Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Primul volum al seriei: „Cuvinte de aur” ale Sfântului Ioan Gură de Aur, cuprinde cele trei virtuţi teologice, tripticul vieţii duhovniceşti: credinţa, nădejdea şi dragostea.

Credinţa constituie trăsătura fundamentală a creştinului. „Fără credinţă este cu neputinţă ca omul să fie bineplăcut lui Dumnezeu”. Trebuie însă ca această credinţă să fie statornică şi nezdruncinată, şi să se sprijine pe Stânca nesurpată a credinţei, pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Credinţa fără nădejde nu poate să existe. Credem şi nădăjduim! Dacă agricultorul  trudeşte şi nădăjduieşte, la fel şi corăbierul şi negustorul, şi aceasta pentru lucruri care sunt nesigure şi neschimbătoare, cu mult mai mult trebuie să trudească creştinul şi să aibă speranţe şi nădejdi, care niciodată nu sunt dezminţite.

Dragostea este trăsătura comună a lui Dumnezeu şi a oamenilor. Fără dragoste, nici martiriul nu poate să ne folosească. Iubirea a făcut cerul pământ, L-a făcut pe Dumnezeu om, ca omul să devină Dumnezeu.

Ceea ce-l aseamănă pe om cu Dumnezeu, mai mult decât toate, este iubirea faţă de vrăjmaşi. Cea mai frumoasă coardă a lirei este cea care interpretează melodia care se numeşte: iubire de vrăjmaşi. Noi în ce stare şi în ce treaptă a iubirii ne aflăm?

Să cercetăm şi să aflăm răspunsul de la Învăţătorul cu „Gura de Aur” al Bisericii noastre.

In Viata Sfantului Grigorie Dialogul se povesteste ca o femeie vestita din Roma a adus prescuri la dumnezeiescul altar, iar slujba dumnezeiasca o facea insusi Sfantul Grigorie. Deci, in timpul cand se impartea la popor Dumnezeiasca impartasanie, s-a apropiat si femeia aceea sa se impartaseasca cu Sfintele Taine. Si, auzindu-l pe preasfintitul episcop zicand: "Trupul cel de viata facator al Domnului nostru Iisus Hristos Se da..." femeia a inceput a rade. Episcopul, oprindu-si mana, a intrebat-o pe femeie: "Pentru ce ai ras?". Iar femeia a raspuns: "De mirare imi este lucrul acesta, stapane, ca painea aceasta, pe care eu cu mainile mele am facut-o din faina si am copt-o, o numesti Trupul lui Hristos!". Atunci sfantul, vazandu-i necredinta, s-a rugat lui Dumnezeu si indata chipul painii s-a schimbat in trup omenesc. Aceasta minune a vazut-o nu numai acea femeie, ci si toti ceilalti care erau in biserica, si toti I-au dat slava lui Hristos Dumnezeu si s-au intarit in credinta in Preacuratele Taine, intelegand ca sub forma painii Se da Trupul lui Hristos si sub forma adevaratul Sange al Domnului. 

Cine crede ca la Sarov sfintenia a inceput cu marele Serafim se insala. Patericul Sarovului ne aduce in fata ochilor vietile si nevointele unor cuviosi despre care cei mai multi dintre noi nu stiau nimic; acestia ne ajuta sa intelegem ca Sfantul Serafim a fost rodul unei manastiri care, desi nu foarte veche, a zamislit nevoitori la masura nevoitorilor din vremurile de demult. Citind despre jertfele lor, cititorii vor putea sa isi umple candela sufletelor cu ulei duhovnicesc, pentru a rezista ispitelor din ce in ce mai puternice ale unei lumi care L-a uitat pe Dumnezeu.

Editorul

Scopul vietii crestine este dobandirea Duhului Sfant. Dobandeste pacea launtrica si mii de suflete se vor mantui in jurul tau. Totul este subordonat agonisirii acestei paci, alipirea de Biserica, adevarata nadejde, si in departarea de patimi, iertarea greselilor, neosandirea aproapelui, tacerea launtrica. Nimic nu este mai bun decat acea pace in Hristos, prin care sunt respinse navalirile durerilor celor rele, din vazduhuri si de pe pamant.

Sfantul Serafim de Sarov

Sfintii nostri, precum si marii parinti si asceti ai nostri au fost si ei candva copii!

Pentru micul Iacov cele de pe pamant si cele din ceruri au devenit una. Si semana acum cu acele pasari de toamna, pe care le vezi intr-o clipa zburand cu aripile deschise in imbratisarea cerului, iar in clipa urmatoare lasandu-se usor pe pamant.
In prima parte a cartii citim o povestire minunata din anii copilariei parintelui Icov Tsalikis.
In partea a doua se desfasoara pe scurt viata lui emotionala.
In ultima parte sunt prezentate scurte istorioare foarte valoroase.

Unul din mijloacele cele mai puternice si mai eficace ale Bisericii pentru a chema mila divina asupra celor vii si a celor adormiti este Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie, sau aducerea Jertfei celei fara de sange pentru mantuirea lor.

Aici, la Sfanta Liturghie, insusi Domnul, in mod tainic, Se injunghie pe jertfelnic si, prin aceasta, lupta mila Sa dumnezeiasca a ierta pacatele pentru care mijloceste cel mai mare Mijlocitor si pentru care se aduce cea mai sfanta si cea mai puternica jertfa.

Putem, oare, sa nu speram gratierea si alinarea criminalului, cand insusi fiul imparatului este cel care mijloceste pentru el?  Fara indoiala ca nu!  Acelasi lucru trebuie sa nadajduiasca si credinciosul pentru care se aduce Jertfa cea fara de sange, fiind pe deplin convins ca prin aceasta i se vor ierta pacatele si va dobandi posibilitatea de a trece intr‑o stare duhovniceasca mai buna.