Odata cu primirea sfantului botez, Pantelimon a dobandit de la Dumnezeu darul de a vindeca bolile, chiar si pe cele incurabile, precum si darul de a alina suferintele trupesti si sufletesti ale oamenilor.  Pentru toate vindecarile pe care le facea, el nu accepta nici un fel de plata, ba mai mult, dupa moartea tatalui, toata averea sa a impartit-o saracilor.  Aceste fapte ale sale i-au adus numele de doctor fara de arginti.

Cateheza este o lectie de religie pe care dascalul o expune sistematic elevilor sai.  Deseori ea se prezinta ca un dialog, fie din dorinta elevilor de a invata mai mult si mai deslusit, fie din aceea a dascalului de a controla si completa cunostintele elevilor.

In fapt, toata invatatura Mantuitorului Iisus, cuprinsa in cele patru Evanghelii, e o suita de cateheze.  De aceea El Se numea si era numit Invatatorul, iar cei ce-L ascultau se numeau si erau numiti invatacei, adica ucenici, elevi.  Numarul ucenicilor depasea cu mult pe al celor doisprezece, dar acestia au fost primii si cei mai apropiati beneficiari ai catehezelor rostite de Domnul.

Colecţie de cuvinte duhovnicesti şi sfaturi referitoare la viaţa interioară, la bunul mers al despătimirii, la buna înţelegere a celor sfinte.

Din cuprins:
Sfaturi pentru viata duhovniceasca a calugarilor.

(lipsa text)

(lipsa text)

Preotul trebuie sa ia aminte de sine si de toata turma, ceea ce inseamna ca el trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de viata sa personala, iar in al doilea rand sa-si indeplineasca menirea de a conduce turma spre mantuire, deci sa se ingrijeasca de activitatea sa externa. Sf. Apostol Pavel aseaza aici in primul rand datoria preotului de a lua aminte la sine, nu numai pentru a-i atrage acestuia atentia asupra celei mai insemnate datorii fata de propria sa persoana, mantuirea sufletului sau, ci mai ales pentru faptul ca pastorul sufletesc inainte de toate trebuie sa fie posesorul unei vieti pline de sfintenie si curatenie, din care sa izvorasca pentru pastoritii sai roadele apostoliei sale, iar dupa aceea, prin viata sa, trebuie sa fie pentru acestia un exemplu viu, vrednic de urmat si nu o pricina de sminteala.

Părintele Ierodiacon Justinian Stoica s-a născut la 24 aprilie 1938, în duminica Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, din părinții Stelian și Maria, în comuna Aninoasa, județul Argeș. Născându-se pirpiriu, părinții lui, crzând că nu va trăi, în aceeași zi l-au botezat, punându-i numele Ion.
- a făcut 7 clase elementare în comuna natală și 2 ani școală profesională metalurgică la Câmpulung Muscel;
- între anii 1954-1956 a lucrat la mina de cărbuni de la Berevoiești, județul Argeș, ca forjor și mecanic trolist;
- în septembrie 1956 a mers în Moldova și s-a închinoviat în obștea mănăstirii Slatina, județul Suceava, unde a viețuit până în mai 1959 când a fost alungat din cinul monahal cu decretul comuniștilor 410/1959;
- a făcut 10 luni armată la munci agricole și la construcții;
- 10 ani a fost salariatul Patriarhiei Române la mănăstirile: Curtea de Argeș, Cheia și Sinaia. La Curtea de Argeș a făcut Liceul seral;
- din august 1970 și până în martie 1981 a viețuit în obștea mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, județui Brașov, timp în care, 1970-1974 a făcut, la zi, Facultatea de Teologie de la SIbiu;
- la 15 august 1974 a fost hirotonit diacon celib, iar la 6 august 1975 a fost făcut călugăr, primind numele Justinian;
- în martie 1981 a mers ca turist în Israel și Grecia. Ajuns în Muntele Athos, la Schitul românesc Prodromu pe 12 mai 1981, când avea 43 ani, nu s-a mai întors în țară;
- după 40 ani viețuiți în Muntele Athos, la sfârșitul lunii mai 2021, a revenit în țară, când ajunsese la 83 ani.

Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiți în cealaltă stă scris în Evanghelie (Mt. 10, 23). Supunându-se acestei porunci divine, sute de mii de ruși și-au părăsit, în 1917, casele părintești și s-au răspândit în toată lumea, din Extremul Orient, trecând prin Europa , până în America de Sud. Câțiva ani mai târziu, grecii din Asia Mică au avut parte de aceeași soartă. După Al Doilea Război Mondial, un alt val de emigranți din Rusia, Serbia, România, Bulgaria, s-a adăugat celui precedent. Pronia cerească nu i-a abandonat pe acești nefericiți, dându-le îndrumători spirituali, un fel de Moise. Printre aceștia a fost arhiepiscopul Ioan Maximovici, canonizat în 1994. După ce a părăsit Rusia, a poposit la Constantinopol, apoi s-a stabilit în Iugoslavia, unde a primit preoția. Numit episcop de Shanghai, unde exista o importantă colonie rusă, mai apoi și-a însoțit turma de refugiați în Filipine. De acolo, a poposit pentru scurtă vreme în Statele Unite, apoi a plecat în Franța unde a rămas timp de zece ani, pentru ca, în final, să-și regăsească credincioșii din Shanghai la San Francisco. Acolo și-a petrecut ultimii ani ai episcopatului. Trăind ortodoxia la dimensiunea sa universală, arhiepiscopul Ioan, cutoae că era profund atașat de pământul rusesc, a fost păstorul tuturor popoarelor printre care a locuit: sârbii în Iugoslavia și diaspora, grecii în Bitola și Shanghai, chinezii în Shanghai și San Fancisco, români, francezi, olandezi, americani... Om al rugăciunii, care și-a dăruit viața turmei sale, a avut darul faerii de minuni. Bazată pe numeroase documente și mărturii ale fiilor săi sufletești, prezenta biografie este departe de o hagiografie. Să lăsăm timpului și în seama altora grija de a desavârși această icoană.

Cuvintele de mangaiere, pe care eu insumi as fi dorit sa le primesc de la altii, am incercat in timpul celor zece ani de arhierie sa le asez in sufletele celor ce m-au ascultat. (ISP Andrei)