Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Doamne şi Stăpînul vieţii mele, duhul trîndăvirii, al iscodirii, al iubirii de stăpînire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul întregii înţelepciuni, al smeritei cugetări, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi mie ca să îmi văd greşelile mele şi să nu osîndesc pe fratele meu. Că bine eşti cuvîntat în vecii vecilor. Amin.

Teologia Sfântului Grigorie Palama este teologia Bisericii Ortodoxe. El nu a introdus un nou sistem de învățătură și cunoaștere a lui Dumnezeu, ci a trăit, după care a exprimat ceea ce a întâlnit în Biserică și în Sfântul Munte, trăind ascetic viața în Hristos.
Se știe că teologia ortodoxă este empirică. Asta înseamnă că Sfinții Părinți au teologhisit nu prin speculații și filosofie, ci prin intermediul experienței și al Revelației. Dumnezeu a descoperit adevărul Său Profeților, Apostolilor și sfinților, iar aceștia au povățuit poporul
Domnului cu ajutorul acestei descoperiri. Sfântul Grigorie Teologul spune că sfinții teologhisesc asemenea pescarilor, nu aristotelic, adică teologhisesc precum Apostolii, nu în felul în care a făcut-o Aristotel, prin imaginație și speculație.
Tocmai acest lucru îl întâlnim și la Sfântul Grigorie Palama. Sursa teologiei sale a fost Revelația lui Dumnezeu.

Prin urmare, teologia Sfântului Grigorie Palama este teologia Bisericii, a Profeților, a Apostolilor și a sfinților, este teologia empirică, teologia Luminii și a Revelației. Aflându-ne pe acest făgaș, putem spune că era teologia aghiorită. Pozițiile sale teologice și modul în care le-a expus trebuie văzute din această perspectivă, adică din perspectiva monahului aghiorit isihast.

Toţi cei care L-au cunoscut pe Hristos şi încearcă să trăiască după poruncile Lui au o altă viziune asupra lucrurilor! Pentru un creştin, omul împlinit autentic este cel pe care poporul nostru îl numeşte „omul lui Dumnezeu”, adică sfântul. Pe chipurile sfinţilor, fie că se află în cer, fie pe pământ, se păstrează adevărata umanitate, deplinătatea omului. De aceea Biserica noastră, adică noi toţi, îi cinstim în mod special pe sfinţii care au trăit aşa cum a vrut Dumnezeu, care s-au străduit să-şi potrivească viaţa după Evanghelie, care aveau inima inundată de dragoste şi de multe ori ajungeau la moarte mucenicească pentru dragostea lui Hristos.

Mulţi tineri mă întreabă: Sfântul cutare e cuvios sau sfânt? Care e diferenţa? Răspunsul la această întrebare este simplu. Toţi sunt sfinţi. Singura diferenţăconstă în modul cum s-au sfinţit. Vedeţi, Biserica seamănă cu o grădină. În fiecare grădină sunt flori multe şi felurite. Trandafiri, garoafe, margarete, flori de câmp. Toate florile sunt udate cu aceeaşi apă. Dar apa nu schimbă nicio plantă. Udă trandafirul şi înfloreşte cu flori de trandafir, udă bulbul de garoafe şi răsar garoafe. Nu le unifică, nu le face pe toate la fel.

Batranul Eftimie viglo-lavriotul a fost un sfant contemporan nebun pentru Hristos, o lumina stralucitoare a Atonului sfintit, "unul dintre ultimii" mari asceti ai pustiului aghiorit.

A fost "cel din urma dintre toti", un sfant care a trait in vremurile din urma, unul dintre isihastii luptatori care au tinut nestinsa traditia aghiorita.  A trait cu gandul ca este cel mai mic, cel mai pacatos dintre toti oamenii.  S-a nevoit ca un "nebun" si ca un "ciudat", ca un om de nimic si vrednic de dispret, ca un marginas, "ca un mort viu".

Cu Harul lui Dumnezeu Celui intreit in Persoane, si cu mijlocirile Invatatorului Ioan Gura de Aur, Dascalul Bisericii Universale, s-a editat al zecelea volum din seria Cuvinte de aur, avand ca tema Biserica si Taina Preotiei.  Volumul cuprinde pe larg invataturi despre Biserica, despre mersul la biserica, despre Preotie, preot si predicator, despre pacatul osandirii preotului, despre episcop si hirotonie.

Biserica este caracterizata de catre Invatatorul Ioan Hrisostom drept „Taina cea mare” care s-a descoperit la plinirea vremii. Despre intemeierea ei au proorocit toate: Cerul este pentru Biserica, nu Biserica pentru cer.  Exista Biserica cereasca, Biserica ingerilor, in intelesul general, dar urmatoare acesteia, si Biserica in sens restrans.  Biserica isi are inceputul odata cu crearea protoparintilor si a fost reintemeiata in chip definitiv de catre Hristos ca un Rai.  Ea constituie un trup al carei element dumnezeiesc este capul, elementul omenesc fiind alcatuit din membrele vrednice sau nevrednice.  Unitatea Bisericii este pastrata prin prezenta lui Hristos in mijlocul ei.

Nu exista si nici nu va exista altceva mai puternic decat Biserica.  Ea este mai puternica decat cerul.  Cati n-au atacat-o?  Toti, insa, au pierit, in timp ce Biserica ramane in veac.  Numai ca atunci, in vremurile Sfantului Ioan Gura de Aur, ca si astazi, crestinii nu puteau sa perceapa dimensiunea si scopul Bisericii.

Care este scopul Bisericii?  Scopul ei il poate afla cineva prin participarea la viata Bisericii care, din nefericire, nu este si nici nu se desfasoara asa cum trebuie.  Pretextele si justificarile crestinilor de atunci sunt intocmai ca si cele ale crestinilor de astazi.  Ne necajeste caldura, frigul, faptul ca nu intelegem cele spuse in Biserica, si altele asemanatoare.  Tuturor acestor pretexte le raspunde pe masura Invatatorul cu „gura de aur”.