Pline de caldura si omenie, aceste istorisiri venite din inima blanda a Rusiei lui Serafim de Sarov si a nenumaratilor mucenici vor hrani cu dragoste sufletele copiilor, vor odihni cu gingasie sufletele ostenite si impovarate ale parintilor, vor insenina fruntile brazdate de vreme ale bunicilor.

Aceasta carte cuprinde opt povestiri despre adevaratul comportament crestin si constituie un minunat dar pentru copii, reusind, prin frumusetea si sensibilitatea naratiunii, sa le modeleze si sa le lumineze sufletul.

„Eu cu siguranţă pot depune mărturie despre o carte ce mi‑a schimbat întreaga viaţă, ajutân­du‑mă să văd lucrurile într‑o anumită lumină… Se numeşte Prinţesa şi goblinii şi este scrisă de George MacDonald.” – G.K. Chesterton

„Cu greu aş putea numi vreun alt scriitor care să pară a fi mai aproape de duhul lui Hristos Însuşi... Nu am ascuns niciodată faptul că l‑am privit ca pe maestrul meu; la drept vorbind, cred că nu am scris vreodată o carte în care să nu fi citat din el.” – C.S. Lewis

„Eu nu scriu pentru copii, ci pentru cei cu suflet de copil, fie că au cinci, cincizeci sau şaptezeci şi cinci de ani.” – George MacDonald

Poet, romancier şi teolog scoţian, George MacDonald este considerat precursorul literaturii fantasy, iar "Prinţesa şi goblinii" este unul dintre cele mai reuşite şi îndrăgite ro­mane fantasy scrise vreodată.

In acest volum veti descoperi povestiri pentru copii despre copilaria Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Suflet de crin este cantecul duios al copilariei nevinovate: ingeri aduc daruri ceresti pruncilor adormiti; mame evlavioase isi suie copiii pe poteci de munte, dascalindu-i cum sa se poarte in biserica; un baietel cu suflet viteaz primeste moartea martirica pentru Invierea neamului sau...

Cand, in copilarie, citeam Vietile Sfintilor, ma simteam de parca o raza de lumina dumnezeiasca imi patrunsese in inima.  Raza imi umplea inima de dulceata, bucurie si fericire adanca si aprindea in ea dorul si dragostea pentru Dumnezeu si cele de sus.  Atunci, fie ca mancam, fie ca mergeam sau vorbeam cu cineva, mintea mea contempla cele ceresti, iar inima imi era lipita de Dumnezeu.

Pr. Filoteu Zervakos

Educator experimentat, Elizabeth White ofera sfaturi practice de crestere a unor copii care‑si inteleg si iubesc credinta.  Urmand structura anului bisericesc, ea ne ofera o noua modalitate de a le vorbi copiilor despre Ortodoxie, imbinata cu activitati pentru intreaga familie, care‑i incurajeaza pe copii sa descopere singuri adevarurile duhovnicesti si sa le pastreze in suflet intreaga viata.

Cum am putea sa ne ajutam copiii sa dobandeasca adevarata iubire de Dumnezeu?  Cum sa-i indrumam chiar si pe cei mai mici copii in asa fel incat sa‑L descopere pe Dumnezeu si adevarurile Lui?  Elizabeth White isi foloseste pregatirea de educator specializat in metoda pedagogica Montessori si de catehet pentru copii spre a ne impartasi idei privitoare la insuflarea iubirii de Hristos in cei tineri si in cei varstnici deopotriva.  Ea ne impartaseste o filosofie ce respecta copilul si credinta lui care abia prinde radacini, printr‑o abordare care‑i inspira si-i invata si pe cei care se ocupa cu actul educational.  Plina de activitati care acopera toata durata anului liturgic ortodox, Pași pe calea sfinteniei este un instrument minunat pentru orice familie si pentru toti cei a caror ocupatie ii aduce in strans contact cu copiii.

Hristos este Capul Bisericii, fiii Bisericii sunt mă­dularele Lui credincioase. Deci, se cuvine nouă, dacă voim a fi adevărate mădulare ale Lui, să fim ne­despărțiți de El, uniți cu El prin credință și dragoste, și ceea ce face El să facem și noi, și unde merge El să Îl urmăm și noi, fiindcă mădularele nu sunt despărțite de capul lor, precum vedem la trupul cel material. 
Hristos este Că­lă­u­za cea credincioasă și înțeleaptă, Care pe căile acestei lumi îi călăuzește pe credincioșii Săi la Împărăția cerurilor; așadar, datori suntem să Îl urmăm, dacă nu vrem să rătăcim pe calea pierzării. Hristos este Păstorul cel bun; așadar, datori suntem să ascultăm de glasul Lui, prin care El ne cheamă în urma Sa, și să Îl urmăm: „de slujește cineva Mie, Mie să‑Mi urmeze” (Ioan 12, 26). Hristos este Învățătorul și Povățuitorul nostru, Ce ne învață și ne povățuiește la calea adevărului; așadar, datori suntem a învăța de la Dânsul ceea ce ne învață prin cu­vân­tul și prin chipul vieții Lui neprihănite, și să rămâ­nem întru cuvântul Lui, de vrem să fim ucenicii Săi. Hristos este Lumina lumii; așadar, dacă nu vrem să fim întru întuneric, datori suntem a urma acestei Lumini, ca întunericul să nu ne cuprindă. Hristos e Mirele sufletelor credincioase; așadar, credincioșii sunt datori a se lipi de El prin credință și dragoste, a face voia Lui. Hristos este Adevărul și Viața; așadar, datori suntem a ne ține de El, de nu vrem să ne înșelăm și să murim. 
Sfântul Tihon din Zadonsk 

Ascultand glasul Sfantului care in anii cei mai de pe urma a revarsat belsug de tamaduiri, vindecare si curatire, invatam ca Cea mai de seama lucrare a omului este rugaciunea.

Rugaciunea este stiinta si arta mai presus de toate stiintele si artele.  Este maica virtutilor, unirea mintii cu Dumnezeu, impacarea lumii cu Creatorul ei; rugaciunea e hrana ingerilor si desfatarea veacului viitor; numai prin rugaciune ne izbavim de ispite, numai prin ea primim raspuns de la Dumnezeu.

Una dintre cele mai de seamă și apreciate personalități ale vieții duhovnicești din Grecia secolului al XX‑lea a fost părintele arhimandrit Epifanie Theodoropoulos.

Refuzând promovarea și ridicarea în scaunul episcopal, s‑a dedicat activității pastorale în chipul cel mai discret, prin slujirea aproapelui mai ales ca preot duhovnic.

Autor a nenumărate articole și a peste 20 de cărți, a rămas în conștiința bisericească a contemporanilor cu pre­cădere mulțumită dialogurilor și discuțiilor de arhondaric, pe care le avea de fiecare dată, după încheierea dum­ne­zeieștii Liturghii, cu fiii săi duhovnicești, dar și cu toți cei aflați în căutarea unui răspuns la nenumăratele întrebări cu care ne confruntăm.

Urmând cu modestie și sârguință, cu sensibilitate duhovnicească și acuitate sporite calea de mijloc, între modernism și secularizare, între zelotism și fanatism, prin cunoașterea, temeinică și aducătoare de sfințire, a cuvântului lui Dumnezeu, părintele Epifanie ne învață ce înseamnă cugetul apostolic, ethosul evanghelic și spiritul creștinesc integru.

Cuvintele sale, asemenea unei moșteniri neprețuite, rămân pentru creștinul mereu pus la încercare o comoară de înțelepciune nesecată, oferind lămuriri pline de Duh, aducătoare de pace duhovnicească și izgonitoare a toată frământarea potrivnică creșterii noastre sufletești în Domnul.

Ediția de față reproduce volumul "Convorbiri după Liturghie" al Arhimandritului Epifanie Theodoropoulos, apărut la Editura Sophia în anul 2019.

Inima iubitoare este mijlocul prin care cineva reuseste sa cunoasca adevarul, cu toate ca uneori Dumnezeu este silit sa o franga si sa o smereasca pentru a o face receptiva - precum a facut cu Apostolul Pavel, care la un moment dat sufla amenintare cumplita impotriva crestinilor si ii prigonea. Insa Dumnezeu cunoaste deodata trecutul, prezentul si viitorul inimii si El vede momentul cand poate sa intervina si sa comunice cu ea.

Opusul inimii iubitoare, care primeste descoperire de la Dumnezeu, este calculu rece, incercarea de a obtine tot ce poti de la oameni; in viata religioasa, acest lucru da nastere la falsitate si sarlatanism de toate felurile. Privind la marginea religioasa de astazi, puteti vedea ca se intampla multe astfel de lucruri: atat de multa falsitate, afectare, calcul, profitare de curentii modei, prin care o anumita religie sau atitudine religioasa devine la moda, apoi alta. Pentru a gasi adevarul trebuie sa cauti mai adanc.

Sfanta Taina a Spovedaniei poate fi numita pe drept cuvant leac uitat.  Lumea intreaga zace cufundata in rau.  Fiecare dintre noi s-a molipsit de ucigatoarea boala numita pacat.  Poate fi oare vindecata aceasta boala?  Leacul exista si este unul minunat!  Daca il primesti te insanatosesti!  Insa noi nu intindem mainile spre el ca sa ne vindecam si sa ne impacam constiinta.  De ce oare?  Pentru ca l-am uitat si l-am nesocotit.

Pentru bolile pamantesti exista medicamente pamantesti.  Pentru cea mai grava dintre boli, pacatul, exista Atotputernicul Doctor Ceresc si leacuri ceresti.  Acest Doctor este Iisus Hristos.