Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Libertatea nu este independenţa politică, ci a nu avea diavolul stăpânire asupra noastră. Orice se face prin violenţă, fără iubire şi fără libertate, nu intră în veşnicia lui Dumnezeu.
Domnul nostru iubitor de oameni, când s-a dus la scăldătoarea Vitezda, să îl vindece pe slăbănog, l-a întrebat: Voieşti să te faci sănătos? (Ioan 5, 6)
Dumnezeu-Omul, Domnul nostru Iisus Hristos, chiar şi pentru a face bine unui om suferind, nu o face dacă mai întâi omul acela nu vrea aceasta.
Creatorul şi Făuritorul nostru, Bunul Dumnezeu, atât de mult respectă liberul nostru arbitru, pe care ni l-a dăruit, şi darul libertăţii, pe care ni l-a făcut, încât fără consimţământul nostru liber nu vrea
să ne ofere vindecarea. Într-o altă situaţie, Domnul a spus: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34). Iisus nu face nimic omului, dacă mai întâi omul nu vrea aceasta. Iisus respectă libertatea noastră.

Cea  dintâi  carte a mea , Din cetatea lui Eu în cetatea lui Tu, mi-a oferit adeseori ocazia să mă regăsesc alături de copii. Astfel am putut constata că ei au îndrăgit aşa de mult pe eroii cărţii, încât mi-au cerut şi continuarea ei. Acest gând m-a însoţit ani în şir, dar între timp  experienţe noi m-au condus la scrierea altor povestiri.

Cartea părintelui Paisie Patimi şi virtuţi, împreună cu o altă carte de Dumnezeu inspirată Scara Sfântului Ioan Sinaitul mi-au stârnit în cele din urmă dorinţa de a continua povestea Cetăţii lui Tu. Scara a fost scrisă pentru a ajuta pe monahi să câştige Raiul. Mi-am adus aminte de asemenea că părintele Paisie zicea: „Poruncile sunt aceleaşi şi pentru mireni şi pentru monahi, căci unul este şi Raiul!”. Astfel am decis să îmbin înţelepciunea şi sfaturile cuprinse în cele două cărţi, alcătuind o scară a virtuţilor pe care să urce copiii  din epoca noastră modernă.

Ţinta vieţii noastre duhovniceşti de altfel nu este numai să găsim Cetatea lui Tu, ci să ne luptăm cu toată dăruirea ca să ne biruim patimile şi toate slăbiciunile noastre, valorificându-ne darurile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu pe toţi. Numai astfel vom putea ajunge în Cetatea Cerească.

De-a lungul ultimilor cincizeci de ani, Biserica Rusă din afara Rusiei nu numai că a avut mari realizări spirituale şi culturale, ci a dat şi multe pilde de sfinţenie şi har. Spaţiul nu ne permite să dăm decât şase exemple, deşi au fost mulţi nevoitori duhovniceşti.

...Al treilea dintre ei a fost Arhiepiscopul Ioan Maximovici, care, în timpul vieţii lui, a fost considerat de mulţi un nebun; numai după moartea sa a fost apreciat pentru înaltele lui virtuţi creştine. A salvat mii de oameni din turma sa din China şi a fost un remarcabil ascet şi om de rugăciune.

Patericul este una dintre cele mai cunoscute si sitite carti, iubita si de cei cu inalte trairi duhovnicesti, dar si de cei novici in ale cunoasterii religioase.

Era necesara o astfel de carte cu titlul Patericul copiilor pentru a se face un minunat arc peste timp intre Parintii Patericului - la care gasim cununa de aur a sfinteniei - si copiii de astazi - in care Duhul Sfant se salasluieste si lucreaza roditor.  Aceasta carte arata ca intelepciunea si credinta lucratoare transcend timpul, spatiul si nu tin cont de varsta.

Comparativ cu alte scrieri ale Sfantului Nectarie, scrisorile pastreaza, cum este firesc o simplitate si o particularitate ale unui om foarte experimentat in viata duhovniceasca, care luase pe umerii sai o raspundere deosebita: pastorirea duhovniceasca a tinerelor monahii incepatoare. Ceea ce citirorul va remarca mai intai de toate, citind scrisorile, este adevarata ravna pentru invataturile Sfintilor Parinti si iubirea Sfantului fata de monahii. Sfantul cunoaste starea duhovniceasca a tinerelor incepatoare si nu se lasa sa se intrevada cunostintele lui teologice si nici experientele lui duhovnicesti. Monahiile au putina scoala si sunt incepatoare, astfel, Sfantul este ingaduitor si le vorbeste despre probleme ale vietii duhovnicesti pe care pot sa le inteleaga si indeosebi sa le puna in practica.

Poveștile și istorioarele din această carte sunt împrumutate din diferite surse de literatură spirituală (duhovnicească) și laică. În alegerea articolelor am fost călăuziți de dorința de a oferi tinerei generații a femeilor din Rusia o serie de imagini atrăgătoare, care opresc atenția asupra lor prin umanismul și atitudinea lor plină de viață față de mediul care le înconjoară. Tinerele cititoare vor găsi în cartea noastră, prezentată în exemple vii, învățătura creștină despre acele virtuți a căror împlinire este obligatorie pentru toate femeile din orice rang și stare socială; familia, având în special un rol educativ, are un loc semnificativ.

Prin intermediul cărții noastre, cititoarele vor face cunoștință cu chipul (imaginea) surorii bune și grijulii (Șura, Povestea unei fetițe, Sora cea bună), al fiicei (O pildă de dragoste tandră copilărească, Fiica cea mărinimoasă), al mamei (Sfintele Antuza, Emilia, Nona), al soției înțelepte (Sfânta Monica), al bunicii care își educă creștinește nepoțeii (Către femeile cărora Dumnezeu le-a rânduit să își crească nepoțeii lor), al mamei vitrege pline de afecțiune și blândețe față de fiii și fiicele ei vitrege (Grunia, cea dată de Dumnezeu), al nurorii devotate și supuse soacrei ei (Rut), al stăpânei compătimitoare față de slujitorii ei (Uliana Osorina) și multe altele.