ercetările contemporane au evidențiat impactul pe care îl are consumul excesiv de zahăr asupra organismului nostru. Dincolo de bucuria momentană pe care o aduce o prăjitură sau un desert cu zahăr, consecințele pe termen lung pot fi serioase. Din fericire, opțiunile precum deserturile fără zahăr devin o alegere tot mai populară și benefică pentru sănătatea noastră.
Consumul excesiv de zahăr este asociat cu diverse probleme de sănătate, precum creșterea riscului de obezitate, diabet de tip 2 și afecțiuni cardiace. Cercetările au arătat că zahărul adăugat în exces poate duce la inflamații cronice în organism, afectând în mod negativ funcțiile sistemului imunitar și ale organelor interne.

Optarea pentru deserturi fără zahăr reprezintă o modalitate de a ne satisface pofta de dulce fără a compromite sănătatea. Aceste deserturi sunt adesea realizate cu îndulcitori naturali, precum mierea, ştevia sau fructele, oferindu-ne gustul dulce fără a recurge la efectele negative ale zahărului rafinat.

Pe lângă beneficiile evidente pentru sănătate, deserturile fără zahăr se încadrează perfect într-un stil de viață echilibrat și într-o dietă sănătoasă. Ele pot fi o sursă valoroasă de nutrienți esențiali și pot contribui la menținerea unui nivel constant de
energie, evitând creșterile bruște și scăderile de zahăr din sânge.
Astfel, alegerea deserturilor fără zahăr nu este doar o opțiune delicioasă, ci și o decizie înțeleaptă pentru sănătatea noastră pe termen lung.

În bucătărie, explorarea și adoptarea unor rețete creative fără zahăr devin o oportunitate de a experimenta cu ingrediente sănătoase și de a încorpora gusturi noi și inovative în dieta noastră. Astfel, putem transforma modul în care privim și selectăm deserturile, contribuind la un stil de viață mai echilibrat și plin de vitalitate.

Despre Parintele Nikolai Guryanov, binecunoscutul Arhimandrit Ioan Krestiankin de la Lavra Pesterilor a spus ca a fost “singurul Parinte de pe teritoriul fostei URSS care avea darul inainte-vederii."

Parintele Nikolai a fost un fel de “cititor cu raze X in domeniul spiritual”.  Era ca si cum el ti-ar putea vedea interiorul si stia tot ce era de stiut.  In prezenta lui toti au simtit ca sunt din nou copii.

Parintele Nikolai stia voia lui Dumnezeu pentru fiecare in parte si i-a calauzit pe multi catre cea mai scurta cale spre mantuirea sufletelor lor.

Fiecare dintre noi avem o menire, dar trebuie sa stam sub povata duhovnicului, care inlatura voia nepriceputa, facand loc voii lasate de Dumnezeu in fiecare dintre noi.  Duhovnicul dezvaluie intentiile lui Dumnezeu in noi.  Daca nu stam sub povata duhovnicului, putem sa intram in rataciri mai mari ca patimile.

Il simt prieten pe fiecare suflet care-mi trimite un singur gand de iubire.  Si doresc si rog ca fiecare prieten sa copieze acest Indreptar la spovedanie.

Cu toata dragostea, Valeriu

Volumul de fata vine sa reconfirme darurile duhovnicesti cu care Parintele Justin Parvu a fost inzestrat de catre Dumnezeu de-a lungul vietii, numeroasele marturii ale credinciosilor reprezentand dovada concreta in aceasta privinta.

Acest volum nu se adreseaza doar celor de astazi, ci si viitoarele generatii carora societatea nu se mai gandeste sa le lase mostenire un mediu prielnic pentru o dezvoltare fireasca ce trebuie sa duca intr-un final la Dumnezeu.

Marturiile din paginile acestei carti, pe care o consider o minune a lui Dumnezeu prin una dintre ultimele Sale mladite alese - Parintele Arsenie Boca - confirma lucrarea Parintelui Arsenie de reabilitare a omului cazut din cauza pacatelor.

Cu siguranta neamul romanesc ar fi fost mult mai sarac, chiar pustiit, daca Dumnzeu nu ni l-ar fi daruit pe Parintele Arsenie Boca, a carui prezenta este la fel de vie si astazi si care se intensifica cu cat timpurile pe care le traim sunt mai grele.

Vlad Herman

Înaintea Optinei a fost Sanaxarul 

În Biserica Rusă a secolului al XVIII-lea, sărăcite și înjosite de disprețul și opresiunea elitelor luministe, mănăstirile ajunseseră cuiburi ale unui formalism lipsit de suflarea vie a Duhului Sfânt: dar în acest întuneric al decăderii și al uitării, străvechea predanie a a stăreției învie printr-un șir de oameni trimiși de la Dumnezeu, între care cel mai tainic și mai uimitor este, poate, Cuviosul Teodor de la Sanaxar.
La numai 25 de ani, mândrul aristocrat dintr-un regiment de elită al gărzii împărătești fuge în codrii din nordul Rusiei, unde trăiește singur, ani de zile, în pustnicie. Ce ființe cerești l-au îndrumat în nevoința lui mai presusu de fire? Aceasta rămâne o taină dumnezeiască; un singur lucru știm: că din pustie a ieșit, fără să aibă încă tunderea în monahism, la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos (Efes. 4,13). 
Cartea de față vă înfățișează, pentru prima oară în limba română, văața și povețele acestui învățat de Dumenzeu, care alături de Nazarie de la Valaam, de vasilisc și de ucenicii Cuviosului Paisie Velicikovski este unul dintre cei prin care Dumnezeu a lucrat miraculoasa renaștere a stăreției ruse, ajunse la apogeu în vremea de înflorire  a Optinei.

Cuviosul Lavrentie s-a ostenit cu toate puterile sufletului sa se asemene Preadulcelui Iisus si viata lui marturiseste acest lucru. Ea invioreaza duhul si curateste simtamintele morale, ridica privirea omului spre cele inalte. S-a straduit, dupa cuvantul Apostolului, "sa se faca tuturor toate" (I Corinteni 9, 22) si "sa poarte sarcinile celor neputinciosi" (Galateni 6, 2) pe umerii sai, inteleptind, mangaind, intarind cu rugaciunea si cu sfatul duhovnicesc.

Se spune că Panaghia s-a născut demult, tare demult, pe când locurile străjuite de Moş Ceahlău şi udate de Mama Bistriţa erau aproape cu totul sălbatice… S-a născut, draga de ea, într-un cătun de la poalele Ceahlăului, în familia unor oameni sărmani. A fost însă binecuvântată, din fragedă pruncie, cu multe şi alese însuşiri. Că s-au strâns ursitoarele în jurul ei de îndată ce a venit pe lume, dăruindu-i pe rând, de la căpătâiul albiei ce-i era şi leagăn, mai toate bunătăţile vieţii… Numai că, nu ştiu cum s-a făcut, dar, întrecându-se ele în a-i lumina viitorul, au miluit-o cu frumuseţe la chip, cu frăgezime şi gingăşie în trup, cu pas mlădios, cu duioşie în suflet, cu strălucire de azur în priviri, dar… au uitat de noroc!

Aşa a crescut, ca bucurie a ochilor şi sufletelor celor doi părinţi ai săi, cu totul nevoiaşi în ale traiului cel de toate zilele. Că mult prea puţin pământ aveau pentru a cultiva cele trebuitoare la orice masă şi nici cu destulă fâneaţă pentru bietele animale nu erau dăruiţi. De aceea, doar câteva orătănii şi două capre ţineau pe lângă bordeiul lor… Au tot muncit din greu, sărmanii, dar n-au apucat să-şi vadă fata ieşită în lume şi măritată cu un flăcău vrednic, precum merita. S-au stins din viaţă într-o toamnă ploioasă şi rece, zdrobiţi de un trunchi de copac pe când încercau să-şi facă rost de lemn pentru iarna cea lungă şi grea.

Ei, şi dacă a rămas Panaghia orfană, iaca, ştiindu-i frumuseţea cea fără de seamăn, atât la trup cât şi la suflet, s-au grăbit să o ia în grija lor doi soţi mai înstăriţi, dar fără copii, care trăiau într-un sat vecin, ceva mai mare. Nu a durat însă prea mult bucuria noilor săi părinţi…

Stareţul Siluan este parte a unei culturi monastice tradiţionale, înrădăcinată în Evanghelie şi în înţelepciunea antică, mai ales cea stoică, şi a unei inspiraţii profetice care luminează modernitatea până în străfunduri şi o depăşeşte din interior. Limitările culturii monastice, precum rituaismul şi comunitarismul adeseori greoi al ortodoxiei contemporane, sunt dizolvate în lacrimile Sfântului Siluan şi în universalitatea rugăciunii sale. Stareţul vindecă abisurile modernităţii concentrând-o pe Înviere. El rămâne pentru noi unul dintre marii martori ai metamofozei contemporane a creştinismului, prin care Dumnezeu desăvârşeşte descoperirea Numelul Său în totala golire de Sine a Crucii, din mărturia lui Siluan înţelegem că iadul nu se deschide spre nefiinţă, ci spre nădejde, întrucât Hristos Se pogoară neîncetat în adâncurile lui.
Reluând învăţătura Stareţului, părintele Sofronie vine în sens invers tuturor imaginilor imperiale şi politice ale lui Hristos şi Îl arată în punctul cel mai de jos al piramidei răsturnate a creaţiei: punctul pe care apasă întreaga piramidă a fiinţării bolnave şi decăzute. "Creştinul merge în jos, acolo, în adâncul piramidei răsturnate, unde se adună o greutate zdrobitoare, unde este şi Cel ce a luat asupra-Şi păcatul lumii, Hristos". Se poate - şi trebuie - "să ne iubim aproapele ca pe sine" în virtutea unităţii ontologice a omenirii restaurate în Hristos pentru ca afirmaţia fratele nostru este viaţa noastră să fie trăită în sensul cel mai realist.

Olivier Clement

(lipsa text)

Aceasta carte cuprinde opt povestiri despre adevaratul comportament crestin si constituie un minunat dar pentru copii, reusind, prin frumusetea si sensibilitatea naratiunii, sa le modeleze si sa le lumineze sufletul.