Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Confruntati cu o adevarata invazie musulmana in Europa, dispunem astazi de putine studii de specialitate pe tema islamului.  Iar marea parte a celor existente e mai mult decat arida.  Lipsa aceasta este suplinita in mod remarcabil de ambitia marelui scriitor Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) de a nara o viata si, totodata, de a dezvalui semnificatia mesajului pe temeiul caruia o intreaga civilizatie – una dintre cele mai bogate din istorie – s‑a raspandit in lume.

Om cu un temperament profund religios, pasionat de tot ceea ce tine de credinta, C.V. Gheorghiu este, totodata, un teolog abil, care dispune de deschiderea de spirit necesara pentru a intelege si a descrie profilul spiritual al oricarei religii pe care ar aborda-o, descriind resorturile interioare ale acesteia, climatul in care a aparut si s‑a dezvoltat, forma marturisirii de credinta.

Cerșetorii de miracole se constituie într‑un proces al implacabilului spirit al secolului nostru – tulburător de frumos, dar atât de crud și oprimant pentru individ. Răul universal este denunțat în chipul blestemului de care suferă rasa neagră din Statele Unite și din Africa. Istoria este atroce și e nevoie de gândirea elevată a lui Gheorghiu, sunt solicitate întregul său talent, întreaga lui artă pentru a o face suportabilă. 
Puțini autori au știut mai bine decât autorul Cerșe­to­rilor de miracole să prezinte complicatele realități eco­no­mice, politice, morale ori de altă natură ale lumii de astăzi, nespus de greu de cuprins de mintea omenească, sursă a unei imen­­se dispu­te, a unui uriaș conflict, ce terorizează și devas­tează sărmana noastră umanitate.
André Billy (Academia Goncourt)

***
Drama Cerșetorilor de miracole se împletește, sub con­­­deiul de aur al lui Gheorghiu, cu drama unui exilat român, Zeno Valahul – personaj de primă mărime al cărții, cu alese însușiri creștine –, aflat pururea în cău­tarea Adevărului și dreptății, jinduind în fiecare clipă după țara sa pierdută din Carpați și de la Dunăre...

Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) s‑a născut în Războieni, Neamț. Studiază Filosofia și Teologia la universitățile din București și Heidelberg. În anul 1940 pri­mește Premiul Regal de poezie pentru cartea Caligrafie pe zăpadă. În 1942 este numit secretar de legație la Departamentul de Relații Culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României. Opu­nân­du‑se regimului comunist, în 1948 se sta­bilește în Franța. Primul său roman Ora 25, apărut în 1949, va fi tradus în aproape toate limbile pământului, în mai multe milioane de exemplare, consacrându‑l definitiv pe autor în lumea liberă. Dumnezeu la Paris este ultimul roman publicat de Constantin Virgil Gheorghiu în îndelungul său exil parizian, cununa întregii sale creații literare.

Un om venerabil, cu viață sfântă, un bătrân de șaptezeci și nouă de ani, nu dă tihnă nici măcar în somn mai-marilor acestei lumi. Monahul Theodot, ajuns episcop al Bisericii Române din Paris, este, într‑adevăr, sufletul exilaților, suportul lor moral, un exemplu viu de trăire a credinței. Arzând pentru Hristos, el le insuflă acestora tăria de a nu ceda un mic teritoriu, de doar câteva sute de metri pătrați, din inima Parisului – simbol al rezistenței anticomuniste. Dumnezeu vorbește prin gura sa. Dacă Theodot ar dispărea, orice rezistență s‑ar dovedi zadarnică. Forțele întunericului vor face apel la Marele Exterminator, la Călăul fără bardă, la cel care îi face să tremure chiar și pe mai-marii castei comuniste, la însuși Haralamb Baxan.
Încetul cu încetul, începe să se țeasă o adevărată pânză de păianjen în jurul episcopului Theodot – un păienjeniș invizibil și tot mai strâns, ale cărui fire otrăvite leagă din ce în ce mai sigur victima. Va mai vorbi, oare, Dumnezeu românește la Paris?...

Un dublu asasinat într‑un castel în care nimeni, s‑ar părea, nu poate pătrunde: este castelul Amazoanelor, vegheat permanent de umbra Marii Amazoane. Străbătând odi­nioară țara în lung și în lat și căutând prin­tre puii de țărani analfabeți un copil supraînzestrat, l‑a aflat și l‑a luat sub ocrotirea sa, ajutându‑l să devină in­ventator de renume. Mai apoi, acesta avea să ajungă soț al nepoatei sale, însă din acel ceas nenorocirea s‑a abătut asupra castelului...
 O atmosferă plină de poezie prin evocarea Dunării, fluviul liniștit care, alergând spre libertate, cade în capcana Mării Negre și a oamenilor de la Dunăre.
Într‑un inedit și impresionant roman, au­­torul "Orei 25", marele scriitor al exilului ro­­­­mânesc, Constantin Virgil Gheorghiu, își de­monstrează încă o dată măiestria și sen­­si­bilitatea spre a ne dezvălui pasiunea și preocuparea sa fundamentală pentru cu­­­noaș­terea profunzimii sufletelor oamenilor unei Românii ce va rămâne pururea adevărata lui dragoste...

Conceput in maniera unei tragedii antice, sub patronajul Condotierei, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Maica celor sarmani si obiditi din mirificul tinut al Vrancei, romanul ilustreaza oprimarea cotidiana cultivata de catre regimurile tarilor rasaritene aflate in spatele Cortinei de Fier. Asa cum se intampla adesea la Gheorghiu, trama politista – punctul de plecare al intrigii fiind o crima de care este acuzat un monah, savarsita de Sarbatoarea Nationala, zi in care invadatorii, deveniti conducatori ai Republicii Penitenciare Romane, supuneau intreg poporul la marsuri si defilari fortate, prin care acesta sa-si manifeste atasamentul fata de regim – , se indreapta catre un fel de taina, in sensul religios al termenului, intretinand pe tot parcursul cartii o reflexie metafizica si poetica asupra conditiei umane.

Prin Condotiera – roman ce a cunoscut mai multe editii in limba franceza, fiind tradus, inca de la aparitie, in zeci de limbi – Constantin Virgil Gheorghiu, preotul-romancier, preotul-poet, confirma, fara umbra de ndoiala, ca este unul din cei mai de seama scriitori contemporani.

Pe langa cele peste 40 de carti tiparite in timpul vietii, C.V. Gheorghiu a lasat ca mostenire, dupa trecerea sa la cele vesnice, mai multe manuscrise inedite, ce asteapta de decenii lumina tiparului.  Este cazul cartii de fata – Sfantul Ambrozie al Milanului – ce se dovedeste a fi, de departe, cea mai insemnata dintre scrierile cu subiect religios ale autorului, o carte fara egal in literatura de gen.  Cititorul se va putea convinge de acest fapt dupa lectura romanului, care este o fresca vie a realitatilor veacului de aur al Ortodoxiei.

Cartea apare – asa cum nu s-a intamplat cu nici una din scrierile lui C.V. Gheorghiu de dupa plecarea sa in exil – mai intai la Bucuresti, ca un omagiu postum inchinat scriitorului, edi­tia pariziana a romanului urmand sa vada lumina tiparului intr-un viitor apropiat.