Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cât de preţios este timpul vieţii acesteia! Fiecare minut are valoarea lui, pentru că într-un minut putem să ne gândim la atâtea lucruri, fie bune, fie rele! Pentru că un gând după Dumnezeu ne înalţă la ceruri şi un gând diavolesc ne coboară în iad! Aşadar, iată câtă valoare are şi minutul în prezenta viaţă. Din nefericire însă, noi nu cugetăm la aceasta şi trec orele, zilele şi anii fără câştig! Însă doar fără câştig? Câtă pagubă avem de suferit şi nu înţelegem, eu cel dintâi. Dar odată, când sufletul nostru urmează să iasă din trup, vom înţelege, dar vai, prea târziu! Atunci nu mai încape îndreptare. Acum trebuie să conştientizăm înlăuntrul nostru, să înţelegem că putem să punem început! Să exploatăm vremea preţioasă a vieţii! Şi fericit lucru cel care se sileşte şi pune început, pentru că într-o zi va deveni bogat sufleteşte. Niciodată nu este târziu, pentru că Domnul ne aşteaptă pe fiecare, când ne vom trezi, ca să ne dăruiască lucrarea. Se străduieşte cu orice mijloc ca să ne trezească.

Pe cat este de mare vrednicia duhovnicilor, pe atat de mult au nevoie si de mare truda, ca sa fie implinita de ei cu folos si cu roada.

Acestia, intr-adevar, au primit, unul de la altul, pe rand, de la sfintitii si purtatorii de Duh Apostoli, puterea de a lega si dezlega pacatele oamenilor, dupa hotorarea Domnului.  Numai ca si ei trebuie sa se straduiasca sa invete ce pacate trebuie sa dezlege si pe care sa le lege.

Duhovnicilor, cu adevarat, le-a fost dat sa fie judecatori, ca sa judece poporul cel numit crestin, al Domnului.  Dar lor li s-a dat si sa cerceteze, cu multa amanuntime, ca sa afle adevarul si dreptatea, care stau ascunse in asemnea judecati, ca sa nu se intample sa faca judecata nedreapta, datorita partinirii si necunoasterii, sau al vreunei alte patimi.

De ai stăpâni toată lumea, o, omule, ca marele împărat Alexandru Machedon, și de ai avea minte și înțelepciune mai multă decât Samson și Iraclie, dacă ai fi bogat mai mult decât Midas și Priam și mai frumos decât Narcis, - și pe scurt, de ai covârși pe toți oamenii în trupeștile daruri, iar ticălosul tău suflet se va munci, ce folos vei avea? Sau ce vei lua în cealaltă lume pentru vredniciile de mai sus zise? Mai nimic. Ci gol, precum te-ai născut din pământ, iarăși într-însul te vei întoarce. Dacă poftești, o omule, aur, argint și orice altă bogăție, care este foarte dorită de cei mai mulți, caută aici și vei afla, nu bogăție neasigurată și pieritoare, ci veșnică și stătătoare. Dacă dorești și poftești cinste, slavă și laudă, aceasta ți-arată chipul ca să dobândești nu cinstea cea întâmplătoare și vremelnică, ci o asemenea cinste și slavă, încât să ți se supuie toate zidirile, demonii să se teamă și să fugă, iar Îngerii să ți se cucernicescă. De voiești înțelepciune și pricepere, aceasta te face mai înțelept decât Solomon. De poftești sănătate și frumusețe de mulți ani, aici te învrednicești să te faci nemuritor și să strălucești mai mult decât soarele, după cuvântul Domnului. Și în sfârșit, oricâte bunătăți poftești, în această carte vei afla meșteșugul și chipul cum să le dobândești.

Viața interioară reprezintă fundamentul credinței ortodoxe și o componentă nedespărțită a creștinului ortodox. Dacă nu veghem asupra noastră, asupra inimii noastre, asupra minții și a gândurilor noastre, nu ne vom putea mântui. Trebuie să fim atenți, pentru ca toate inclinațiile inimii noastre să fie îndreptate către slava Domnului și pentru ca gândurile noastre să fie îndreptate doar spre El, Unul Singur.Prin cunoaștere de sine și trezvie dobândim harul și puterea de a dobândi viața nemuritoare. Uneori, privind un om din punct de vedere exterior, ni se pare că nu diferă cu nimic de ceilalți. Or, prin viața sa interioară, este mare înaintea lui Dumnezeu și adesea săvârșește mari fapte de virtute.Fără viața lăuntrică, fără introspecție, omul cade ușor în păcate și în nelegiuiri. De aceea trebuie să ne străduim ca purtarea noastră să fie condusă de starea noastră interioară, de dispoziția inimii. Dacă viața exterioară a cuiva primeazăîn fața celei interioare, dacă este preocupat doar de lucrurile pământești și nu se gândește la cele duhovnicești, adică la mântuirea sa, atunci în cele din urmă va simți nemulțumire în viață, pustietate și întuneric, ceea ce va duce inevitabil la descurajare și chiar la deznădejde.Da, este înfricoșător să trăiești fără Dumnezeu! Altfel spus, fără viața interioară omul nu va putea niciodată să se bucure de pacea și bucuria duhovnicească, de bucuria în Dumnezeu în această viață pământească, și cu atât mai puțin în viața veacului viitor.Străduiește-te, prietenul meu, să acorzi prioritate vieții interioare! 

Înlăuntrul nostru Îl vom găsi pe Dumnezeu, ne vom întâlni cu El (desigur, ca un Alter ego, ca o Persoană deosebită de noi, nu ca sinele nostru, cum se propovăduieşte în filozofiile orientale – n.trad.). Cu cât Îl vom întâlni mai repede, cu atât ne vom elibera de tot ceea ce ne ţine înlănţuiţi şi ne vom bucura cu adevărat.

Este minunat faptul că, înainte de a ne da crucea să o ridicăm, Dumnezeu a cântărit-o, a privit-o bine, a cercetat-o cu atenţie, cu atotînţelepciunea, cu iubirea şi cu dreptatea Lui. S-a uitat la această cruce cu privirea Sa atotbună şi a încălzit-o cu inima Lui, după ce a mai cântărit-o o dată cu iubirea Lui părintească.Tu crezi că ea este mai grea decât poţi duce, când, de fapt, tu ai în tine puteri necunoscute şi nedescoperite. Aşadar, nu îţi pierde curajul, nu te răzvrăti împotriva lui Dumnezeu, pentru că El ştie foarte bine ce face. Înainte să pună această cruce pe umerii tăi, El a binecuvântat-o. Cu siguranţă poţi să o porţi. Să nu uiţi că, întotdeauna, înainte de mormântul gol (al Domnului Hristos înviat – n.trad.) este Golgota. Învierea urmează după Răstignire.