Vindecarea sufletului tau ranit. Cand pacea ia locul suferintei

Format: 13x20 cm
ISBN: 978‑973‑136-8
Status: in stoc

Vindecarea sufletului tau ranit. Cand pacea ia locul suferintei

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Sophia
Numar de pagini: 224

Scopul acestei cărți este abordarea unei problematici a vieții spirituale, adesea trecută cu vederea: cum experiențele dureroase sau traumatice din trecut ne pot afecta ființa și creșterea duhovni­cească. Nădăjduim că această carte va ajuta la adân­­cirea în­­țe­legerii și autocunoașterii, astfel încât să ne putem sluji de aceste instrumente pentru a spori duhovnicește, pentru a învăța cum să îndurăm suferințele și să du­­cem o viață mai plăcută lui Dumnezeu.

Aceasta nu este o carte de psihologie, ci mai curând despre ceea ce Evagrie Ponticul numea „știința sufletului”, fiindcă multe dintre ideile și practicile vehiculate de psihologie au fost concepute cu mult timp înaintea acesteia de către Părinții pustiei.
Este o carte ce le va oferi tuturor un mijloc minunat de a lucra pentru mântuirea lor, în timp ce preoților le va fi de folos în îndrumarea duhovnicească.

„Cine se cunoaște pe sine însuși, Îl cunoaște pe Dumnezeu, iar cel care Îl cunoaște pe Dumnezeu este vrednic să Îi slujească cum se cuvine. De aceea, iubiții mei întru Domnul, cunoașteți‑vă pe voi înșivă.”

Sfântul Antonie cel Mare

Pret: 20.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • O carte despre greutățile, lacrimile și mângâierile cu care este presărat drumul de întoarcere Acasă, despre strădaniile neobosite ale autoarei de a sfinți locurile prin care pășește – „să las doar flori în urma mea – aici, afară, chiar că răsar cu atâta greutate din asfalt”. O carte-dorință de a aduna cât mai multe răspunsuri la întrebarea ce ne-ar putea fi pusă cândva de copii: „De ce suntem ortodocși?”. O carte-luptă, al cărei scop final nu este altul decât cel de „a ține aprinsă flacăra lumânării mele, chiar și prin furtuni de lacrimi și prin pustietăți de dor, să dau mai departe din comoara ce mi-a fost cu atâtea jertfe lăsată, să mă ghemuiesc cât pot de tare în brațele părintești cele nepieritoare… Și mai ales, să îmi învăț și pruncii să o facă, pentru a le fi cald și bine și când eu voi fi doar o fotografie”.Și mai presus de toate, Floarea din asfalt, volumul al doilea – Să mă întorc Acasă, este o carte despre o mare dragoste ce se dorește mărturisită, oricât de riscant este un astfel de demers în aceste zile tulburi pe care le trăim: „Oamenii sunt ca niște copii. Le dai drumul în viață cum le-ai da drumul într-o încăpere plină de jucării... Și fiecare aleargă în disperare să pună mâna repede, repede, primul, pe ce poate. Unii aleargă după palate, vile, mașini, alții după titluri, funcții, putere, după conturi, blănuri, aventuri, pantofi, poșete, haine, ceasuri, yachturi, restaurante. Și apoi, după ce le-au apucat, trag cu dinții de ele. Eu am alergat după dragoste... și L-am găsit pe Hristos. Să mă ajute Dumnezeu să nu Îi dau drumul. Și dacă aș putea să Îl arăt și altora, câtor mai mulți, ce bine ar fi!”.
      „Astăzi aș îmbrăca‑o pe Măriuca în costum popular, i‑aș pune opincuțe, o broboadă roșie cu flori, o bundiță groasă și aș sui‑o într‑o sanie trasă de doi cai albi. Cu bundițe și ei. I‑aș mângâia năsucul roșu, m‑aș bucura să o văd cum râde știrbă și i‑aș spune despre neamul meu frumos și despre Domnul Iisus. I‑aș cânta colinde în timp ce sania ne‑ar duce, ne‑ar tot duce... Am lăsa în goana noastră câmpii, dealuri, munți și sate cuminți, frumos împodobite de sărbătoare, așteptând cu emoție nașterea ce ne‑a dăruit îndumnezeirea. Am ajunge poate acasă chiar în Ajun, să le facem mamei și tatei bucurie; parcă îi văd, nu și‑ar mai vedea capul de treabă să nu ne lipsească nimic. Ar veni la noi prietenele mele cu copiii, îmbrăcați toți în costumele tradiționale, cu pieptarele lor pe care e desenat Raiul, ne‑ar cânta colinde învățate din bătrâni și am adormi apoi amândouă, învelite în bucuria Crăciunului, acasă.
      Sau poate că nu o să ajungem acasă în Ajun. Poate că o să ne cântăm colindele altundeva, în cealaltă Românie risipită prin lume, alături de toți cei care plâng în pumn pentru că sunt și anul acesta departe de casă. Poate că anul acesta vom face Crăciunul în cealaltă Românie, ruptă, tristă, rătăcindă, flămândă, de afară. Afară, românii plâng, râd, cântă colinde, își botează copiii, se cunună, mor. Sunt unii, mulți, care nici măcar morți nu mai ajung acasă pentru că nu au rudele bani să îi aducă înapoi.
      Poate că la ei ne va duce anul acesta sania... Poate că anul acesta trebuie să în­țe­legem cu adevărat ce înseamnă «dorul» și ce înseamnă dragostea de țară. Căci parcă niciodată nu mi‑am iubit mai mult țara decât atunci când am fost într‑o sanie trasă de doi căluți albi, care nu mă duce acasă în ajun de Crăciun cu Măriuca.“

    • Titlul cartii de fata nu se refera la o tema liturgica, nu are, asadar, scopul de a supune analizei vreo slujba a Bisericii.  Se intrebuinteaza in aceasta carte sintagma, Vremea lucrarii, din doua motive cu totul diferite de cele pentru care ea se foloseste in sfera slujirii bisericesti.

      Remarcam in primul rand faptul ca in zilele noastre se dezbat adesea subiecte ce tin de domeniul teologiei.  Pe piata circula nenumarate scrieri teologice ziditoare de suflet, pe care multi se multumesc doar sa le achizitioneze, prea putini lucrand, insa, si cu fapta cele citite.  Se aud multe cuvinte teologhicesti, dar se vad putine fapte.  Cele ce sunt in carte ne vor ajuta sa constientizam mai deplin trebuinta de a trai personal adevarul Bisericii.  Teologia sa nu este o ideologie pe care trebuie sa o invatam spre a ne folosi de ea la nevoie, ci este, mai cu seama, viata pe care suntem chemati sa o traim noi insine.

      In al doilea rand, este nevoie sa se faca mai bine cunoscuta in zilele noastre Traditia niptica a Bisericii.  Traim intr-o epoca in care ne-au potopit fel de fel de curente si ideologii din spatiul Occidentului sau al Orientului.  Biserica Ortodoxa detine, insa, o Traditie niptica sanatoasa, ce poate infrunta antropocentrismul devenit chiar, in multe privinte, demonism.  De aceea, exprimarea si trairea Traditiei sunt astazi de neaparata trebuinta.  Cu alte cuvinte, lucrarea de capetenie a Bisericii Ortodoxe este de a aduce la lumina Traditia sa niptica, pe care multi dintre credinciosi o traiesc si astazi.

watch series