Biserica este chemată să acorde o atenție deosebită familiei creștine și să apare valoarea familiei ca viață binecuvântată de Dumnezeu cu scopul dobândirii mântuirii și vieții veșnice. De aceea noi trebuie să apărăm și să cultivăm sfințenia căsătoriei, solidaritatea în familie și între familii și să le privim ca daruri de la Dumnezeu pe care trebuie să le prețuim.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a declarat anul 2015 drept An omagial al misiunii manastirii  si parohiei azi si An comemorativ al Sfantului Ioan Gura de Aur si al marilor pastori de suflete din eparhii, in vederea cercetarii, cunoasterii si pretuirii exemplelor de monahi si preoti de mir care au stralucit prin virtutile lor in manastiri si in parohii. In acest sens, in Arhiepiscopia Bucurestilor s-a desfasurat un amplu proces de cercetare si prezentare a vietii si faptelor duhovnicesti, mai intai a monahilor, concretizat in primul volum intitulat Chipuri de lumina, dedicat monahilor renumiti din trecutul Arhiepiscopiei Bucurestilor, respectiv in cel de-al doilea volum, inchinat preotilor de mir care, in cuprinsul Arhiepiscopiei Bucurestilor, au ramas in constiinta comunitatilor pastorite ca modele vii, exemple de jertfelnicie, de lucrare misionara neintrerupta si de indelunga-rabdare in fata diverselor provocari si suferinte la care au fost supusi in timpul  vietii. [...]

Avand constiinta ca preotii de mir evocati in aceasta carte reprezinta numai o mica parte din trecutul lucrarii misionare a Bisericii, ii cinstim cu recunostinta  pe toti cei care, prin misiunea infaptuita, au stralucit ca adevarate chipuri de lumina in bisericile din Arhiepiscopia Bucurestilor.

Învățăturile patristice ne pot ajuta în demersurile noastre de a fortifica puterea curajului nostru și de a stabili măsura prudenței, astfel încât ambele virtuţi să fie cu adevărat desăvârşite. În contextul actual, dominat de  laşitate, îndrăzneală neîntemeiată și lipsa unei gândiri raţionale şi coerente, textele Sfinților Părinţi ne îndeamnă să adoptăm calea vieţuirii creştine: responsabilă, curajoasă, lucidă, dar, în același timp, guvernată de prudenţă. Toate aceste virtuţi, la rândul lor, creează contextul necesar pentru dobândirea celei mai de preţ calități umane dintre toate: înţelepciunea. Însă, pentru a ajunge aici, este nevoie atât de un curaj înțelept, cât şi de o prudenţă bine întemeiată.

Preot dr. Adrian Agachi

Oferind — prin tipăriturile sale, dar şi prin predicile slujitorilor ei — o largă circulaţie ideii unităţii româneşti, o unitate de origine, de limbă şi de credinţă având o contribuţie determinantă în procesul creării limbii literare şi apărând cu tenacitate unitatea de credință a românilor, Biserica Ortodoxă a consolidat şi întreţinut unitatea spirituală a neamului „răsfirat” în „ţări” diferite, temeiul viitoarei sale unităţi politice.

Dificultatea omului modern constă în primul rând în lipsa de discernământ şi de ascultare a poruncilor lui Dumnezeu. Pe de o parte, o viaţă întreagă trăită sub semnul păcatului arată un discernământ slăbit, o rea întrebuinţare a libertăţii cu care omul a fost înzestrat, dar şi confirmă că, prin voinţă proprie, a refuzat să dea ascultare poruncilor dumnezeieşti cuprinse în Sfintele Evanghelii.

Însă, de vreme ce Dumnezeu este bun şi iubitor de oameni şi aşteaptă nu căderea sufletească, ci ridicarea sau pocăinţa şi, implicit, dorinţa păcătosului de a fi iertat şi reprimit ca fiu al Său, astfel, libertatea rău întrebuinţată poate să se transforme într-un izvor de lucrare a faptelor bune spre dobândirea vieţii veşnice fericite.

Preot Dr. Adrian Agachi

Era o vreme când locuiam în pălăria bunicului meu unde nu era niciodată prea devreme sau prea târziu și uneori soarele răsărea de mai multe ori într-o zi. Era mama, fantasticii mei bunici, soare și sărbătoare fără sfârșit. Timpul nu trecea prin fața casei mele, oamenii chiar știau să vorbească unii cu alții, îmblânzeam fluturi și păsări, gustam din iubire și mă ascundeam în contrabasul bunicii când voiam să nu mă găsească nimeni...

Tema cărÈ›ii de faÈ›ă este actuală È™i provocatoare. Actuală, pentru că, zi de zi, nedreptăÈ›im sau suntem nedreptăÈ›iÈ›i. Provocatoare, pentru că ne poartă în inima creÈ™tinismului, acolo unde răsună porunca: IubiÈ›i pe vrăjmaÈ™ii voÈ™tri (Mt. 5, 44). Astfel, omul se situează mereu între doi poli: pe de-o parte, instinctul dreptăÈ›ii, sădit în sufletul său, îl face să revendice instaurarea dreptăÈ›ii ori de câte ori aceasta e încălcată, iar, pe de altă parte, porunca de a-È™i iubi vrăjmaÈ™ii îi cere să-È™i depăÈ™ească firea, să-È™i răstignească eul, să nu-È™i facă dreptate. Pare o contradicÈ›ie. Arhimandritul Vasilios Bacoianis ne propune un itinerariu interesant, uÈ™or de parcurs, presărat cu pilde pline de tâlc È™i cuvinte ale SfinÈ›ilor PărinÈ›i, prin care să dezlegăm acest paradox È™i să putem discerne când È™i în ce fel să căutăm dreptatea pentru noi înÈ™ine È™i pentru ceilalÈ›i.

(Traducere din limba greacă de Pr. Victor Manolache )

Omul are posibilitatea sa se faca placut lui Dumnezeu in orice conditii. Totusi, frumusetea si linistea naturii din Sfantul Munte, care s-a sfintit prin asceza si slujbele atator chipuri sfinte de-a lungul secolelor, constituie un factor deosebit de ajutator pentru pocainta si sporire duhovniceasca. Parintele Fotie prin natura il vedea pe Creatorul ei. De multe ori urca pe jos in varful Athonului, pentru a se ruga şi a-L adora pe Dumnezeu. Acolo, la inaltimea de 2.035 metri, din evlavia aghioritilor s-au inaltat doua locuri de inchinaciune. Acestea sunt mica biserica a Schimbarii la Fata a Mantuitorului si uriasa Cruce de fier, care este vizibilă din unele puncte indepartate ale Golfului Aigaleo. Aceste doua locuri de inchinaciune ne amintesc nu doar de doua evenimente importante din viata Domnului, dar si de faptul ca preschimbarea omului presupune ridicarea Crucii nevointelor si ascultarea de poruncile lui Hristos.

Parintele Fotie traia unirea tainica a Taborului si Golgotei, a slavei taborice si jertfei de pe Cruce. Aceasta traire era incununata in timpul savarsirii Sfintei Liturghii si a participarii tainice la Crucea si slava Imparatiei lui Dumnezeu. La coborarea de pe varful Athonului, parintele Fotie se odihnea la locul de inchinaciune „Maica Domnului” (la inaltimea de aproximativ 1.500 de metri), unde si primea si simtea binecuvantarea Ocrotitoarei Sfantului Munte si
Maicii lui Hristos.

Urmandu-L pe Mantuitorul in rugaciunea Sa pentru om, Sfantul Efrem a imbratisat toate vointele omenesti, din toate veacurile, asumandu-si consecintele libertatii fiecaruia si socotind drept ale sale faptele noastre ale tuturor.  Este cu totul peste puterea noastra de inchipuire sa intelegem ce inseamna acest lucru.  Noi suntem doar „beneficiarii” dragostei Sfantului Efrem si cunoastem doar ca este multmilostiv si grabnic folositor, ajutand si celor care nici macar nu il cunosc.  Suntem prea mici sufleteste pentru a pricepe deplinatatea rugaciunilor Sfantului Efrem pentru noi, de aceea el s-a aratat si se arata adeseori, graind pe limba fiecaruia si la masura de intelegere a fiecaruia.  Iar acest fapt este un dar negrait de mare ce ni se face, deoarece prin fapta si cuvant el ne arata ca e ucenic adevarat al Mantuitorului Hristos si are neincetat privirea indreptata asupra noastra, imbratisand intreaga noastra viata.  Cunoscandu-ne toate tainele si cugetul launtric, Sfantul Efrem le cuprinde cu negraita sa delicatete si smerenie, asa precum a invatat de la Domnul Iisus.

Viata contemplativa nu este opusa vietii practice, ci reprezinta culminarea acesteia, fiindca in ea actio si contemplatio sunt unite.  Prin echivalarea vietii contemplative, considerata in mod traditional drept cea mai pura si inalta forma de vietuire filosofica si crestina, cu viata de preot/episcop, avva Iulian Pomerius se dovedeste a fi un scriitor bisericesc aparte, un scriitor preocupat de oamenii Bisericii; iar prin echivalarea vietii de episcop cu cea contemplativa, el ofera episcopului acea auctoritas morala a vietii contemplative.  Desi aspectele vietii contemplative pe care el le enumara la mijlocul capitolului XXV - grija fata de saraci, invatarea credinciosilor, practica filantropiei - au fost considerate inaintea lui, dar si ulterior, drept cele mai caracteristici fapte ale vietii active, Pomerius le-a transformat insa in manifestari ale vietii contemplative, fiindca el defineste cele doua versiuni ale conversatio crestine nu dupa fapte, ci dupa orientare, dupa dispozitia mintii.