Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Fie că crezi în Dumnezeu, fie că nu, sunt sigur că ceva în tine se va mişca şi vei simţi vibraţiile unei alte ordini a lucrurilor şi a unei intensităţi neobişnuite a trăirilor. Vei vedea că multe din cele ce vei citi se vor coordona cu unele aspecte care există deja în tine, dar care de multă vreme erau tăcute, neclare şi pe care nici nu ştiai că le deţii. Va reînvia dorința de spiritualitate, viaţa interioară şi sfinţenia care te împodobesc cu siguranţă şi pe tine ca o moştenire nepreţuită şi zestre personală de la Dumnezeu.

Omul pe care îl descriu este cel mai rar şi mai neobişnuit om pe care l-am cunoscut până acum – şi am trăit destul – în viaţa mea, în spaţiul religios bisericesc. E ca Sfântul Porfirie, ca Sfântul Iacov din Evia, ca Sfântul Paisie. Harismatic. Cu multe harisme. Aşa l-am cunoscut eu. Vei vedea şi tu citind nenumăratele întâmplări pe care le expun în paginile de mai jos.

Are harisma înainte-vederii. Adică vede dincolo de suprafaţă, în adâncime. Vede dincolo de trup, vede sufletul. Vede ceea ce se ascunde în spatele celor pe care le spui. Vede dincolo de ceea ce este evident, taina. Vede ceea ce tu nu poţi vedea sau spune uşor nici măcar ţie însuţi.

Pr. Andreas Konanos

„O Biserică secularizată este complet neputincioasă şi slabă în încercarea de a transforma lumea. Iar creştinii secularizaţi au eşuat la toate nivelurile.”

O Biserică care răstigneşte în loc să se răstignească, care trăieşte în slavă lumească în loc de slava Crucii, o Biserică care cade în faţa celor trei ispite ale lui Hristos în deşert, în loc să le biruiască, este o Biserică secularizată. O asemenea Biserică este menită să se acomodeze la o societate căzută şi să rămână în această stare căzută; răspândeşte dezamăgire şi disperare printre cei care caută ceva mai profund şi mai substanţial.

Traducere: Preot Victor Manolache 

Inceputul vindecarii si al izbavirii sufletului de orice slabiciune duhovniceasca este Taina Marturisirii. Vinddecarea se continua dupa Marturisire prin lupta duhovniceasca. Si cand se va incheia? Cand patima va deveni scarboasa si va inceta sa atraga sufletul. 
Cat timp procesul vindecarii se afla in desfasurare, harul si mila lui Dumnezeu il acopera protecttr pe crestinul nevoitor, cu toate ca acesta primeste rani de la vrajmas, cade si se ridica. Doar cand cade si nu se inalta, adica atunci cand se pravaleste in pacat, mila dumnezeiasca cedeaza. 
Deci ati cazut si v-ati ridicat, ati apucat din nou armele si ati continuat confruntarea cu vrajmasul? Nu deznadajduiti! Domnul este langa voi! 
(Sfantul Teofan Zavoratul)

Poveștile și istorioarele din această carte sunt împrumutate din diferite surse de literatură spirituală (duhovnicească) și laică. În alegerea articolelor am fost călăuziți de dorința de a oferi tinerei generații a femeilor din Rusia o serie de imagini atrăgătoare, care opresc atenția asupra lor prin umanismul și atitudinea lor plină de viață față de mediul care le înconjoară. Tinerele cititoare vor găsi în cartea noastră, prezentată în exemple vii, învățătura creștină despre acele virtuți a căror împlinire este obligatorie pentru toate femeile din orice rang și stare socială; familia, având în special un rol educativ, are un loc semnificativ.

Prin intermediul cărții noastre, cititoarele vor face cunoștință cu chipul (imaginea) surorii bune și grijulii (Șura, Povestea unei fetițe, Sora cea bună), al fiicei (O pildă de dragoste tandră copilărească, Fiica cea mărinimoasă), al mamei (Sfintele Antuza, Emilia, Nona), al soției înțelepte (Sfânta Monica), al bunicii care își educă creștinește nepoțeii (Către femeile cărora Dumnezeu le-a rânduit să își crească nepoțeii lor), al mamei vitrege pline de afecțiune și blândețe față de fiii și fiicele ei vitrege (Grunia, cea dată de Dumnezeu), al nurorii devotate și supuse soacrei ei (Rut), al stăpânei compătimitoare față de slujitorii ei (Uliana Osorina) și multe altele.

 Și când vă rugați lui Dumnezeu, nu uitați să căutați Împărăția: Să vină Împărăția Ta! Dacă va veni Împărăția, va veni și Împăratul; va veni și se va sălășlui în voi Dumnezeul Treimic: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Și binecuvântata Împărăție, care este în Ceruri, va fi binecuvântata Împărăție și înlăuntru, întru voi. Și inimile voastre vor fi pline de adevăr, de lumină și bucurie. Căci veți pricepe de ce trăiește omul; cu adevărat, veți înțelege limpede scopul și sensul vieții. 

Singurul mijloc adevărat pentru dobândirea bunăstării noastre în viaţa aceasta şi în cea viitoare este concentrarea permanentă a atenţiei noastre în lăuntrul nostru asupra propriei noastre conştiinţe, asupra gândurilor, vorbelor şi faptelor noastre spre a le cumpăni fără părtinire. Acest mijloc ne dezvăluie rătăcirile noastre în viaţă şi ne arată singura cale către mântuire. Calea aceasta este lăsarea totală a întregii noastre fiinţe, a noastră înşine cu toate împrejurările vieţii noastre, în voia lui Dumnezeu. Ca emblemă pentru această orientare a noastră către Dumnezeu să ne fie planta floarea-soarelui (iliotropion), ea să fie totdeauna înaintea ochilor noştri.

Floarea-soarelui este floarea care se îndreaptă tot timpul către soare, şi dimineaţa, şi în miezul zilei şi seara nu numai în zilele luminoase, ci şi în cele întunecate. Naturii acestei flori trebuie să îi urmeze voia omenească, îndreptându-se către Dumnezeu şi voia Lui dumnezeiască ceas de ceas nu numai în zilele luminoase ale vieţii sale, ci şi în cele întunecate, adică în zilele grele ale vieţii. Sfinţenia întregii vieţi omeneşti, după cugetarea unui teolog înţelept, alcătuieşte desăvârşirea întregii vieţi creştineşti şi unirea în persoana creştinului a tuturor virtuţilor celor săvârşite după putere, ce se întrunesc, ca într-un centru, în acordul voii noastre cu voia lui Dumnezeu.