Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cuviosul Lavrentie s-a ostenit cu toate puterile sufletului sa se asemene Preadulcelui Iisus si viata lui marturiseste acest lucru. Ea invioreaza duhul si curateste simtamintele morale, ridica privirea omului spre cele inalte. S-a straduit, dupa cuvantul Apostolului, "sa se faca tuturor toate" (I Corinteni 9, 22) si "sa poarte sarcinile celor neputinciosi" (Galateni 6, 2) pe umerii sai, inteleptind, mangaind, intarind cu rugaciunea si cu sfatul duhovnicesc.

Viaţa Sfântului Nectarie şi mărturiile celor care l‑au cunoscut au devenit subiectul multor cărţi, articole şi studii. de generozitate, de autojertfire, de atenţie, de participare, fără nici o grijă faţă de sine, o căldură care îi încălzeşte pe ceilalţi şi care le dă sentimentul că au dobândit putere şi îi face să simtă bucuria de a nu fi singuri. Sfinţii ne dau întotdeauna oameni, pentru că în fiecare om ei îl văd pe Hristos. Prin smerenia sa sfântul trece aproape neobservat, dar el se face întotdeauna prezent când e nevoie de sprijin, de mângâiere, de încurajare. El rămâne alături de cel pe care toţi l‑au părăsit. După îngroparea Sfântului Nectarie, nenumărate au fost faptele minunate care au confirmat sfinţenia vieţii sale şi puterea vindecătoare a moaştelor sale.

Nu te amagi, crestine, iti spun ca nici lupul nu devine vreodata oaie, conform zicatorii, nici diavolul nu devine vreodata doctor si mai usor ar putea sa inghete focul si sa arda zapada decat sa vindece cu adevarat diavolul, deoarece este intotdeauna neputincios; si daca am presupune ca ar putea sa te vindece trebuie sa cunosti ca nu vrea aceasta deoarece sanatatea omului este un lucru bun, ori diavolul uraste intotdeauna cele bune, de aceea se numeste urator de bine.

• Satanismul sau religia lui Antihrist
• Magia si demonismul
• Ce rau pot sa faca vrajitorii
• Felurile magiei
• Mijloace materiale
• Ce sunt descantecele?
• Simptomele magiei
• Ce este demonizarea si cum se vindeca?
• Cum pot fi dezlegate vrajile?
• Rugaciunea Sfantului Ciprian de dezlegare a vrajilor

Sfantul Nicodim Aghioritul

Domnul i‑a primit pe cei milostivi, fără să‑i mai întrebe nimic altceva. Căci oamenii aceştia au putut să iubească pe pământ cu iubire activă şi reală, fiindcă au fost suficient de deschişi încât să încapă în ei şi iubirea dumnezeiască a veacului viitor. Or, oamenii care au săvârşit faptele iubirii erau nedumeriţi de cele pe care le‑a văzut în ei Domnul. Cum puteau să facă pentru Hristos, ceea ce au făcut pentru alţii? Pentru ei, era atât de firesc să trăiască în spiritul iubirii, încât au făcut‑o fără să se gândească la altceva.
Să ştiţi că nu ne vom mântui prin ceea ce vom face numai cu încordarea inimii, impunându‑ne doar să ţinem minte poruncile Domnului. Poruncile trebuie să ne pătrundă în trup şi în sânge atât de adânc şi
de desăvârşit, încât să ajungă mişcare firească a sufletului, nu simplă ascultare de Legea care ne‑a fost dată din afară. De aceea, dacă cineva crede că este milostiv, că are grijă de bolnavi, că îi cercetează
pe cei întemniţaţi, că îi hrăneşte pe cei flămânzi şi că îi îmbracă pe cei goi – să‑şi pună întrebarea: Le face pe toate acestea din toată inima sau din simplul simţământ al datoriei şi de teama că va da răspuns
pentru faptele sale? Dacă o facem numai din datorie, atunci, Dumnezeule, cât de departe suntem de statutul de fii ai Împărăţiei Cerurilor!

Subiectul credinţei lui Dumnezeu în om nu este adesea un subiect de conversaţie sau de reflecţie şi totuşi este un subiect atât de minunat! Dumnezeu ne‑a chemat pe toţi, întreaga umanitate, din nefiinţă. El ne cheamă la existenţă pe fiecare dintre noi din acelaşi neant, nimeni nu se naşte fără voia Lui. Aşa că, din prima clipă a existenţei noastre, există o legătură foarte profundă între Dumnezeu şi noi. El ne‑a chemat, iar noi am apărut în faţa Lui. Dumnezeu creează, ne cheamă pe fiecare dintre noi la existenţă cu o iubire inexprimabilă şi de neînţeles faţă de noi. De neînţeles, pentru că El ştie cine suntem. Cunoaştem cât de puţin receptivi suntem la iubirea umană şi, cu atât mai puţin, la cea divină. Or, Dumnezeu ne cheamă pe fiecare dintre noi să fim, pentru a putea intra în taina iubirii reciproce cu El. El este Mirele întregului cosmos, iar fiecare suflet omenesc este ca o mireasă. El ne cheamă în mod liber pe fiecare dintre noi la existenţă, ca şi cum ar avea încredere că nu‑I vom trăda aşteptările.

Lumea noastră trăieşte astăzi o tragedie complexă, pe care – mai mult sau mai puţin – toţi o vedem şi o trăim aproape în toate domeniile. Dintre principalele ei caracteristici, pe care s-o amintim mai întâi? Despre ce să scriu? Despre teama şi necredinţa oamenilor din vremea noastră sau despre abaterea de la cele tradiţionale şi predate din strămoşi şi intrarea pe drumul aventuros al unei lumi mincinoase, superficiale şi eudemonice?
Să vorbesc despre nebunia conducătorilor şi a celor ce cârmuiesc şi despre diversitatea vicleniei acelora sau despre ipocrizia şi fariseismul cinic în relaţiile lor oficiale şi neoficiale, de parcă aceşti oameni n-au
aflat niciodată că există cimitire, spitale şi unele limite, care nu se schimbă? Să scriu despre nedreptatea nemărginită, care stăpâneşte lumea, sau despre lipsa de omenie a unora şi nefericirea celor mulţi?
Oriunde ţi-ai îndrepta privirea, tragedia umană te ameninţă în cel mai urât mod şi vrea să te înjunghie cu deznădejdea ei…