Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

De ce omul confortului se apropie cu căldură sufletească de un sfânt a cărui viaţă sufletească pare greu de asimilat, de conceput chiar?
Dumnezeu permite lucrul acesta ca omul să înţeleagă. Când omul trăieşte în tot confortul, uneori Dumnezeu îi ia acest confort. Acesta este şi cazul Greciei de azi. Acum li s-a luat grecilor confortul, prin îngăduinţa Domnului, pentru a se apropia de ajutorul unui Sfânt. Cei care au o nevoie mai mare, au şi un gol interior mai mare. Vidul interior este proporţional cu nevoia, dar chiar şi omul confortului are probleme. Darurile materiale nu oferă liniştea, pentru că omul este icoana Domnului şi doar prin Dumnezeu acesta poate să-şi găsească pacea. Sfântul Efrem cel Nou îi ajută chiar şi pe bogaţi, pentru că şi ei a supărările lor.
Mulţi sfinţi sunt cunoscuţi şi rugaţi pentru anumite probleme, pentru vindecarea anumitor boli. De ce Sfântul Efrem cel Nou este chemat în rugăciuni pentru nevoi atât de diverse, fiind grabnic ascultător al acestora?
Sfântul este cunoscut pentru vindecarea tuturor bolilor. În plus, nu este doar un doctor. Este ajutător în boli, dar dă acelaşi ajutor şi unui elev, la un exeman. Face şi lucruri mari, şi lucruri mici, iar câteodată dă ajutor fără să i se fi cerut. I se spune "Sfântul Fulger". I s-a data acest nume pentru că trece foarte repede, ca un fulger, şi e grabnic ajutător. Sfântul a suferit mult din cauza martirajului. El este apropiat de Dumnezeu şi simte suferinţa, de aeea este atât de rapid în a sări în autor.
(fragment dintr-un interviu realizat la Nea Makri)

O poveste te ajută întotdeauna să înțelegi mai ușor orice, chiar și cele mai anevoioase lucruri. Ba chiar te poate învăța cum să îi urmezi povața și să‑i descoperi tâlcul, mai cu seamă când povestitorul – o bunică, un frate sau un prieten – are puțin răgaz să intre și el în poveste. După cum vă amintiți, o astfel de bunicuță a fost Doamna Păresimilor, care, vreme de cincizeci de zile încheiate, ne‑a tot povestit și încântat spre a ne purta mai lesnicios pașii în urcușul Postului Mare către Înviere.

Iat‑o de data aceasta pe sora ei, Doamna Cincizecimii, care, pentru alte cincizeci de zile, ne va arăta cum să urcăm alături de ea alte șapte trepte. Care sunt aceste trepte? Cele șapte duminici de după Înviere, de la Duminica Tomei până la Cincizecime. Și unde duc treptele? Spre o destinație aflată la o înălțime amețitoare, dar nu cu neputință de atins. La propria noastră Cincizecime, la sfințenie...

Tatiana Petrache

În cartea de faţă, un psiholog şi un filosof discută teme de maxim interes pentru cei mai mulţi dintre noi, creştini şi nu numai: căsnicia reuşită, convieţuirea armonioasă, creş­terea şi educarea copiilor. Remarcabilul duet intelectual al celor doi are o credibilitate căreia greu i se poate găsi cusur: experienţa a peste douăzeci de ani de căsnicie, cei unsprezece copii şi numeroasele familii care au beneficiat de sfatul și ajutorul lor dau mărturie despre calitatea valorilor şi eficacitatea metodelor pe care le propun.

Împreună cu Mihail Burmistrov şi Ecaterina Burmistrova (cunoscută deja cititorului român prin volumul Enervarea) porniţi, din pagină în pagină, într-o călătorie a cărei încheiere vă va găsi – suntem convinşi – mai informaţi, mai înţelepţi şi mai pregătiţi pentru a vă confrunta cu problemele care vă pun în pericol – vouă şi atâtor altora – liniştea şi împlinirea vieţii de familie.

Omul, preferându‑se pe sine, I‑a întors lui Dumnezeu spatele și a aflat moartea, deoarece nu există viață în afara lui Dumnezeu. Iar atunci când omul a transformat integritatea vieții în separare, păcat și singurătate, Dumnezeul‑Om, Iisus, a intrat în ținutul morții și a călcat în picioare moartea, „celor din morminte viață dăruindu‑le”. Aceasta este viața – sau, mai degrabă, Dumnezeu, Dătătorul de viață – pe care, în cele din urmă, o sărbătorim prin riturile funerare, în slujba înmormântării. Adevărata celebrare creștină a morții transformă pe vecie imnul funebru în cântarea plină de bucurie: „Aliluia” – cântarea celui care, dincolo de viața aceasta, dincolo de moartea aceasta, Îl vede pe Dumnezeu și numai pe El, al cărui suflet dorește și tânjește să intre în „curțile Domnului”, ale cărui inimă și trup s‑au bucurat în Dumnezeul Cel Viu. Așadar, în cartea de față ne vom îndrepta atenția tocmai către această celebrare a unui Dumnezeu Viu, din cadrul liturghiei înmormântării.

Pr. Alexander Schmemann

Copiii noștri, odată cu intrarea în această lume, se află cu adevărat în primejdia de a urma una dintre aceste căi greșite: fie nu se împotrivesc lumii și, acceptând valorile ei false, rămân în aparență creștini, îndărătul unei „măști” a bunei credințe, fie, dimpotrivă, se separă de aceasta într-un fel de „ghetou ortodox”, luând o poziție ostilă față de tot ce îi înconjoară. In general, ne stabilim singuri astfel de obiective: ori ne străduim să‑i adaptăm pe copii la această lume cu orice preț, ori, dimpotrivă, îi facem incapabili să se adapteze, încât ajung să simtă teamă față de lume sau dispreț şi superioritate față de cei ce nu fac parte din comunitatea lor. Aceste atitudini sunt distructive. Trebuie să ne dăm seama că scopul educaţiei creştine nu poate fi decât unul singur: cel de a pregăti pentru Hristos mădulare vii ale Bisericii. Aici apare problema noastră cea mai dureroasă: cum să facem în aşa fel încât copiii noştri, ieşind în societate, să rămână creştini adevărați.
Preot Alexei Uminski
Aceasta carte, ca un rezultat al reunirii binecuvântate dintre experienţa duhovnicilor ortodocşi şi ştiinţa psihologică şi pedagogică modernă, vă oferă explicaţii şi răspunsuri privitoare la unele dintre problemele fundamentale ale educaţiei. În ea sunt tratate, accesibil şi limpede, „puncte nevralgice” cum ar fi: integrarea copiilor în lumea secularizată, formarea autenticei religiozităţi, agresivitatea copiilor, relaţia lor cu duhovnicul, problema pedepsei, controlul parental, dezvoltarea corectă a copiilor în primii ani de viaţă.

Mănăstirea Valaam își pierde originile în negura vremurilor, fiind considerată una dintre cele mai importante vetre monahale ale ortodoxiei răsăritene. Viața duhovnicească a Valaamului va cunoaște către sfârșitul secolului al XVIII‑lea, prin ucenicii starețului Paisie de la Neamț, o înflorire fără seamăn. În jurul anului 1800, de la Valaam, sub povățuirea starețului Nazarie, opt călugări ruși vor purcede la creștinarea Alaskăi, doi dintre aceşti nevoitori (Iuvenalie și Gherman) fiind trecuți mai apoi în rândul sfinților. Printre marii stareți de la Valaam se numără și Sfântul Antipa de la Calapodești, care va petrece în marea lavră a Rusiei, începând cu anul 1865, vreme de șaptesprezece ani.
Cartea de față se dorește a fi pe de o parte un mic prinos adus vestiților stareți ai Valaamului, iar pe de altă parte, un îndrumar limpede în meșteșugul rugăciunii și pe calea viețuirii duhovnicești, a căror experienţă au avut‑o, la măsura cea mai înaltă, marii nevoitori ai „Athosului Nordului”.