Gândurile, starea lăuntrică, dorințele ne ocârmuiesc viața. Așa cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, așa ne este și viața. Dacă avem gânduri de pace, liniște, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăție, atunci și întru noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, care răzbate din noi – căci gândurile ne sunt pline de pace, liniște, dragoste și bunătate. Dacă purtăm întru noi gânduri rele, diavolești, atunci și pacea noastră lăuntrică se nimicește.

Sfinții Părinți spun despre gânduri: „Orice gând care năruiește pacea și gândurile ce nu ne dau pace, acestea toate de la diavol sunt, și trebuie să le îndepărtăm și să nu le primim.” Trebuie să ne ostenim pentru binele nostru, ca să se întărească în noi pacea, bucuria, dragostea cea Dumnezeiască. Părintele nostru cel Ceresc voiește ca fiii Săi să aibă trăsăturile Lui Dumnezeiești: vrea să fim cu toții plini de dragoste, pace, mângâiere, bucurie, adevăr, virtute.

Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița

Cartea de faţă, intitulată modest „Cuvinte puţine oarecare din ceale multe, ale celor întru sfinţi părinţilor noştri Vasilie celui Mare şi Grigorie Cuvântătoriului de Dumnezeu,” a fost alcătuită de Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ungrovlahiei (1765–1834), ca o anthologie a prieteniei celor doi mari Sfinţi Părinţi ai veacului al patrulea, precum mărturiseşte tipograful Pafnutie în prefaţa intitulată „Cătră cititoriul”: „Mitropolitul Grigorie, fiindcă marele Vasilie au fost ca un suflet în dooă trupuri cu Bogoslovul Grigorie, tălmăcind câteva Cuvinte, Epistolii, Stihuri de ale Bo¬goslovului Grigorie, le-au unit cu ale marelui Vasilie, ca să se cunoască că precum în viiaţă au fost iubiţi şi uniţi, aşa şi în Cartea aceasta să fie uniţi”. Grigorie Dascălul (proslăvit între sfinţi în anul 2006), este unul dintre vestiţii traducători ai scrierilor patristice din obştea Stareţului Paisie de la Neamţ. Numele lui Grigorie este legat de un alt mare traducător nemţean, Gherontie, care i-a fost şi duhovnic, şi cu care a tradus mai multe scrieri patristice. După moartea duhovnicului şi împreună-truditorului său, Grigorie, ajuns Mitropolit al Ungrovlahiei (1823-1834), va continua nevoinţa tălmăcirii şi tipăririi scrierilor patristice, reuşind să tipărească şi câteva manuscrise ale altor traducători nemţeni.

Anthologia Mitropolitului Grigorie, publicată în 1826 la Bucureşti, la trei ani după urcarea sa în scaunul Ungrovlahiei, nu este însă nici mică, şi nici neînsemnată în ce priveşte conţinutul. În cele 379 de pagini format mare (21x30,5 cm) ea adună câteva dintre cele mai reprezentative scrieri ale Sfântului Vasilie (cele nouă „Omilii la Exaimeron”, împreună cu cele două omilii „Despre Facerea Omului” şi cea „Despre Rai”; două lucrări ascetice, „Aşăzământuri călugăreşti” şi „Epistola către Hilon”; apoi încă optsprezece Omilii dintre cele mai cunoscute; la care se adaugă şase Omilii, optsprezece Epistole şi opt Poeme ale Sfântului Grigorie al Nazianzului. Cu excepţia „Omiliilor la Exaimeron”, a celor două omilii „Despre Facerea Omului” şi a celei „Despre Rai” (pe care doar le-a diorthosit), toate scrierile sânt traduse de Mitropolitul Grigorie Dascălul.

(lipsa text)

Ce este credinta Crestina?

Credinta Crestina este invatatura lui Hristos despre cele mai insemnate taine ale fiintei si ale vietii, invatatura pe care oamenii o pot primi numai prin credinta in El, si nu prin propriile stradanii.

Cuprins: 

TÂLCUIRE LA FACERE 
TÂLCUIRE LA CELE ZECE PORUNCI 
TÂLCUIRE LA TATĂL NOSTRU 
TÂLCUIRE LA FERICIRI 
TÂLCUIRE LA ZILELE SĂPTĂMÂNII 
TÂLCUIRE LA LUNILE ANULUI 
INIMA ÎN MARELE POST 
TÂLCUIRE LA SIMBOLUL CREDINȚEI

Sfântul Nicolae Velimirovici este, fără putință de tăgadă, unul din marii scriitori bisericești ortodocși din veacul al XX-lea, de o mare prolificitate, lucru ce a făcut să fie socotit, pe bună dreptate, „Noul Gură-de-Aur al zilelor noastre... și dascăl sobornicesc al Bisericii.”1 Potrivit cuvintelor unui alt mare teolog și părinte duhovnicesc sârb, Arhimandritul Iustin Popovici, „el cugetă întru rugăciune, el filosofează întru rugăciune. Poți simți că, printr-însul, grăiesc sufletele purtătoare de lumină ale marilor nevoitori ortodocși, și mai ales minunatul suflet al Sfântului Simeon Noul Cuvântător-de-Dumnezeu. El îl află pe Dumnezeu întru rugăciune, și simte întreaga zidire. În rugăciunea sa, tuturor se face părtaș.” În chip paradoxal, însă, abia în ultimele decenii publicul român a început să cunoască marea parte a scrierilor sale (chiar dacă, cu niște excepții notabile, adesea prin intermediul unor traduceri la mâna a doua, din engleză sau franceză, și de o calitate mai îndoielnică).

…să nu zicem că înfrânarea, despre care Scriptura spune: „Și chiar acesta e [semnul] înțelepciunii, să știi de la cine vine darul acesta” (Înțelepciunea lui Solomon 8, 21), o posedă chiar și cei care, înfrânându-se, fie slujesc eresurilor, fie biruiesc patimile acestea mărunte pentru a împlini alte [patimi], de a căror măreție sunt biruiți. Căci înfrânarea cea adevărată, venită de sus, nu caută să înlăture unele rele prin alte rele, ci să vindece toate cele rele prin cele bune. Ca să fiu mai succint, [iată] lucrarea ei: pe scurt, îndatorirea înfrânării este să vegheze la îndreptarea și vindecarea tuturor desfătărilor poftei ce se împotrivesc desfătării înțelepciunii. De aceea, cei care reduc [rolul înfrânării] doar la stăvilirea plăcerilor trupului, fără îndoială că o socotesc mult prea limitată.

Fericitul Augustin

Clopotele pline de veselie începeau să bată, trimiţând mesajul armonic. Băteau, băteau agale. Trezeau zidirea adormită şi chemau pe cele cereşti şi pe cele pământeşti să se unească în sfinţitul şi luminosul locaş al bisericii ca să asculte şi să vadă unde S-a născut Hristos. Băteau clopotele în Lefkohori, iar sunetele alergau repede, în valuri, să cheme şi celelalte sate din împrejurimi, care şi ele la rândul lor binevoiau a răspunde cu aceleaşi dangăte de sărbătoare.

Era mare sărbătoare în noaptea aceasta pe pământ. De aceea şi cerul, vrând să ia parte la bucuria lui, a dat tot ce a fost mai bun. Mii de stele lucitoare licăreau pe boltă cu mândrie, odată o stea a fost cea care le-a arătat calea magilor înţelepţi. Oare ai mai îndrăzni să stai într-o noapte ca aceasta în pat şi să nu zbori ca o pasăre uşoară, să alergi precum păstorii cei simpli, să vezi şi să te închini dumnezeiescului prunc înfăşat, culcat în iesle?

Biserica este chemată să acorde o atenție deosebită familiei creștine și să apare valoarea familiei ca viață binecuvântată de Dumnezeu cu scopul dobândirii mântuirii și vieții veșnice. De aceea noi trebuie să apărăm și să cultivăm sfințenia căsătoriei, solidaritatea în familie și între familii și să le privim ca daruri de la Dumnezeu pe care trebuie să le prețuim.

Sfânta Biserică Ortodoxă ne-a învăţat, prin slă­viţii Apostoli, prin Sfintele Scripturi şi învăţătura Sfinţilor noştri Părinţi că este nevoie să mărtu­risim şi apărăm Credinţa Ortodoxă, căci va veni vremea când oamenii „de la adevăr auzul îşi vor întoarce, iar la basme se vor pleca” (2 Tim. 4, 4). Avem sarcina de a păstra comoara Ortodoxiei aşa cum am primit-o de la Hristos; căci apostolul Ioan ne porunceşte, zicând: „Deci ce aţi auzit dintru început, întru voi să rămâie. Şi de va rămânea întru voi ce aţi auzit dintru început, şi voi în Fiul şi în Tatăl veţi rămânea".

Apărarea Ortodoxiei împotriva învăţăturilor şi înnoirilor papis-tăşeşti este înfăţişată în vieţile a trei sfinţi episcopi: Fotie cel Mare, Grigorie Palama şi Marcu Evghenicul. Aceşti bărbaţi, socotiţi a fi cei mai învăţaţi oameni ai vremii lor, şi-au afierosit viaţa pentru păstrarea adevăratei credinţe a lui Hristos. Datorită nevoinţelor lor şi mărturisirii adevărului, ei au ajuns a fi cunoscuţi drept „stâlpii Ortodoxiei” ce stau împotrivă ori­că­rui compromis în curata credinţă a lui Hristos.

Mărturisirea şi apărarea credinţei ortodoxe în­seam­nă dragoste faţă de adevăr şi dragoste faţă de Biserică, Trupul lui Hristos. Păzirea Ortodoxiei nu este o trudă încredinţată doar clerului, ci tuturor creştinilor ortodocşi. Cartea este de­dicată apărătorilor sau „stâlpilor” Ortodoxiei, Sfinţii Fotie, Grigorie şi Marcu, care prin viaţa şi minunile lor au mărturisit fiecare: „Păzit-a sufle­tul meu mărturiile Tale, şi le-a iubit foarte” (Ps. 118, 167). Fie ca vieţile lor să insufle cititorului o dreaptă înţelegere a Ortodoxiei în planul dum­nezeiesc.

În contextul crizei economice mondiale, care se fundamentează pe criza spirituală, omul este înclinat spre dorința de câștig, având sentimentul nemulțumirii față de ceea ce are deja. În prezenta lucrare sunt reliefate dedesubturile patimii lăcomiei de averi, în vederea detașării de aceasta. De asemenea, prin indicațiile prezentate, lucrarea poate veni în ajutorul slujitorilor Bisericii în ceea ce privește activitatea lor pastorală și social-filantropică.

De unde voi începe a plînge faptele vieţii mele celei ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tînguiri de acum? Ci ca un milostiv, dă-mi iertare greşelilor.

Alunecările mele cele de voie, şi cele fără de voie Mîntuitorule, cele vădite, şi cele ascunse, cele ştiute şi cele neştiute, toate iertîndu- le ca un Dumnezeu, milostiveşte-te, şi mă mîntuieşte.