Parintele Fotie (1933-2013)

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-550-305-2
Status: in stoc

Parintele Fotie (1933-2013)

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Egumenita
Numar de pagini: 128

Omul are posibilitatea sa se faca placut lui Dumnezeu in orice conditii. Totusi, frumusetea si linistea naturii din Sfantul Munte, care s-a sfintit prin asceza si slujbele atator chipuri sfinte de-a lungul secolelor, constituie un factor deosebit de ajutator pentru pocainta si sporire duhovniceasca. Parintele Fotie prin natura il vedea pe Creatorul ei. De multe ori urca pe jos in varful Athonului, pentru a se ruga şi a-L adora pe Dumnezeu. Acolo, la inaltimea de 2.035 metri, din evlavia aghioritilor s-au inaltat doua locuri de inchinaciune. Acestea sunt mica biserica a Schimbarii la Fata a Mantuitorului si uriasa Cruce de fier, care este vizibilă din unele puncte indepartate ale Golfului Aigaleo. Aceste doua locuri de inchinaciune ne amintesc nu doar de doua evenimente importante din viata Domnului, dar si de faptul ca preschimbarea omului presupune ridicarea Crucii nevointelor si ascultarea de poruncile lui Hristos.

Parintele Fotie traia unirea tainica a Taborului si Golgotei, a slavei taborice si jertfei de pe Cruce. Aceasta traire era incununata in timpul savarsirii Sfintei Liturghii si a participarii tainice la Crucea si slava Imparatiei lui Dumnezeu. La coborarea de pe varful Athonului, parintele Fotie se odihnea la locul de inchinaciune „Maica Domnului” (la inaltimea de aproximativ 1.500 de metri), unde si primea si simtea binecuvantarea Ocrotitoarei Sfantului Munte si
Maicii lui Hristos.

Pret: 5.40 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



Cod de verificare:
  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • Dacă noi, la nivel personal sau comun, nu vom învăţa să trăim duhovniceşte din revelaţiile tainice care ne sunt oferite permanent în Liturghie, ci vom rămâne numai la nivelul de trăire sufletesc, însăşi Liturghia va fi pentru noi neînţeleasă, în mare parte. Adesea ni se pare că „duhovnicesc” înseamnă o stare sufletească extrem de înaltă, sublimă şi apropiată de Dumnezeu. În realitate, din lectura rugăciunilor şi din analiza icoanelor sfinţilor, vedem cu claritate că există o ruptură între aceste două sfere. Există o limită între nivelul sufletesc şi un cu totul alt nivel, cel al duhului, unde Dumnezeu lucrează într-un cu totul alt mod.

      Bineînţeles, tot ceea ce se întâmplă în om se reflectă de asemenea şi în sfera sa sufletească, şi în cea trupească. Ceea ce se întâmplă în duh, nu reprezintă ceva sufletesc, oricât de înalt ar fi, ci este împărtăşire de ceva care depăşeşte caracterul creat. Din acest punct de vedere, experienţa ascetică, aşa cum o înţelege Ortodoxia, comportă un caracter specific. 

      Liturghia ca stăpânire a lui Dumnezeu asupra acestei lumi prin noi trebuie să continue în afara bisericii. Împărtăşiţi fiind, intrăm în lume îmbrăcaţi cu puterea lui Hristos, pentru ca să smulgem lumea aceasta din mâinile stăpânitorului acestei lumi, pentru a aduce lumea aceasta în dar şi jertfă şi prinos lui Hristos; pentru ca lumea aceasta să iasă din categoria timpului şi să intre în categoria veşniciei. Liturghia este neterminată. Noi ieşim din biserică cu pace, pentru a continua Taina Liturghiei în afara bisericii, sfinţind tot ceea ce constituie lumea noastră şi făcând-o parte a Împărăţiei cerurilor. 

    • Se întâmplă deseori în viaţa noastră să vedem păcatul prin două lentile total diferite. Înainte de a-l săvârşi îl vedem prin lentila nesimţirii, astfel încât considerăm păcatul ceva absolut firesc. Însă după săvârşirea lui, îl vedem pe acesta prin lentila deznădejdii, care-l măreşte şi ne conduce la convingerea că nu-i posibil să primim iertare de la Dumnezeu. Astfel, deznădăjduim pentru mântuirea noastră.

      Însă Hristos ne descoperă o cale sigură prin care putem primi iertarea păcatelor noastre, oricât de mari ar fi ele: Să-i iertăm din toată inima şi să-i iubim pe cei care ne-au nedreptăţit în vreun fel.

      Iubirea este culmea virtuţilor. Aceasta L-a adus pe Dumnezeu pe pământ şi tot aceasta L-a înălţat pe Cruce. Chiar Hristos ne spune: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi… Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv. Aşadar iubirea noastră este adevărată doar atunci când imită iubirea lui Dumnezeu şi se oferă tuturor, fără deosebire. Nu-i posibil să spunem că avem iubire şi să nu-i iubim pe toţi, adică şi pe cei care ne nedreptăţesc sau uneltesc împotriva noastră, pe vrăjmaşii noştri. Tocmai în acest punct se va vedea dacă avem iubire adevărată.

watch series