Odata cu primirea sfantului botez, Pantelimon a dobandit de la Dumnezeu darul de a vindeca bolile, chiar si pe cele incurabile, precum si darul de a alina suferintele trupesti si sufletesti ale oamenilor.  Pentru toate vindecarile pe care le facea, el nu accepta nici un fel de plata, ba mai mult, dupa moartea tatalui, toata averea sa a impartit-o saracilor.  Aceste fapte ale sale i-au adus numele de doctor fara de arginti.

Cateheza este o lectie de religie pe care dascalul o expune sistematic elevilor sai.  Deseori ea se prezinta ca un dialog, fie din dorinta elevilor de a invata mai mult si mai deslusit, fie din aceea a dascalului de a controla si completa cunostintele elevilor.

In fapt, toata invatatura Mantuitorului Iisus, cuprinsa in cele patru Evanghelii, e o suita de cateheze.  De aceea El Se numea si era numit Invatatorul, iar cei ce-L ascultau se numeau si erau numiti invatacei, adica ucenici, elevi.  Numarul ucenicilor depasea cu mult pe al celor doisprezece, dar acestia au fost primii si cei mai apropiati beneficiari ai catehezelor rostite de Domnul.

Colecţie de cuvinte duhovnicesti şi sfaturi referitoare la viaţa interioară, la bunul mers al despătimirii, la buna înţelegere a celor sfinte.

Din cuprins:
Sfaturi pentru viata duhovniceasca a calugarilor.

(lipsa text)

(lipsa text)

Preotul trebuie sa ia aminte de sine si de toata turma, ceea ce inseamna ca el trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de viata sa personala, iar in al doilea rand sa-si indeplineasca menirea de a conduce turma spre mantuire, deci sa se ingrijeasca de activitatea sa externa. Sf. Apostol Pavel aseaza aici in primul rand datoria preotului de a lua aminte la sine, nu numai pentru a-i atrage acestuia atentia asupra celei mai insemnate datorii fata de propria sa persoana, mantuirea sufletului sau, ci mai ales pentru faptul ca pastorul sufletesc inainte de toate trebuie sa fie posesorul unei vieti pline de sfintenie si curatenie, din care sa izvorasca pentru pastoritii sai roadele apostoliei sale, iar dupa aceea, prin viata sa, trebuie sa fie pentru acestia un exemplu viu, vrednic de urmat si nu o pricina de sminteala.

„Discernământul celor desăvârşiţi este cunoaşterea pe care o au în ei din iluminare dumnezeiască, care prin lumina ei are puterea de a lumina pe deplin cele întunecate care există în ceilalţi. Sau, cu alte cuvinte, este în general recunoscută şi se numeşte discernământ, cunoaşterea şi înţelegerea fără greşeală a voii lui Dumnezeu în orice vreme şi orice loc şi orice împrejurare, care se pare că există doar în cei curaţi la inimă, la trup şi la gură” (Sfântul Ioan Scărarul,  Cuvânt despre discernământ).

Discernământul, care constituie obiectul acestei cărţi, este condiţia de bază a judecării corecte în orice problemă, şi cu atât mai mult este necesar pentru a da un răspuns corect în problemele duhovniceşti. Pentru dobândirea şi cultivarea discernământului duhovnicesc, de mare ajutor este studierea vieţilor şi învăţăturilor Părinţilor şi Sfinţilor Bisericii noastre, fiindcă din acestea învăţăm că Părinţii abordau cu discernământ diferite cazuri şi probleme ale vieţii duhovniceşti. Pentru a-i ajuta pe creştinii interesaţi, scriitorul a adunat în această carte foarte multe întâmplări care lămuresc corecta abordare a diferitelor chestiuni duhovniceşti.

Fie ca această carte să se dovedească un ajutor lămuritor şi folositor pentru toţi cei care se ocupă cu călăuzirea duhovnicească a semenilor lor, precum duhovnicii, părinţii, dascălii etc.

În Sinaxarele Bisericilor Ortodoxe din Grecia şi Rusia acest mare trăitor isihast, originar din părţile Moldovei, apare trecut sub felurite nume: Cuviosul Antipa Athonitul, Sfîntul Cuvios Ieroschimonah Antipa de la Valaam sau Cuviosul Antipa Românul. Cînd Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a re­­cunoscut canonizarea sa (mai 1992), a dispus să fie trecut în ca­­­­­lendar cu titulatura de Sfîntul Cuvios Antipa de la Calapo­deşti, pomenirea sa făcîndu-se pe 10 ianuarie. În anul 2002, Sfîntul Sinod al Bisericii noastre a aprobat şi Acatistul Cuvi­o­sului, întocmit de P. S. Dr. Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului.

Aceasta carte, tradusa acum ­pentru intaia oara in romaneste, are la baza nu doar hagiografii, ci si o documentare istorica riguroasa, fiind o fresca vie a unor realitati de la sfarsitul primului mileniu crestin, realitati ce vor influenta decisiv spatiul sud‑dunarean din proximitate.  Autorul cartii, ar­himandritul Sera­fim Alexiev, asaza in fata ochi­lor ci­ti­to­­­rilor o lume patrunsa de lumina harului, lume care se afla intr‑o continua lupta cu puterile intunericului, dar mereu condusa de dumnezeiasca Pronie.

Cu Viata Sfantului Boris Mihail de la Pliska nadaj­duim nu doar sa umplem un gol in lite­ra­tura noastra duhovniceasca, ci si ca cititorul sa capete folos pe calea mantuirii prin pilda vie­­tii unui tar plin de intelepciune, care, de­ve­­­nind simplu monah, s‑a nevoit mai apoi ani indelungati intru rugaciune, post si aspre nevointe.

(lipsa text)

Să ne rugăm pentru copiii noÈ™tri până la naÈ™terea lor, să ne rugăm pentru ei în timpul vieÈ›ii, la orice vârstă a lor, fiindcă nu este înaintea lui Dumnezeu o rugăciune mai puternică decât rugăciunea părinÈ›ilor, mai ales cea a mamei. RecunoÈ™tinÈ›a noastră pentru darul Preabinecu-vântatei Fecioare dumnezeieÈ™ti, Maria, este fără de margini, căci, prin naÈ™terea ei, lumea a dobândit o mijlocitoare È™i o rugătoare neadormită pentru toÈ›i neputincioÈ™ii È™i păcătoÈ™ii care vor să se mântuiască. Rugăciunea ei de mamă este acoperământul È™i mijlocirea noastră, a tuturor. 
Arhim. Ioan Krestiankin (1910-2006)

Sfânta Biserică Ortodoxă ne-a învăţat, prin slă­viţii Apostoli, prin Sfintele Scripturi şi învăţătura Sfinţilor noştri Părinţi că este nevoie să mărtu­risim şi apărăm Credinţa Ortodoxă, căci va veni vremea când oamenii „de la adevăr auzul îşi vor întoarce, iar la basme se vor pleca” (2 Tim. 4, 4). Avem sarcina de a păstra comoara Ortodoxiei aşa cum am primit-o de la Hristos; căci apostolul Ioan ne porunceşte, zicând: „Deci ce aţi auzit dintru început, întru voi să rămâie. Şi de va rămânea întru voi ce aţi auzit dintru început, şi voi în Fiul şi în Tatăl veţi rămânea".

Apărarea Ortodoxiei împotriva învăţăturilor şi înnoirilor papis-tăşeşti este înfăţişată în vieţile a trei sfinţi episcopi: Fotie cel Mare, Grigorie Palama şi Marcu Evghenicul. Aceşti bărbaţi, socotiţi a fi cei mai învăţaţi oameni ai vremii lor, şi-au afierosit viaţa pentru păstrarea adevăratei credinţe a lui Hristos. Datorită nevoinţelor lor şi mărturisirii adevărului, ei au ajuns a fi cunoscuţi drept „stâlpii Ortodoxiei” ce stau împotrivă ori­că­rui compromis în curata credinţă a lui Hristos.

Mărturisirea şi apărarea credinţei ortodoxe în­seam­nă dragoste faţă de adevăr şi dragoste faţă de Biserică, Trupul lui Hristos. Păzirea Ortodoxiei nu este o trudă încredinţată doar clerului, ci tuturor creştinilor ortodocşi. Cartea este de­dicată apărătorilor sau „stâlpilor” Ortodoxiei, Sfinţii Fotie, Grigorie şi Marcu, care prin viaţa şi minunile lor au mărturisit fiecare: „Păzit-a sufle­tul meu mărturiile Tale, şi le-a iubit foarte” (Ps. 118, 167). Fie ca vieţile lor să insufle cititorului o dreaptă înţelegere a Ortodoxiei în planul dum­nezeiesc.