Stalpii ortodoxiei. Sfantul Fotie cel Mare, Sfantul Marcu Evghenicul, Sfantul Grigorie Palama

Format: 17x24 cm
ISBN: 978-973-8926-70-7
Status: momentan indisponibil

Stalpii ortodoxiei. Sfantul Fotie cel Mare, Sfantul Marcu Evghenicul, Sfantul Grigorie Palama

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Egumenita
Numar de pagini: 536

Sfânta Biserică Ortodoxă ne-a învăţat, prin slă­viţii Apostoli, prin Sfintele Scripturi şi învăţătura Sfinţilor noştri Părinţi că este nevoie să mărtu­risim şi apărăm Credinţa Ortodoxă, căci va veni vremea când oamenii „de la adevăr auzul îşi vor întoarce, iar la basme se vor pleca” (2 Tim. 4, 4). Avem sarcina de a păstra comoara Ortodoxiei aşa cum am primit-o de la Hristos; căci apostolul Ioan ne porunceşte, zicând: „Deci ce aţi auzit dintru început, întru voi să rămâie. Şi de va rămânea întru voi ce aţi auzit dintru început, şi voi în Fiul şi în Tatăl veţi rămânea".

Apărarea Ortodoxiei împotriva învăţăturilor şi înnoirilor papis-tăşeşti este înfăţişată în vieţile a trei sfinţi episcopi: Fotie cel Mare, Grigorie Palama şi Marcu Evghenicul. Aceşti bărbaţi, socotiţi a fi cei mai învăţaţi oameni ai vremii lor, şi-au afierosit viaţa pentru păstrarea adevăratei credinţe a lui Hristos. Datorită nevoinţelor lor şi mărturisirii adevărului, ei au ajuns a fi cunoscuţi drept „stâlpii Ortodoxiei” ce stau împotrivă ori­că­rui compromis în curata credinţă a lui Hristos.

Mărturisirea şi apărarea credinţei ortodoxe în­seam­nă dragoste faţă de adevăr şi dragoste faţă de Biserică, Trupul lui Hristos. Păzirea Ortodoxiei nu este o trudă încredinţată doar clerului, ci tuturor creştinilor ortodocşi. Cartea este de­dicată apărătorilor sau „stâlpilor” Ortodoxiei, Sfinţii Fotie, Grigorie şi Marcu, care prin viaţa şi minunile lor au mărturisit fiecare: „Păzit-a sufle­tul meu mărturiile Tale, şi le-a iubit foarte” (Ps. 118, 167). Fie ca vieţile lor să insufle cititorului o dreaptă înţelegere a Ortodoxiei în planul dum­nezeiesc.

Pret: 30.60 LEI   
Momentan indisponibil


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Carti scrise de acelasi autor

    • Cuviosul Gheorghe din Zadonsk – vestitul zăvorât contemporan al Sfântului Serafim din Sarov – şi scrierile sale nu pot avea o prezentare mai bună decât mărturia Sfântului Ignatie Briancianinov: „Iată un scriitor duhovnicesc ce i‑a lăsat cu mult în urmă pe toţi ceilalţi scriitori duhovniceşti din vremea noastră. Boier, ostaş, a lăsat armele materiale ca să intre în arena luptei duhovniceşti, a petrecut în zăvorâre şaptesprezece ani şi s‑a săvârşit din această viaţă la vârsta de patruzeci şi şapte de ani, înlocuind mulţimea anilor prin sporirea duhovnicească. Din condeiul lui curg râuri de har... Scrierile sale au ajuns una dintre cărţile mele de căpătâi... Ele au acelaşi duh şi aceeaşi îndreptare ca scrierile Sfântului Tihon din Zadonsk. Îmi îngădui să spun că au acelaşi duh şi ca păcătoasele mele scrieri... Au mare preţ duhovnicesc, căci au fost scrise cu harul lui Dumnezeu.”
      „Scrise cu harul lui Dumnezeu”, aşa cum afirma fără umbră de îndoială însuşi Sfântul Ignatie Briancianinov, cuvintele marelui zăvorât din Zadonsk au puterea de a le aduce acelora care le primesc cu credinţă sănătatea duhovnicească, înţelegerea dreaptă a lucrurilor care se întâmplă în viaţa lor şi tăria de a urma calea care duce în veşnicia cea fericită.

      Ediția de față reproduce lucrarea "Despre căile mântuirii" de Cuviosul Gheorghe din Zadonsk, apărută la Editura Sophia în 2014.

    • Myrrha Lot‑Borodine (1882‑1954) – medievistă de renume, doctor în litere, cu teză de doctorat în literatura medievală și specialistă în teologia patristică ortodoxă, soția marelui medievist francez Ferdinand Lot – își caracteriza astfel propriul itinerar spiritual: „Nu doar erudită sau istorică, nici doar filosofică sau teologică, opera care‑mi poartă numele este în esență experiența unui suflet înflăcărat în căutarea Adevărului.”

      Roadele acestui itinerar sunt cunoașterea aprofundată a scrie­rilor Părinților răsăriteni și a marilor mistici ai Ortodoxiei, și ­valorificarea acestei Tradiții, pe care s‑a străduit s‑o facă cunoscută teologilor apuseni.


      „Excepționala valoare a operei sale constă în faptul că nu s‑a concentrat pur și simplu pe o cercetare savantă, ci a regăsit expresia vie a misticii bizantine și a știut să o transmită mai departe. Astăzi, când credința atâtor creștini este șovăielnică, scrierile Myrrhei Lot‑Borodine, prin faptul că unesc trăirea duhovnicească cu rigoarea intelectuală, te fac parcă să atingi realitatea suverană a misterului teandric și risipesc îndoielile și penumbrele. Întreaga sa operă se mișcă în sfera sacrului – dar nu a oricărui fel de sacru, ci este vorba de transfigurarea firii omenești de către energiile divine, prin lucrarea îndumnezeitoare a Duhului Sfânt.”

      Jean Danielou

watch series