Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Omul, preferându‑se pe sine, I‑a întors lui Dumnezeu spatele și a aflat moartea, deoarece nu există viață în afara lui Dumnezeu. Iar atunci când omul a transformat integritatea vieții în separare, păcat și singurătate, Dumnezeul‑Om, Iisus, a intrat în ținutul morții și a călcat în picioare moartea, „celor din morminte viață dăruindu‑le”. Aceasta este viața – sau, mai degrabă, Dumnezeu, Dătătorul de viață – pe care, în cele din urmă, o sărbătorim prin riturile funerare, în slujba înmormântării. Adevărata celebrare creștină a morții transformă pe vecie imnul funebru în cântarea plină de bucurie: „Aliluia” – cântarea celui care, dincolo de viața aceasta, dincolo de moartea aceasta, Îl vede pe Dumnezeu și numai pe El, al cărui suflet dorește și tânjește să intre în „curțile Domnului”, ale cărui inimă și trup s‑au bucurat în Dumnezeul Cel Viu. Așadar, în cartea de față ne vom îndrepta atenția tocmai către această celebrare a unui Dumnezeu Viu, din cadrul liturghiei înmormântării.

Pr. Alexander Schmemann

Această tâlcuire a Postului Mare este scrisă pentru toţi cei care – şi nu sunt puțini astăzi – doresc o mai bună înţelegere a tradiţiei liturgice a Bisericii şi o participare mai conştientă la viaţa creștină. Pocăinţa este începutul şi condiţia pentru o adevărată viaţă creştinească. Primul cuvânt al lui Hristos, când a început să predice, a fost: Pocăiţi-vă! (Matei 4, 17). Dar ce este pocăinţa? La întrebările „Ce este pocăinţa?”, „De ce avem nevoie de ea?”, „Cum trebuie să o practicăm?”, Postul Mare are răspuns. Într‑adevăr, este o şcoală a pocăinţei, la care orice creştin se cuvine să participe în fiecare an, pentru a‑şi adânci credinţa, pentru a‑şi reevalua şi, dacă este posibil, a‑şi schimba viaţa. Este un minunat pelerinaj la sursele adevărate ale credinţei ortodoxe – o redescoperire a căii ortodoxe în viaţă.
Am speranta că cititorul însuşi poate descoperi pentru sine că în această lume nimic nu este mai frumos şi mai profund, mai inspirat şi mai aducător de inspirație decât ceea ce Biserica, Mama noastră, descoperă şi ne oferă, în mod liber, odată cu intrarea în anotimpul binecuvântat al „primăverii Postului”.
Protopresbiter Alexander Schmemann

Referindu-se la cea mai cunoscută rugăciune creştină – Rugăciunea Domnească –, Părintele Alexander Schmemann oferă câte un scurt comentariu la fiecare cerere cuprinsă în ea. Abordarea cunoscutului teolog este deopotrivă provocatoare şi profundă, dar, mai ales, de o surprinzătoare actualitate.

Discutând în cheie inedită teme precum iubirea, iertarea, păcatul, împărăţia cerurilor sau voia divină, autorul reuşeşte să „deranjeze” comoditatea şi egoismul omului modern şi să readucă la lumină mesajul evanghelic autentic.

In cadrul sintezei neopatristice si al miscarii liturgice realizate la inceputul secolului al XX-lea in teologia ortodoxa, Parintele Alexander Schmemann este considerat unul dintre cei mai avizati teologi ortodacsi rusi si unul dintre cei mai reprezentativi artizani ai sintezei dintre dogmatica si cult ortodox. El ramane in spatiul teologiei contemporane unul dintre cei mai liturgisti ortodocsi si poate unul dintre cei mai profunzi teologi crestini, care a reusit sa raspunda provocarilor si la problemele spirituale ale modernismului si postmodernismuli.

Aceasta carte este o reflectie asupra lungului pelerinaj istoric al Ortodoxiei, este o incercare de a discerne in trecutul nostru ce este esential si etern, si ce este secundar, care ramane in trecut.

Dintotdeauna am fost uimit de lipsa dinlauntrul ­Bisericii Ortodoxe a unei reflectii istorice care sa vizeze intreaga Biserica, Biserica in plenitudinea ei.  Memoria noastra istorica pare sa fie fragmentata in memorii ­locale si nationale, ca si cum – vai! – viata noastra ar fi Biserica insasi.

Insa fara recuperarea memoriei comune, fara o intelegere comuna a trecutului nostru comun, nu vom recupera acea universalitate a vietii si a experientei ortodoxe, pe care le marturisim si proclamam ca fiind esenta insasi a Traditiei noastre.

Prezentul depinde intotdeauna de nivelul la care am „receptat” trecutul; sper ca aceasta carte sa fie un oarecare ajutor in acest proces esential.

Întreaga viaţă a Bisericii este înrădăcinată în Viaţa Nouă care străluceşte din mormânt în prima zi a noii creaţii. Această nouă viaţă este oferită în Botez şi este împlinită în Biserică. Trebuie să redescoperim Botezul – înţelesul lui, puterea, adevărata lui validitate. Scopul acestei lucrări este de a ajuta la această redescoperire sau, mai degrabă, de a enumera condiţiile preliminare pentru aceasta. Pentru că adevărata redescoperire trebuie să se petreacă de fiecare dată când Biserica săvârşeşte această mare Taină şi ne face pe toţi participanţi şi martori la ea. Întregul nostru studiu nu este altceva decât o încercare de a explica înţelesul acestei legături şi de a transmite, pe cât este posibil pentru bietele noastre cuvinte omeneşti, bucuria de care este plină viaţa noastră creştină.

(Pr. Alexander Schmemann)

Traducere din limba engleza de Alexandru Mihaila