreciabil avânt. Chiar dacă el n‑a ajuns, ca unchiul său, stolnicul, să culeagă învățătura la Padova, l‑a avut pe acesta în preajma sa și prin actele sale a dezvăluit că și cultura, ca și arta, reprezenta o componentă de seamă a existenței sale. Aș vrea să mă mai opresc asupra străduinței domnitorului pentru a se pregăti în viitor un alt destin țării și neamului său. El a fost neîndoielnic conștient de unitatea românilor. Politica sa matrimonială în privința urmașilor săi demonstrează cu prisosință aspirațiile sale și spre Moldova, iar atenția dată Transilvaniei, unde și‑a achiziționat proprietăți și a ctitorit este și ea edificatoare. El gândea românește, ca și contemporanii săi, Cantacuzino stolnicul, ori Dimitrie Cantemir. Dar învățătoare este și activitatea sa strălucită pe plan extern. Serviciile sale de cancelarie și relații externe, inclusiv translatorii, trimișii și emisarii săi dincolo de hotare, corespondența sa diplomatică, dezvăluie o dominantă a domniei sale, dar și o viziune a domnitorului asupra drumului ce trebuia urmat și a nădejdiilor sale. Este însă și o învățătură transmisă dincolo de veac a însemnătății pentru orice stat a politicii din afară. Sfânt și domnitor, Constantin Brâncoveanu continuă a fi cu noi, a ne sfătui și a ne dojeni, a ne da învățăturile sale, a ne îndruma pe drumurile atât de grele pe care ne‑a dus cursul istoriei noastre, a ne îndemna sa nu uitam ceea ce suntem și mai ales ceea ce datorăm neamului nostru și nici a uita vreodată neînfricata jertfă a acestui domnitor și a fiilor săi, subliniază Academicianul Prof. Univ. Dr. Dan Berindei, în studiul său. 

Pret: 18.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Carti scrise de acelasi autor

    • Ce altceva decât păcatele noastre, egoismul nostru, patimile care ne tulbură inima, abaterile morale? Acestea ne iau pacea şi ne umplu inima cu amărăciune. Acestea ne despart nu doar de Hristos, ci şi de persoanele cele mai dragi nouă. Acestea udă şi faţa pământului cu râuri de sânge omenesc. Acestea nasc neliniştea şi frica, care aduc îngrijorare continuă nu doar indivizilor, ci popoarelor şi omenirii întregi. Aşadar, este nedrept să considerăm urarea de pocăinţă ca inactuală şi în afara realităţii.

      Pocăinţa ne aduce lângă Hristos. Nu prin îndemnul „pocăiţi-vă” Şi-a început Iisus propovăduirea? Şi Înaintemergătorul Lui, Ioan, care avea misiunea exclusivă de a netezi drumul înainte de venirea lui Hristos şi de a-i pregăti pe oameni să-L primească, n-a propovăduit botezul pocăinţei şi spovedania? Aşadar, îndemnul „pocăiţi-vă” făcut şi de Ioan, şi de Domnul nostru are legătură cu chemarea Domnului de a merge la El, ca să ne odihnească. Prin urmare, urarea de pocăinţă se identifică cu totul cu urarea de bucurie, odihnă şi fericire. Aşa este. Nu vezi că îndemnul „pocăiţi-vă” al Domnului şi al Sfântului Ioan Botezătorul este în strânsă legătură cu Împărăţia cerurilor? Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor. Şi unde altundeva se află adevărata pace, bucurie şi fericire, dacă nu în ceruri? Ce altceva decât pocăinţa ne poate conduce la dobândirea bunătăţilor Împărăţiei cerurilor, care au valoare incalculabilă şi veşnică?

Pocaiti-va - Lipsa autor
5.40 LEI
  Cumpara
    • Sfântul Gherman de Alaska (1756-1836) a fost unul din marii isihaști și misionari ai Bisericii. Din fragedă vârstă fiind înzestrat cu înțelepciune dumnezeiască, s-a nevoit vreme de șaisprezece ani în faimoasa Mănăstire Valaam de pe Lacul Ladoga. De acolo a pornit, cu binecuvântarea Starețului Nazarie, să-l propovăduiască pe Hristos în îndepărtata Alaska, care în acele vremuri aparținea Rusiei.
      În cei patruzeci de ani petrecuți aici Sfântul Gherman s-a arătat a fi luminătorul și apostolul triburilor aleute păgâne, ridicându-se nepărtinitor împotriva abuzurilor guvernatorilor ruși care le asupreau cumplit pentru interesele lor financiare. Pentru jertfelnicia lui mai presus de fire și pentru marea sa smerenie, Dumnezeu i-a dăruit daruri precum străvederea și săvârșirea de minuni care i-au întărit pe aleuți pe calea cea strâmtă a Adevărului.
      La optzeci și unu de ani, Cuviosul a plecat din această viață, chipul său scăldat de lumina dumnezeiască și buna-mireasmă care i-au însoțit adormirea vădindu-i marea sfințenie.
      La proslăvirea lui, săvârșită în anul 1970, a contribuit și Arhiepiscopul Ioan Maximovici, iar ucenicul acestuia, Ieromonahul Serafim Rose, a întemeiat prima mănăstire misionară închinată Sfântului Gherman în pustia Platina, California. Astăzi moaștele Cuviosului Gherman odihnesc în Catedrala Învierii din Insula Kodiak, fiind socotit primul sfânt al Bisericii Ortodoxe Americane.
watch series