Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

In aceasta carte, parintele Pavel Gumerov – unul dintre cei mai apreciati autori ortodocsi rusi care trateaza tema relatiilor de familie – ne arata care sunt cheile intelegerii reciproce dintre sot si sotie, problemelor care apar inevitabil in orice casnicie (si, prin urmare, a prevenirii si rezolvarii acestora), delicatelor relatii cu socrii si altor lucruri indispensabile pentru o viata de familie fericita.

In aceasta lucrare extrem de accesibila fiecare cititor – indiferent daca este proaspat casatorit, familist „cu stagiu” sau doar in pragul intemeierii unei familii – va gasi cunostintele pretioase care pot face diferenta intre o casnicie armonioasa si una afectata de permanente frictiuni si zbuciumuri.

Amestec de inocență și iubire dezinteresată, drăgălășenie și afecțiune, copiii reprezintă comoara cea mai de preț a oricărui părinte ori bunic. Ne întrec adeseori în milă și bunătate pe noi, cei mari, dându-ne chiar lecții de viață cu un farmec copilăresc de care nici măcar nu sunt conștienți. Viața lor este plină de întâmplări și încercări, mai bune sau mai rele.
Povestioarele cuprinse în acest volum sunt despre copii și pentru copii. Întâmplări dintre cele mai variate vin să populeze universul celor mici, vorbindu-le despre copii ca și ei, de care cu siguranță se vor simți aproape, înduioșați de isprăvile lor. Fiecare istorioară are tâlcul ei, țesut cu meșteșug de autor, pentru a modela cu delicatețe sufletele micilor iubitori de povești.

Cine e necuratul si care sunt mestesugirile si uneltirile sale?
Cum il ajutam cu patimile noastre si luam parte la nimicirea noastra?
Cum il infruntam pe duhul necurat dinauntrul nostru?
Cum l‑au infruntat alti sfinti nevoitori?
Cum l‑a infruntat insusi Cuviosul?
Nadajduim, cu rugaciunile Cuviosului Paisie, ca aceasta carte, raspunzand tuturor intrebarilor de mai sus, ne va lumina pasii si ii va pregati pe atletii lui Hristos in lupta cea de zi cu zi „impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac”, intarindu‑ne totodata credinta si convingerea ca „Bunul Dumnezeu nu ne‑a parasit. Mai demult pazea lumea cu o mana, dar acum o pazeste cu amandoua”.

Aceste minunate povestiri din fondul clasic al literaturii ruse şi universale îl fac părtaş pe cititor la bucuria Paştelui şi la iubirea de oameni a Celui înviat.

Aflate sub semnul Învierii Domnului, textele din această antologie nu sunt doar purtătoare ale strălucitoarei bucurii ­pascale, ci şi aducere-aminte de suferinţa oamenilor, pentru care Domnul S-a întrupat, a pătimit şi a înviat.

Traducere din limba rusa de Gheorghita Ciocioi

Sfânta Pelaghia Ivanovna Serebrenikova (1809‑1884) de la Diveevo, pe care Sfântul Serafim de Sarov a îndreptat‑o pe calea nevoinţelor tainice şi mai presus de fire ale nebuniei pentru Hristos, este, neîndoielnic, una dintre cele mai cunoscute reprezentante ale acestui fel de sfinţenie rar, aflat dincolo de înţelegerea omenească. Sarcina încredinţată ei de Sfântul Serafim şi îndeplinită fără preget, până la capăt, a fost aceea de a purta de grijă „orfanelor” lui de la Diveevo. Din întâlnirea ei cu o altă vestită nebună pentru Hristos – Sfânta Parascheva de la Diveevo, mai cunoscută sub numele de Paşa Sarovskaia – reiese limpede acest fapt: Cuvioasa Pelaghia nu şi‑a putut lăsa fiicele duhovniceşti nici măcar înainte de plecarea sa de pe pământ „pentru a rămâne fără nici o grijă, ca Paşa” –, căci ar fi încălcat astfel grav porunca „batiuşkăi Serafim”.
Cartea de faţă – captivantă până la ultima filă – ne introduce într‑o lume în care virtuţile şi asprele nevoinţe duhovniceşti sunt ascunse cu străşnicie – prin nebunia pentru Hristos – spre a fi păzite astfel mai bine de slava deşartă. După cum cititorul poate constata din mulţimea minunilor adunate de la cei ce au cunoscut‑o, cei ce se roagă Cuvioasei Pelaghia nu rămân nicicând lipsiţi de mângâiere şi de ajutorul grabnic al fericitei nebune pentru Hristos.
A fost canonizată în anul 2004; pomenirea ei se săvârşeşte pe 30 ianuarie, precum şi pe 8 iulie, când este prăznuit soborul sfintelor din Diveevo.

Există clipe, binecuvântate sau tragice, când o persoană pe care o cunoşteam ni se revelează în­tr‑o lumină, adâncime şi frumuseţe nespuse, pe care înainte nici nu le‑am fi putut bănui.
Acest lucru se petrece când ni se deschid ochii, într‑o clipă de curăţie a inimii; pentru că cei curaţi cu inima pot vedea nu numai pe Dumnezeu Însuşi, ci şi chipul Lui – lumina care străluceşte în întunericul unui suflet omenesc şi al vieţii omeneşti, chip pe care îl putem vedea atunci când inima noastră găseşte odihnă, când prin ea trece lumina, când e curăţită.
Mai sunt şi clipe când descoperim pe cineva, pe care credeam că îl cunoaştem bine, într‑o lumină nouă – printr‑o revelaţie –, când cineva străluceşte de bucurie, de dragoste, de chemarea de a I se închina lui Dumnezeu şi de a‑L adora, când cineva a ajuns la o adâncime a suferinţei, la o răstignire, când suferinţa însăşi e curăţită şi nu mai rămâne în ea nici o urmă de ură, de neîmpăcare, de amărăciune, nici o urmă de rău, când ea iese la lumină curată, după cum a strălucit, nevăzută atâtora, şi suferinţa Domnului Hristos pe cruce.

Mitropolitul Antonie