Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Aceasta carte reprezinta un fenomen unic si inestimabil in literatura ortodoxa a secolului XX: un sfant al vre­murilor moderne, cu experienta unui razboi mondial, a inchisorilor si prigoanelor, ia una dintre Evanghelii si o explica de la un cap la altul folosind limbajul si notiunile omului contemporan, facandu‑i acestuia mai accesibil decat oricand cu­van­tul lui Dumnezeu.  Scrisa cu rar talent literar, plina de numeroase exemplificari si istorii din viata, aceasta lucrare monumentala, fara egal in ultima suta de ani, se citeste pe nerasuflate: frumusetea stilului, limpezimea expunerii, bogatia cunoasterii duhovnicesti pe care o aduce se impletesc intr‑una dintre cele mai ziditoare lecturi care pot fi recomandate crestinilor vremii noastre.

Viața și minunile Sfântului Martin pot aduce nespus de multă mângâiere și nădejde omului de azi, copleșit de necazuri, sărăcie, agresivitate și nesiguranță. În fiecare împrejurare a vieții lui, încă din copilărie, Sfântul, punându-și nădejdea numai în Dumnezeu, a fost blând, milostiv, ascultător și demn în același timp, uneori chiar cu prețul unor mari suferințe. Într-o iarnă geroasă, când era catehumen, L-a văzut în vis pe Hristos înconjurat de îngeri, îmbrăcat cu jumătate din propria lui haină, pe care i-o dăruise unui sărac. A răbdat pentru Domnul bătăi și umiliri de la cei de altă credință; a convertit mulțimi mari de păgâni; a înviat mai mulți morți, între care și un sinucigaș, ca să poată să se spovedească și să ceară iertare de la Dumnezeu și să primească răstimp de pocăință. Astfel, Sfântul Martin a devenit marele ocrotitor al celor care se află în mâhniri, în depresie ori au tendințe sinucigașe. A vindecat mulțimi nenumărate de bolnavi ce aveau felurite suferințe ori beteșuguri, a stat la rugăciune, nevătămat, în mijlocul unei încăperi cuprinse de flăcări, l-a păzit viu, atârnat în ștreang vreme de trei zile, pe un om care fusese spânzurat și care i se rugase stăruitor să fie izbăvit de o astfel de moarte. Blândețea Sfântului Martin i-a cucerit chiar și pe cei care veneau cu gând să-l omoare, căci nu puteau ridica mâna asupra lui, chipul său fiind de-a pururi senin și luminat de o bucurie cerească.

Mâncarea gustoasă, servită frumos, este un minunat prilej de reunire a întregii familii. „Dreasă” cu rugăciunea și cu cuvântul de folos, trapeza materială se preschimbă cu ușurință într‑un ospăț al duhului, care hrănește și întărește întreaga ființă a omului.
Bucătăria ortodoxă pentru posturile de peste an şi pentru sărbători vă oferă o varietate de bucate ­gustoase, grupate pe categorii, respectând perioadele anului bisericesc și specificul fiecărui anotimp în parte. Veţi găsi reţete simple, culese din mănăstiri, dar și unele inedite, pentru toate posturile de peste an, cu întrebuinţarea legumelor de sezon. De asemenea, cartea cuprinde reţete pentru mesele festive, dar şi bucate pe care le veţi putea găti împreună cu cei mici.
Diversitatea de alimente din reţetele oferite favorizează o alimentaţie optimă, bucatele propuse având un conţinut echilibrat de substanțe nutritive. Reţetele sunt ingenioase, variate, hrănitoare şi uşor de preparat, contribuind la adoptarea unor obiceiuri alimentare sănătoase, fiind, de altfel, alcătuite pe principiul clasic și asceti­co‑bi­sericesc care susține că principalul medicament ce asigură sănătatea și preîntâmpină boala este alimentația.

Icoana Maicii Domnului de la Kazan este cea mai cinstită icoană făcătoare de minuni de pe întreg cuprinsul Rusiei. Practic, o întâlneşti în fiecare casă de creştin. Începând cu Botezul, aceasta icoană îl însoţeşte pe credincios în toată viaţa sa. Socotită în Rusia cel mai preţios dar de nuntă, e oferită mai ales mireselor. Până la Revoluţia bolşevică, în vastul imperiu de la Răsărit se aflau peste zece milioane de icoane ale Maicii Domnului de la Kazan. La ajutorul ei au alergat nu doar oamenii simpli, ci şi marii dregători, cnejii şi împăraţii Rusiei. Ca o apărătoare de obşte, icoana a dăruit în nenumărate rânduri biruinţă asupra vrăjmaşilor dreptei credinţe. În cinstea ei s-au înălţat în Rusia sute de biserici şi catedrale.
Orice om cuprins de boală, lovit de vreun necaz sau care întâmpină dificultăţi în pro­blemele de zi cu zi, în viaţa personală, să se roage Maicii lui Dumnezeu. Fără doar şi poate, va primi ajutor neîntârziat. Cartea de faţă este, de la un cap la altul, o mărturie în privinţa acestui fapt...

Traducere din limba bulgară de Gheorghiţă Ciocioi

Am început tălmăcirea de faţă a Rugăciunii Sfântului Efrem prin analiza păcatelor ce par mici: trândăvia, grija de multe, iubirea de stăpânire şi grăirea în deşert, dar care în realitate sunt însemnate, şi am încheiat‑o prin analiza osândirii aproapelui, care pentru mulţi pare inofensivă şi chiar virtuoasă, pe când în realitate aceasta aduce mântuirii o vătămare hotărâtoare. La mijloc au rămas virtuţile: curăţia, smerita cugetare, răbdarea şi dragostea. Ni se prezintă un tablou straniu: de‑a stânga şi de‑a dreapta, păcatele, iar la mijloc, virtuţile cele mai înalte!

Ce învăţătură ziditoare ne dă structura aceasta a Rugăciunii Sfântului Efrem? Iat-o: pe tărâmul vieţii pământeşti, virtuţile şi păcatele cresc împreună. Primele conduc către mântuire, iar cele de pe urmă duc la pierzare. Între virtuţi şi păcate, deşi opuse unele faţă de altele, există o anume legătură: ele se dezvoltă pe unul şi acelaşi teren – în inima omului. Păcatele caută să înăbuşe virtuţile, însă virtuţile pot, luptând cu patimile opuse lor, să se întărească şi să prindă rădăcină în suflet. (Arhimandrit Serafim Alexiev)

În aceste vremuri, umanitatea trece printr-o schimbare profundă, poate una radicală, dar în același timp neclară, deoarece nu înțelege ceea ce i se întâmplă sau cum va arăta lumea în viitorul apropiat. Schimbarea privește toate sectoarele culturale, lumea ideilor, credința, normele, valorile. Această revoluție este rezultatul unui conglomerat de puteri științifice, tehnologice, economice, care se sustrage puterii po­litice și dezintegrează unitatea umanității. Morala este evident captivă în această bulversare globală. Omul se află tot mai mult într-o stare de conflict atât cu natura înconjurătoare, cât și cu semenul său. S-a ajuns la robotizarea individului, proces accelerat mai ales în perioada pandemică, care se consolidează, frontiera dintre om și mașină devenind insesizabilă: bun venit în noul spațiu Schengen! 
Nu mai știm ce este viața interioară, nici cea privată.  Inteligența artificială a confiscat noțiunile de „conștiință” și „interioritate” și le‑a definit în termeni simpli comportamentali: le putem imita prin mașini. Fără a mai detalia toate aceste concepte care contribuie din plin la configurarea inte­riorității fiecăruia dintre noi și a formatării societății din care facem parte, în această carte încerc să arăt cum am ajuns, o parte dintre noi, să ne ignorăm propria interioritate și mai ales sub ce forme subtile ne-am îndepărtat de Dumnezeu. 
În acest sens, așezând icoanele alături de emoticoane, sau chiar invers, sper că voi putea convinge o parte dintre cititori că trebuie să facem față unei normalități capabile de orice, în care imaginea este bună la toate, dar în care privirea ajunge să‑și piardă... vederea. 
Pr. Emanoil Băbuș