Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Sfântul Ioan Maximovici, acest om micuț, adus de spate, cu părul încâlcit și hainele modeste, cu un defect de vorbire și o voce molcomă, odată ajuns arhiereu, a început a umbla adeseori desculț, chiar dacă unii au început să spună despre el că e smintit la minte. Grija de căpătâi a Sfântului Ioan era îndreptată către inima sa adâncă, de aceea a ajuns să-L odihnească pe Hristos cu o asemenea plinătate, încât sălășluirea Duhului Sfânt întru el s-a preschimbat într-o îmbrățișare desăvârșită, dăruită întregii firi omenești.
Din această pricină, cei care iubeau Adevărul și cunoșteau puterea rugăciunilor și blândeții dumnezeiești ale Sfântului Ioan, nu se lăsau amăgiți de aparența exterioară, ci, apropiindu-se cu sfială și smerenie, descopereau că, sub firava sa înfățișare, se ascundea un colos de rugăciune și dragoste, un suflet nespus de mărinimos care purta întru el suspinul Duhului Sfânt pentru întreaga zidire. 
Viața sa, tăinuită cu Hristos în Dumnezeu, s-a făcut un izvor neîncetat de daruri ce se revarsă îmbelșugat către toți cei care își deschid brațele inimii spre a se încredința Domnului. De aceea faptele și minunile Sfântului Ioan cresc asemenea unor perle în inimile credincioșilor, dăruindu-le puterea de a nu fi biruiți de valurile cele amare și pline de nebunie ale acestei lumi nestatornice.
Gingășia, bunătatea și blândețea, alături de stăruință, răbdare și suspin, au făcut din Sfântul Ioan Maximovici unul dintre cei mai mari făcători de minuni ai zilelor noastre. Toți cei care îi cer, cu credință, grabnicul ajutor, află în acest minunat ierarh, nu numai un binefăcător și tămăduitor, ci și un prieten și sfătuitor tainic, care, cu o nespusă delicatețe, vine în viețile
noastre și ne scoate la limanul veșniciei, purtând grijă de noi în întregime – suflet și trup. Mărturie stau nenumăratele și uimitoarele minuni pe care le-a săvârșit încă din timpul vieții și după adormirea sa, și care nu încetează a se înfăptui cu putere până acum.

Căsătoria nu înseamnă numai relații ideale, reușite, câtă vreme oamenii nefericiți în existența lor familială sunt tot mai mulți. Astfel că a vorbi de­spre nereușitele vieții de familie, de­spre cauzele acestora, este absolut necesar – doar se știe că a fi prevenit înseamnă a fi pregătit.

Cauza primară a problemelor se descoperă în lipsa de înțelegere a propriei persoane și a celuilalt, a motivelor, dorințelor și nevoilor specifice fiecăruia. De aceea, pentru a se elucida cauzele problemelor tipice, va fi nevoie să începem ca diagnosticieni și, stabilind diagnosticul familial, adică urmărind originile problemelor, să analizăm cauzele apariției neînțelegerilor din punct de vedere psihologic și teologico‑duhovnicesc, cu exemple reale, din viață, iar apoi, ca terapeuți de familie, va trebui să trasăm planul (algoritmul) salvării familiei și membrilor ei. În acest context vom dezbate problemele (impasu­rile) tipice din viața de familie și vom vorbi despre mijloacele rezolvării lor.

Am cerut un cuvânt Maicii Siluana Vlad, Stareța Mănăstirii Sfântului Siluan Athonitul din Iași, rugând-o să ne îndrume în rugăciunile pe care le facem către Sfântul Nichifor cel Lepros.

Întrebare: Maică Siluana, ce anume ar fi cel mai potrivit să-i cerem Sfântului Nichifor cel Lepros, care se dovedește a fi un ocrotitor și tămăduitor în vremea acestei epidemii cu coronavirus?

Răspuns: Să-l rugăm să ceară pentru noi tămăduire pentru nesimțirea sufletului, pentru uitarea care ne stăpânește mintea, pentru lipsa bucuriei. Să-l rugăm să ne facă părtași la bucuria suferinței pe care a trăit-o atât de dumnezeiește. Dar înainte de toate să ceară pentru noi pocăință, ca să ne vindece Domnul de nesimțire, de nesimțirea sufletească, de amorțirea și întunecarea minții. Mulțumim, Sfinte Nichifor, mulțumim că ești cu noi, mulțumim că nu ne părăsești, deși merităm. Doamne Iisuse Hristoase, pentru rugăciunile Sfântului Nichifor cel Lepros, miluiește-ne pe noi. Amin.

„Pavel a văzut o lumină care nu avea sfârşit nici în jos, nici în sus şi nici împrejur; o lumină fără de ho­tar i‑a apărut, strălucind în jurul lui, ca un soare infinit mai luminos şi mai mare decât universul; şi, în mijlocul acestui soare, el însuşi sta, devenit nimic altceva decât un ochi.” Aceasta este vederea slavei de care ne putem a­pro­pia prin chemarea numelui lui Iisus. Rugăciunea lui Iisus face ca strălucirea Schim­bă­rii la Faţă să pătrundă în toa­te ungherele vieţii noastre.

Mitropolitul Kallistos Ware

Prin stăruinţa în Rugăciunea lui Iisus, cugetul atinge o stare de dulce liniştire şi pace... Cu cât cade mai multă ploaie pe pământ, cu atât el devine tot mai moale; tot astfel, cu cât chemăm mai mult sfântul nume al lui Iisus, cu atât se pogoară în pă­mântul inimii noastre tot mai multă bucurie şi veselie. Când soarele răsare deasupra pământului, se face lumină; când slăvitul şi sfântul nume al Domnului nostru Iisus Hristos străluceşte neîncetat în minte, se nasc nenumărate cugetări strălucitoare ca soarele.

Sfântul Isihie Sinaitul

Una dintre cele mai de seamă și apreciate personalități ale vieții duhovnicești din Grecia secolului al XX‑lea a fost părintele arhimandrit Epifanie Theodoropoulos.

Refuzând promovarea și ridicarea în scaunul episcopal, s‑a dedicat activității pastorale în chipul cel mai discret, prin slujirea aproapelui mai ales ca preot duhovnic.

Autor a nenumărate articole și a peste 20 de cărți, a rămas în conștiința bisericească a contemporanilor cu pre­cădere mulțumită dialogurilor și discuțiilor de arhondaric, pe care le avea de fiecare dată, după încheierea dum­ne­zeieștii Liturghii, cu fiii săi duhovnicești, dar și cu toți cei aflați în căutarea unui răspuns la nenumăratele întrebări cu care ne confruntăm.

Urmând cu modestie și sârguință, cu sensibilitate duhovnicească și acuitate sporite calea de mijloc, între modernism și secularizare, între zelotism și fanatism, prin cunoașterea, temeinică și aducătoare de sfințire, a cuvântului lui Dumnezeu, părintele Epifanie ne învață ce înseamnă cugetul apostolic, ethosul evanghelic și spiritul creștinesc integru.

Cuvintele sale, asemenea unei moșteniri neprețuite, rămân pentru creștinul mereu pus la încercare o comoară de înțelepciune nesecată, oferind lămuriri pline de Duh, aducătoare de pace duhovnicească și izgonitoare a toată frământarea potrivnică creșterii noastre sufletești în Domnul.

Ediția de față reproduce volumul "Convorbiri după Liturghie" al Arhimandritului Epifanie Theodoropoulos, apărut la Editura Sophia în anul 2019.

Când omul aruncă sămânţa în pământ, ea face de la sine rădăcină, tulpină şi boabe, pe când omul se deosebeşte prin conştiinţă şi libertate, şi viaţa lui nu este un şir de fenomene care decurg unul din celălalt în mod necesar, ci un şir de acţiuni întreprinse în mod conştient şi săvârşite din proprie iniţiativă. El îşi trasează dinainte un fel de viaţă, după care îl pune în practică. Şi numai în acest mod viaţa lui este viaţă cu adevărat omenească, raţional‑liberă. Creştinul, care este următor al lui Hristos prin chemarea sa, n‑are nevoie să‑şi obosească mintea trasându‑şi singur felul de viaţă. El are înaintea sa pilda vieţii Domnului Hristos. La aceasta să se uite fiecare şi să trăiască după ea. Pictorul se uită la original şi transpune trăsătură după trăsătură pe pânza pregătită dinainte: şi creştinul trebuie să se uite la trăsăturile vieţii Domnului şi să le transpună în viaţa sa.

Sf. Teofan Zăvorâtul