Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Un roman captivant, admirabil scris
– râsete și lacrimi, umor autentic, înțelesuri profunde, emoții –

Întâlnirea unui ucenic de modă nouă cu un stareț de școală veche

Vasilis G. Frangopulos, autorul bestsellerului O muscă în Sfântul Munte, revine cu o carte de aceeași profunzime, despre dorința omului de a se sfinți, adică de a se uni cu Hristos.
Acest roman cu un final surprinzător, alcătuit pe planuri multiple, reușește să răspundă nenumăratelor întrebări legate de credință și viață, captivându‑ne prin povestea lui Anéstis – un tânăr plictisit și înfierat de toți cei din jur, de prieteni și colegi, chiar și de familia sa –, în centrul căreia se află întâlnirea lui cu un călugăr mai mult decât râvnitor din alte vremuri, pus față în față cu mentalitatea și spiritul epocii contemporane.
Autorul conturează portretul unui tânăr ce se descoperă pe sine cu ajutorul unui duhovnic care, cunoscând tainele sufletului uman, reușește să‑și inițieze ucenicul în viața duhovnicească și să‑l provoace să‑și recunoască totodată slăbiciunile, dar și puterea de a‑și lua viața în mâini, de a naviga în apele tulburi ale acestei lumi care îl cheamă.
Astfel, personajele, dar odată cu ele și cititorii vor fi purtați într‑o călătorie miraculoasă, în care vor atinge, fără să‑și dea seama, părțile cerești ale pământului și zonele pământești ale cerului, oferindu‑li‑se șansa de a înțelege cum lucrează Dumnezeu pentru noi.

Constantin Virgil Gheorghiu (9 septembrie 1916, Războieni, Neamţ – 22 iunie 1992, Paris) este, prin cele peste 40 de romane publicate, cel mai prolific scriitor româno‑francez din cea de‑a doua jumătate a veacului al XX‑lea, multe dintre cărÈ›ile sale fiind traduse în aproape toate limbile pământului.
Odată cu Ora 25 – roman tipărit în milioane de exemplare –, ­biografia poetului, prozatorului È™i jurnalistului exilat Constantin Virgil Gheorghiu, în contextul activităÈ›ii sacerdotale la Biserica Ortodoxă Română din Paris, pare a se afla la capătul unui parcurs uimitor, plin de experienÈ›e inedite È™i de umilinÈ›e necruÈ›ătoare… Cartea avea să fie însă doar începutul unei aventuri literare de exil, scriitorul având parte vreme de mai multe decenii de apre­cieri elogioase, dar È™i de contestări zgomotoase din partea unor mari personalităÈ›i ale culturii româneÈ™ti È™i universale (Gabriel Marcel, Mircea Eliade, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Amaury d’Esneval şi alţii), pe fondul tristeÈ›ii tot mai marcante a celui care se încăpăÈ›âna să rămână, în răspărul efemerelor curente literare È™i mai‑marilor zilei, „poetul lui Hristos È™i al României”.
Radiografia aventurii literare a lui Constantin Virgil Gheorghiu, oferită de criticul È™i universitarul clujean Constantin CubleÈ™an, încearcă să facă lumină în privinÈ›a unor aspecte mai puÈ›in cunoscute ale vieÈ›ii È™i operei celebrului scriitor român, constituindu‑se totodată într‑un preÈ›ios omagiu, ce face cinste atât celui omagiat, la un veac de la naÈ™terea sa, cât È™i autorului cărÈ›ii.


Constantin CubleÈ™an, poet, prozator, critic literar etc., s‑a născut pe 16 mai 1939 la Cluj‑Napoca. A fost secretar general de redacţie al ­revistei Tribuna, redactor‑şef la Editura Dacia, redactor‑şef adjunct la revista Steaua, director al Teatrului Naţional din Cluj‑Napoca, profesor aso­ciat la Facultatea de Litere a Universităţii Babeşâ€‘Bolyai din Cluj, profesor universitar la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia – unde con­duce mai multe doctorate având ca temă viaÈ›a È™i opera scri­itorului Constantin Virgil Gheorghiu. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1964.

Dintre toţi sfinţii – nu foarte mulţi la număr – care au scris cărţi ziditoare nu atât pentru monahi, cât pentru toţi creştinii îndeobşte, Dimitrie al Rostovului este unul dintre cei mai rodnici atât prin mulţimea lucrărilor sale, cât şi prin accesibilitatea acestora.
Antologia de faţă, grupată pe subiecte de interes major pentru toţi creştinii fără deosebire, îşi propune să vină în întâmpinarea nevoii concrete a cititorilor de lecturi duhovniceşti cu cât mai mare aplicabilitate practică. Suficient de cuprinzătoare pentru a fi consultată cu folos de către cei ce vor răspunsuri la nelămuriri concrete, ea este, totodată, o minunată sursă de teme pentru reflecţia la cele duhovniceşti, pe care sfinţii scriitori ne‑o recomandă stăruitor în vederea păstrării bunei stări a sufletului de‑a lungul zilei petrecute în griji şi ocupaţii lumeşti.

O treapta de capatâi în pregatirea primirii Sfintei Euharistii este Sfânta Spovedanie, poarta de taina prin care ne înfatisam înaintea Mântuitorului Hristos asa cum suntem, avându-l ca martor pe duhovnic, preot al Dumnezeului Celui Preaînalt si mijlocitor pentru noi înaintea Sa.
Pacatul dintru început al stramosilor i-a facut pe acestia sa uite de Domnul si sa zideasca în mintea si în inima lor o lume pe care ei socoteau ca este – macar si pentru un rastimp – în afara privirii vesnice si atotcuprinzatoare a lui Dumnezeu. Aceasta orbire sufleteasca o purtam cu totii, pâna azi, iar începutul tamaduirii sta în puterile noastre. Este un act de curaj, însa aceasta stradanie nu este desavârsita de la prima marturisire constienta. Sfânta Spovedanie este un urcus prin care omul intra pe calea ce duce la împartasirea cu Trupul Domnului Hristos, Care, venind El Insusi întru noi, ne arata lucruri pe care înainte de a primi lumina Sfintei Impartasanii nu le puteam deosebi în sufletul nostru. Astfel, primirea Euharistiei ne ajuta sa Intelegem din propriile miscari launtrice ca Lumina lui Hristos nu are nici o partasie cu întunericul. In felul acesta începe sa se faca simtita tot mai mult prezenta lui Dumnezeu în viata si în sufletele noastre. Nu zadarnic, însasi rânduiala Spovedaniei îndeamna preotul sa-i spuna aceste cuvinte pline de trezvie si adevar celui care vrea sa se marturiseasca:
„Iata, fiule, Hristos sta nevazut, primind marturisirea ta cea cu umilinta. Deci nu te rusina, nici te teme ca sa ascunzi de mine vreun pacat, ci fara sfiala spune toate câte ai facut, ca sa iei iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos. Iata si sfânta Lui icoana înaintea noastra este. Si eu sunt numai un martor, ca sa marturisesc înaintea Lui toate câte-mi vei spune mie; iar de vei ascunde de mine ceva, sa stii ca toate pacatele îndoit le vei avea; ia seama dar, de vreme ce ai venit la doctor, sa nu te întorci nevindecat”.
Carticica de fata îsi doreste sa le vina în întâmpinare celor care îsi îndreapta pasii catre Taina Sfintei Spovedanii, punând înainte un îndrumar pentru Spovedanie alcatuit de Fericitul Gheorghe Zavorâtul din Zadonsk (1789-†1836), barbat de mare nevointa, recunoscut pentru puterea si discernamântul sau launtric de catre toti marii stareti si Sfinti rusi ai veacului al XIX-lea.

Părintele Haralambos Papadopoulos are curajul și onestitatea de a vorbi în ultima sa carte, Viața fără rețete, despre căutarea de sine și a lui Dumnezeu în cuvinte ce neîndoielnic vor emoționa, mișca și trezi orice conștiință.

Nu doar confesiuni ale unui suflet ales, ci mărturisiri în intonații de rugăciune, încercări de trezire a propriei conștiințe spre a înțelege și transmite mai departe iubirea lui Dumnezeu, ce nu cunoaște opreliști, hotar, limitare... Imbolduri de sensibilitate sacră spre a ne ascuți  auzul și a da urmare chemării lui Dumnezeu...

„Dumnezeu nu e ceva ce căutăm să aflăm în mod obiectiv, precum ceasul pierdut în spatele canapelei. Este nepotolita noastră sete după un sens al vieții. Focul acesta care se aprinde în noi și nu vrea să se stingă. O absență continuă pe care dorim s‑o umplem.”

Pr. Haralambos Papadopoulos

EU SUNT CEL CE ESTE. Într-adevăr, El este FiinÈ›a. El singur e viu cu adevărat. Orice fiinÈ›are chemată din adâncul nefiinÈ›ei există numai prin voinÈ›a Sa. ViaÈ›a mea, până în cele mai mici amănunte, vine numai È™i numai de la El. El umple sufletul, legându-l din ce în ce mai intim de El ÎnsuÈ™i. Contactul conÈ™tient cu El pecetluieÈ™te omul pentru totdeauna. Un astfel de om nu se va mai depărta de Dumnezeul iubirii pe Care a ajuns să-L cunoască. Mintea sa renaÈ™te. Dacă până atunci era înclinat să vadă pretutindeni procese naturale determinate, acum începe să sesizeze totul în lumina Persoanei. CunoaÈ™terea Dumnezeului Personal poartă un caracter personal intrinsec. Asemănătorul recunoaÈ™te asemănătorul. Plictiseala de moarte a impersonalului ia sfârÈ™it. Pământul, întregul univers, Îl vestesc: „Cerurile È™i pământul Îl laudă, marea È™i toate câte se miÈ™că în ea” (Psalmii 68, 38). Și El ÎnsuÈ™i caută să fie împreună cu noi, să ne împărtăÈ™ească belÈ™ugul vieÈ›ii Sale (cf. Ioan 10, 10). Iar noi, la rândul nostru, însetăm de acest dar.
Arhimandritul Sofronie